21 mai 2026

După ce a suferit pierderi serioase, Israelul caută soluţii la dronele FPV dirijate prin fibră optică. IDF dă termen 3 săptămâni companiilor din apărare să vină cu soluţii

Florin Jipa

Israelul a început să aibă pierderi tot mai mari în cadrul Operaţiunii Northern Shield din sudul Libanului, aşa că Armata a făcut apel la companii israeliene de înaltă tehnologie şi de apărare să vină cu soluţii.

Sursă foto: X

Dronele sinucigaşe FPV ghidate de fibră optică au devenit o ameninţare operaţională urgentă - greu de detectat, rezistente la bruiaj şi costă vieţile soldaţilor în fiecare zi, a transmis IDF.

„Ţinem o întâlnire de lansare practică, în stil hackathon, pentru a conecta companii, tehnologii şi echipe pentru a construi soluţii de lucru - de la detectare şi identificare, prin comandă, control şi fuziune de date, până la interceptare şi neutralizare”, se arată în anunţ.

Scopul este de a colabora şi de a oferi rapid o soluţie end-to-end împotriva ameninţărilor dronelor cu fibră optică direct către IDF.

„La întâlnire vor participa comandanţi superiori şi lideri operaţionali care se confruntă zilnic cu această ameninţare şi caută soluţii eficiente – rapid. Scop: prezentaţi soluţii de lucru părţilor interesate de securitate relevanţi în aproximativ 3 săptămâni”, a mai transmis IDF

„Nu este vorba despre promovarea unei companii sau soluţii. Este un efort comun de a ajuta la salvarea vieţilor soldaţilor” se încheie anunţul IDF pentru companiile din apărare.