Ecosistemul terorist din Sahel

Termenul „Sahel” este folosit pentru a descrie o anumită parte din Africa, care include, de la vest la est, părţi din nordul Senegalului, sudul Mauritaniei, centrul Mali, nordul Burkinei Faso, sudul extrem al Algeriei, al Nigerului, extrema nordică a Nigeriei, extrema nordică a Camerunului şi Republica Central Africană, centrul Ciadului, centrul şi sudul Sudanului, extrema nordică a sudului Sudanului, Eritrea şi extrema nordică a Etiopiei. Este o regiune vastă şi un leagăn de istorie, cultură, lingvistică, tradiţii şi, totodată, conflicte.

Această regiune a întâmpinat o varietate de provocări, iar pandemia curentă este doar un element în plus al unei crize care se dezvoltă în permanenţă. Aşa cum Flore Berger de la IISS subliniază, este important să ne amintim că „realitatea şi dinamicele conflictului pus în joc în Sahel, continuă să existe şi să se desfăşoare în afara bulei create de COVID-19 şi, implicit, independent de aceasta”. Vom fi cu siguranţă martorii impactului virusului în regiune, însă această epidemie nu ar trebui niciodată tratată drept o lentilă prin care vedem şi înţelegem realitatea din teren, ci mai degrabă ca un element adiţional care face parte din această realitate. Deşi este o provocare pentru toţi actorii implicaţi în regiunea Sahel, COVID-19 s-a transformat deja într-o oportunitate pentru grupurile jihadiste. Pentru a putea aborda această situaţie, ar trebui, întâi, să înţelegem ecosistemul terorist complex care s-a dezvoltat în Sahel.

Grupurile salafist-jihadiste în Sahel

Reţeaua salafist-jihadistă din Sahel s-a format în afara regiunii şi a putut fi urmărită încă de la începutul războiului civil algerian, mai ales în cadrul uneia dintre cele mai importante două facţiuni islamice care au luptat împotriva guvernului algerian – Grupul Islamic Armad (GIA). Înfiinţat în 1992, GIA a luptat împotriva sovieticilor în Afganistan şi este deja bine cunoscut pentru brutalitatea sa,  care a dus la separarea unei facţiuni care avea să devină, ulterior, Grupul Salafist pentru Predică şi Combatere (GSPC). GSPC a fost recunoscut ca afiliat al al-Qaeda, în septembrie 2006, şi s-a transformat, în scurt timp, în Al-Qaeda în Maghrebul Islamic (AQIM). AQIM a început să se infiltreze în societatea saheliană în anii 2000 (în particular în nordul ţării Mali) şi s-a stabilit în societatea locală şi în economie, inclusiv în reţelele de trafic, prin intermediul cultivării relaţiei cu comunităţile din zonă, prin asigurarea asistenţei, prin căsătoriile în cadrul comunităţii şi prin recrutarea noilor membri (Hagen, 2014).

Deşi unităţile AQIM au reuşit să îşi extindă influenţa în regiunea Sahelului, statul algerian a rămas punctul central al jihadului pentru AQIM, iar acest fapt a dus la diviziuni în cadrul organizaţiei. Prima diviziune din cadrul AQIM a avut loc în octombrie 2011, când a fost înfiinţată Mişcarea pentru Unitatea Jihadului în Vestul Africii (MUJAO/Movement for Unity and Jihad in West Africa). MUJAO a continuat aceeaşi linie a ideologiei salafist-jihadiste promovată de AQIM, dar a reuşit să contextualizeze ideologia în istoria islamică a vestului Africii, pentru o mai bună relaţionare cu comunităţile locale şi pentru atragerea mai multor participanţi. Un grup separat stabilit sub conducerea lui Ghali, un cămătar local care a lucrat anterior ca negociator de ostatici pentru AQIM, a acumulat putere şi, în 2012, a apărut o nouă organizaţie sub numele de Ansar al-Din.

Ansar al-Din, MUJAO şi AQIM au asigurat o guvernare de bază, oferind, în tot acest timp, servicii publice şi securitate în nordul ţării Mali.

La sfârşitul anului 2012, AQIM a fost lovit de o a doua diviziune şi, drept urmare, a fost creat Muwaqqi’un Biddam (Signers with Blood). La scurt timp după acest eveniment, în august 2013, MUJAO şi Muwaqqi’un Biddam/ Mulathamum s-au unit pentru a crea al Murabitoun[1], concentrându-şi forţele şi devenind grupul din Sahel care execută atacuri teroriste asupra ţintelor franceze şi vestice (Cristiani, 2013).

