Ecouri îngrijorătoare ale crizei din Siria la NATO

Nu este vorba doar de criticile dure ale francezilor, care prin vocea fostului preşedinte Hollande au cerut suspendarea Turciei din Alianţă, ci de majoritatea aliaţilor europeni, care sunt confuzaţi de ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni în Siria. În aceste condiţii, în conferinţa de presă din ajunul reuniunii ministeriale, secretarul general Jens Stoltenberg a recunoscut „discrepanţele” importante care se manifestă între capitalele aliate pe tema crizei siriene. "Dezacordurile dintre aliaţi sunt problematice şi de aceea avem nevoie de o discuţie sinceră şi deschisă" în dezbaterile planificate pentru zilele de 24 şi 25 octombrie, a precizat Jens Stoltenberg, refuzând să condamne intervenţia turcă împotriva kurzilor din nordul Siriei.

Tonul de condamnare a agresiunii turce din nordul Siriei a fost mult mai evident în cazul secretarul american al apărării, Mark Esper, în cadrul unui eveniment de diplomaţie publică pe care l-a susţinut în cursul dimineţii de 24 octombrie a.c. la German Marshall Fund, în Bruxelles. Esper a subliniat că invazia Turciei în Siria este „nejustificată” şi pune în pericol realizările din ultimii ani ale Coaliţiei internaţionale de contracarare a Statului islamic / Daesh. Mai mult, oficialul american a accentuat că Turcia „se îndreaptă într-o direcţie greşită” (prin apropierea de Moscova) şi „ne-a pus pe toţi într-o situaţie critică", adăugând că Ankara trebuie să revină la „aliatul responsabil” care a fost în trecut.

Ca să avem un cocktail şi mai distructiv, ultimele evoluţii au loc pe fondul unui context internaţional tot mai provocator la adresa intereselor de securitate euro-atlantice, cu ridicarea Chinei, agresivitatea generală a Rusiei, creşterea riscurilor generate de tehnologiile disruptive şi dezmembrarea progresivă a fundamentelor echilibrului mondial. Pe acest fond, asistăm la  amplificarea efectelor negative provocate de acutizarea chestiunii turce în sânul Alianţei. Dacă e să amintim doar acţiuni recente ale Ankarei legate de achiziţionarea sistemelor de rachete antiaeriene ruseşti S-400 şi conduita generală contradictorie faţă de campania de contracarare a Daesh vom înţelege îngrijorările majore ce se manifestă în rândul membrilor NATO, accentuate de acţiunile agresive recente ale Turciei în nordul Siriei.

Pe de altă parte, trebuie spus că Turcia nu este un aliat oarecare. Singura ţară musulmană din NATO are a doua cea mai mare armată din Alianţă (după SUA), iar importanţa sa strategică, dată de poziţionarea între Europa, Asia Centrală şi Orientul Mijlociu, este de necontestat. În plus, Erdogan exploatează ca instrument major de presiune asupra europenilor găzduirea celor aproape 3 milioane de refugiaţi sirieni şi baza Incirlik, unde sunt dislocate arme nucleare americane şi care este utilizată de statele NATO în campania contra Daesh.

Toate aceste elemente fac ca Alianţa să fie prinsă la mijloc între nevoia de a reacţiona la ultimele evoluţii ce-i pun în pericol propria strategie de contracarare a Daesh şi lipsa de instrumente şi de posibile acţiuni la dispoziţie pentru astfel de situaţii critice. Acest lucru a fost demonstrat de insistenţa cu care secretarul general Stoltenberg a subliniat nevoia de a găsi o soluţie politică la criza siriană, sub egida ONU, cu respingerea oricărei opţiuni privind o posibilă operaţie militară a NATO în zonă.  Accentul pus pe reducerea semnificativă a violenţei, ca efect al înţelegerii recente dintre Ankara şi Washington şi pe nevoia de a lucra, pe această bază, pentru a ajunge la o soluţie politică de durată a crizei din Siria le putem plasa mai degrabă în registrul aşteptărilor de natură pozitivă, în condiţiile în care situaţia concretă din teren a fost modificată serios de recentul acord dintre preşedinţii Erdogan şi Putin, fiind, ca urmare, sub controlul acestora. Totodată, Stoltenberg a salutat apelurile recente ale ministrului german al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, pentru realizarea unei zone sigure în nord-estul Siriei, sub protecţia unei prezenţe militare internaţionale, ca o propunere încurajatoare pentru o posibilă soluţionare politică a crizei, dar a recunoscut că nu a fost adoptată nicio decizie în această direcţie.

În acest context complicat, în plus faţă de criza siriană, discuţiile şi deciziile adoptate de miniştri aliaţi ai apărării din după-amiaza zilei de 24 octombrie s-au concentrat pe evoluţia principalerlor operaţii şi misiuni desfăşurate de NATO în prezent. Ca parte a Coaliţiei globale pentru contracararea Daesh, atât NATO ca organizaţie, cât şi statele membre sunt direct interesate de recalibrarea acestei campanii, pentru a răspunde noilor condiţii din teren. La modul concret, s-a decis consolidarea Misiunii NATO de pregătire a forţelor irakiene şi continuarea sprijinirii Coaliţiei cu zborurile aeronavelor AWACS. Stoltenberg a insistat asupra importanţei instruirii forţelor  locale ca garanţie împotriva oricărui reviriment al Daesh şi a solicitat statelor membre asigurarea  echipelor de formare mobilă şi a instructorilor necesari, în acord cu nevoile misiunii NATO din Irak. În context a insistat asupra rolului important jucat de toate operaţiile şi misiunile actuale ale NATO pentru securitatea euro-atlantică, de la cea din Kosovo, trecând prin Marea Egee, până la misiunile din Irak şi Afganistan.

Reuniunea continuă în cursul zilei de 25 octombrie, cu abordarea agresiunilor hibride şi a modalităţilor de creştere a rezilienţei societăţilor aliate, inclusiv a infrastructurii de telecomunicaţii, a operativităţii forţelor aliate şi a finanţării apărării în statele membre NATO, precum şi a angajamentului aliat din Afganistan.