În anul 2015, Frontul Liberării Macina – un nou grup jihadist malian – şi-a asumat responsabilitatea pentru atacurile din centrul Mali. Relaţiile personale create cu membrii grupului Ansar al-Din au pus bazele unor legături între cele două grupuri, în special baza relaţiilor interpersonale dintre conducătorul Frontului Liberării Macina, Hassan Dicko, şi cel al brigăzii Ansar al Din, care a acţionat în sudul Mali. Asemenea lui Ansar al-Din, Frontul Liberării Macina foloseşte tactici insurgente pentru a slăbi autorităţile competente şi pentru a completa guvernarea.

Daesh a început, de asemena, să câştige simpatizanţi în regiune, cu mult înainte de a face primul pas real spre o asociere cu vreunul dintre grupurile din teren. Adnan Abu Walid al Sahrawi şi-a exprimat loialitatea proprie - şi a simpatizanţilor lui – la Statul Islamic, în mai 2015, punând sub semnul întrebării unitatea eforturile grupurilor salafist-jihadiste din Sahel. O facţiune mai mică, parte a MUJAO, s-a despărţit de Murabitoun, împreună cu Sahrawi, pentru a deveni membrii iniţiali ai Statului Islamic din Marea Sahara (ISGS / Islamic State in the Greater Sahara). Grupul lui Sahrawi nu a executat atacuri teroriste până în septembrie 2016, şi a fost ignorat atât de organizaţia-mamă, cât şi de presă, până la mijlocul lui octombrie 2016, când a reuşit să atragă atenţia cu un atac spectaculos asupra unei închisori din Nigeria. De atunci, grupul a devenit unul dintre cele mai active din Sahel, desfăşurându-şi activitatea în regiunea de graniţă triplă cu Burkina Faso, Mali şi Niger.

Numărul total al membrilor grupului este undeva la ordinul sutelor, având un puternic sprijin din partea reţelelor locale şi lucrând cu alte grupuri salafist-jihadiste din regiune. Reţeaua salafist-jihadistă s-a extins în Burkina Faso la finalul anului 2016. Un nou grup, care se numeşte Ansar al Islam, a lansat o insurgenţă în rândul cetăţenilor fulani, din nordul Burkina Faso, în decembrie 2016. Deşi gruparea Ansar al Islam a rămas oficial independentă de Al-Qaida şi de afiliaţii Statului Islamic, pe lângă sprijinul din partea grupurilor al-Qaeda, membrii săi au primit ajutor şi de la ISGS (Human Rights Watch Report, 2018).

La începutul anului 2017, simpatizanţii Al-Qaeda din Sahel s-au unit pentru a forma Jama’a  Nusrat al Islam wa al Muslimeen – JNIM (SITE Intelligence Group, 2017). JNIM este, acum, un front salafist-jihadist unit al eforturilor din Mali.

Acţiunile curente

JNIM, ISGC şi Ansar al Islam par să lucreze împreună în regiune, într-o „cooperare reciproc agreată”. Într-adevăr, ideologia pe care aceştia o împart – salafism-jihadismul - defineşte un set comun de obiective, care include o guvernare bazată pe instituirea shari’a, potrivit interpretării acestora, prin slăbirea statului şi îndepărtarea influenţei vestice, însă realitatea din teren este cu mult mai diferită de modul în care este reflectată în presă (presa de stat şi propaganda teroristă). Relaţiile trans-organizaţionale au creat reţele personale care facilitează această cooperare, împreună cu indivizi cu legături cu toate cele trei grupuri, fapt care a dus la ştergerea limitelor dintre acestea. Apartenenţa la alte grupuri a devenit cumva normală, întrucât facţiunile decid care grup se potriveşte scopurilor lor „pragmatice”. ISGS a incorporat dezertorii din JNIM, inclusiv o facţiune din Frontul Liberării Macina şi din Brigada Salaheddine[2] – care a fost afiliată cu JNIM şi a fost pentru mult timp sub conducere salafist-jihadistă – care sprjină relaţiile trans-organizaţionale (Weiss, 2018). Mai mult decât atât, eforturile celor trei grupuri de a folosi în favoarea lor conflictele intercomunale au creat un suport adiţional pentru salafist-jihadişti, în rândul comunităţilor care îi văd drept protectori spre deosebire de alte miliţii locale, etnice.

Ecosistemul salafist-jihadist din Sahel se consolidează destul de repede, dar în modalităţi care sunt oarecum departe de capacitatea noastră vestică de înţelegere. Numărul atacurilor vor continua să crească şi vor deveni mai mortale, pe măsură ce grupurile îşi îmbunătăţesc abilităţile. Traiectoria atacurilor ISGS demonstrează acest model. Atacurile ISGS au fost mai ales eficiente în ţintirea soldaţilor malieni şi nigerieni. Influenţa salafist-jihadistă se va consolida, de asemenea, pe măsură ce guvernarea locală se va destrăma şi comunităţile vulnerabile vor accepta protecţia oferită de aceste grupuri. Abilitatea reţelei salafist-jihadiste de a se integra în anumite părţi ale populaţiei şi de a folosi conflictele locale pentru a se infiltra în aceste comunităţi a dus la dezvoltarea influenţei salafist-jihadiste şi a intereselor acesteia în dinamica locală. Burkina Faso, Mali şi Nigeria au fost incapabile să abordeze provocările de securitate la adresa ţărilor lor, chiar şi cu asistenţă externă. Atât ISGS, cât şi JNIM au obiectivul de a destabiliza statele de coastă ale Sahelului, inclusiv Benin, Ghana, Coasta de Fildeş şi Togo. Reţeaua salafist-jihadistă continuă să se extindă în Sahel, unde statele regionale sunt slabe, iar condiţiile locale au vulnerabilizat comunităţile.

Grupurile continuă să profite de identităţile politice şi de relaţiile locale pentru a se consolida. Eforturile lor coordonate de a transforma societatea şi guvernarea saheliană conform viziunii lor cu privire la Islam au dus la destabilizarea regiunii şi au creat oportunităţi în plus pentru expansiunea salafist-jihadistă.

Cu toate acestea, aparenta cooperare dintre aceste grupuri a fost dintotdeauna dezbătută, ţinându-se cont, însă, de  informaţiile obţinute cu privire la numeroasele confruntări dintre ISGC şi JNIM. Important de reţinut este că JNIM a pierdut 50 de militanţi în lupta împotriva ISGC, în nordul Burkina Faso, în aprilie; ISGS a capturat alţi 40. Tensiunile dintre cele două facţiuni a crescut în ultimele luni, existând informaţii conform cărora militanţii JNIM au dezertat la ISGS. Această nouă dinamică a fost ignorată de observatorii Sahelului, de la cercetători la guverne şi ministere ale apărării, în ciuda potenţialului de a adânci dezastrul umanitare şi destabilizarea din zonă (Berger, 2020).

În ultimul număr al Al-Naba, Daesh recunoaşte, pentru prima dată, că luptă împotriva grupului Al-Qaeda malian, JNIM, din Sahel, susţinând că Al-Qaeda este cea care a început un „război” împotriva aşa-numiţilor „bărbaţi ai califatului din Vestul Africii”. Surse media independente au confirmat că cele două grupuri s-au luptat în ultimele săptămâni. JNIM încă nu a confirmat aceste incidente. Daesh a confirmat, de asemenea, atacurile asupra forţelor franceze, asupra forţelor locale din Algeria, Burkina Faso, Mali şi Niger. Sahel se află la un pas de colaps – situaţie înrăutăţită de destabilizarea COVID-19- întrucât influenţa Daesh continuă să crească în regiune.

Autorii Al-Naba acuză JNIM că lucrează cu partidele locale pentru a avea un avantaj în rivalităţile intra-jihadiste, scriind că toţi bărbaţii Al-Qaeda „şi-au organizat mişcările armate şi fronturile în nordul Mali” din ”toate categoriile” de grupuri, inclusiv cele două care se opun ”guvernului rebel” şi cei care ”sunt loiali acestuia”. Al-Qaeda a lucrat până şi cu ”mişcările tribale idolatrii”, potrivit contribuitorilor Al-Naba. Auto-proclamatul califat este iritat că JNIM a ”aaceptat o invitaţie din cartea guvernului rebel malian pentru a negocia şi pentru a fi numiţi poliţişti ai graniţelor Algeriei şi Mauritaniei”.  Acest lucru se întâmplă şi în cazul criticilor Daesh la adresa Talibanilor, care au negociat un acord de retragere cu americanii şi pretind că previn folosirea de către jihadişti a teritoriilor afgane pentru a ameninţa alte ţări. Editorii Al-Naba au acuzat, de asemenea, „campaniile militante din regiune” de eşuarea în ”vizarea soldaţilor (JNIM) sau a teritoriilor în care sunt situaţi”. Asta se întâmplă în paralel cu criticile Statului Islamic la adresa jihadismului din Afganistan, întrucât bărbaţii califatului acuză Talibanii că se concentrează pe ei, în timp ce se angajează să lupte împotriva ”militanţilor”.

Aparent, JNIM ar fi declarat că îşi doreşte să negocieze cu guvernul malian – conform relatărilor Al-Naba – dar singura condiţie ar fi ca forţele franceze să se retragă din ţară şi din împrejurimi. Aceasta este practic aceeaşi tactică de negociere condusă de Talibani, care au condiţionat discuţiile intra-afgane de retragerea americanilor din Afganistan. Desigur, retragerea forţelor vestice din regiune creşte şansele jihadiştilor de a avea succes. Atât JNIM, cât şi Talibanii vor să construiască sau să readucă la viaţă emiratele islamice în aceste ţări. Cu toate acestea, eventualitatea acestor negocieri este redusă în cazul zonei Sahel.

Concluzie – COVID-19 este doar o provocare în plus în zona Sahel

Pandemia în plină desfăşurare nu a lovit regiunea Sahelului cu toată forţa, încă, dar experienţele trecute ale comunităţii internaţionale (vezi Ebola) au dovedit că orice virus ar ajunge în această zonă se poate transforma într-o criză care ar duce la pierderea multor vieţi. COVID-19 este o ameninţare la fel de mare pentru Sahel precum este şi pentru restul lumii, însă vine în completarea unui teren deja minat. Până acum, grupurile teroriste active din teren şi-au răspândit propaganda cu privire la virus şi sunt gata să folosească orice oportunitate pentru a-şi consolida strategiile.

În timp ce aceste grupuri continuă să îşi intensifice insurgenţele şi să exploateze vulnerabilităţile – independent de contextul pandemiei - ţările saheliene şi ale partenerii acestora trebuie să consolideze şi să lucreze la eforturile şi obiectivelor de la începutul anului 2020, precum dislocarea unor trupe maliene în Gao, Timbaktu, Kidal şi Menaka – care au fost pretinse în Acordul de Pace din 2015  - precum şi câştigurile militare din Liptako-Gourma (Berger, 2020).

În timp ce COVID-19 este o provocare în plus pentru comunitatea internaţională, este esenţial să nu pierdem din vedere ecosistemul terorist în desfăşurare din Sahel şi conexiunile acestuia. Având în vedere ştergerea limitelor dintre grupurile teroriste, care sunt active în regiune, şi confruntările dintre acestea, ar trebui să folosim această oportunitate pentru a submina legitimitatea acestora şi pentru a exploata tensiunile crescute dintre aceştia, în timp ce asigurăm securitatea şi protecţia comunităţilor locale.

Bibliografie

Andreas Hagen, “Al Qaeda in the Islamic Maghreb: Leaders and Their Networks,” Critical Threats Project at the American Enterprise Institute, March 27, 2014, https://www.criticalthreats.org/analysis/al-qaeda-in-the-islamic-maghreb-leaders-and-theirnetworks.

Andrew Lebovich, “The Local Face of Jihadism in Northern Mali,” CTC Sentinel 6, no. 6 (June 2013), https://ctc.usma.edu/the-local-face-of-jihadism-in-northern-mali

Alix Halloran and Katherine Zimmerman, Warning from the Sahel: Al Qaeda’s Resurgent Threat, Critical Threats Project at the American Enterprise Institute, September 1, 2016, https://www.aei. org/research-products/report/warning-from-the-sahel-al-qaedas-resurgent-threat.

Caleb Weiss, “Veteran Malian Jihadist Surrenders to Algeria,” Long War Journal, August 12, 2018, https:// www.longwarjournal.org/archives/2018/08/veteran-malian-jihadist-surrenders-to-algeria.php.

Crisis Group, “Mali: Avoiding Escalation,” July 18, 2012, https://www.crisisgroup.org/africa/west-africa/mali/mali-avoidingescalation

Dario Cristiani, “Al-Murabitun: North Africa’s Jihadists Reach into History in Their Battle Against European ‘Crusaders,’” Terrorism Monitor 11, no. 19 (October 2013), https://jamestown.org/program/al-murabitun-north-africas-jihadistsreach-into-history-in-their-battle-against-european-crusaders.

Flore Berger, “Business as usual for jihadists in the Sahel, despite pandemic”, IISS, April 2020, https://www.iiss.org/blogs/analysis/2020/04/csdp-jihadism-in-the-sahel

Human Rights Watch, “We Used to Be Brothers: Self-Defense Group Abuses in Central Mali,” December 7, 2018, https://www. hrw.org/report/2018/12/07/we-used-be-brothers/self-defense-group-abuses-central-mali

SITE Intelligence Group, “Ansar Dine and AQIM’s Sahara and Murabitoon Branches Announce Merger,” March 2, 2017, https://ent.siteintelgroup.com/Multimedia/ansar-dine-and-aqim-s-sahara-and-murabitoon-branches-announce-merger.html.