23 octombrie 2019

După alegerile parlamentare din Kosovo, reîncepe dialogul dintre Priştina şi Belgrad?

Monitorul Apărării şi Securităţii

Alegerile parlamentare anticipate din Kosovo, din 06.10.2019, s-au desfăşurat fără incidente şi sunt caracterizate de sprijinirea de către electoratul albanez a partidelor de opoziţie, iar de către electoratul sârb, a ”Listei Sârbe”. Analiştii din Kosovo şi Serbia îl creditează pe liderul Mişcării pentru Autodeterminare, Albin Kurti, cu cele mai mari şanse pentru a deveni premier al Kosovo. La rândul său, A.Kurti acţionează deja ca un premier desemnat şi îşi alege cu grijă partenerii de coaliţie. Totodată, acesta încearcă să formeze un guvern fără reprezentanţi ai ”Listei Sârbe”. Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić, continuă să se lamenteze privind situaţia dificilă în care se află ţara şi avertizează cu privire la necesitatea unor compromisuri dureroase cu partea albaneză, ca urmare a susţinerii de care se bucură aceasta din partea puterilor occidentale.

Sursă foto: Mediafax

Rezultate previzibile la alegeri?

Câştigătorul relativ al alegerilor din Kosovo este Mişcarea pentru Autodeterminare (Lëvizja Vetëvendosje/LVV), urmată de Liga Democrată din Kosovo (Lidhja Demokratike e Kosovës/LDK), condusă de Isa Mustafa, în timp ce ”perdanţii” sunt principalele partide care au format coaliţia de guvernământ până la alegeri: Partidul Democrat din Kosovo (Partia Demokratike e Kosovës/PDK), condus de preşedintele Parlamentului Kosovo, Kadri Veseli, şi Alianţa pentru Viitorul Kosovo (Aleanca për Ardhmërinë e Kosovës/AAK), condusă de premierul demisionar Ramush Haradinaj şi aflată în coaliţie cu Partidul Social Democrat (PSD), condus de primarul din Priştina, Shpend Ahmeti.

Aproape toate voturile electoratului sârb s-au dus spre SL (Lista Sârbă), ceea ce era de aşteptat, având în vedere că aceasta a fost singura listă a etnicilor sârbi care s-a bucurat de sprijinul autorităţilor de la Belgrad.

Rezultatele încă preliminare ale alegerilor sunt: LVV, 25,49% (31 de mandate), LDK, 24,82% (30 de mandate), PDK, 21,24% (25 de mandate), AAK-PSD, 11,57% (14 mandate), SL, 6,61% (10 mandate). Celelalte 10 mandate au revenit partidelor minorităţilor[i], în conformitate cu prevederile Constituţiei Kosovo.

Conform rezultatelor preliminare, se află sub pragul electoral coaliţia condusă de Iniţiativa Social Democrată din Kosovo (NISMA Social Demokrate/NISMA SD), condusă de Fatmir Limaj şi Jakup Krasniqi[ii].

Potrivit analiştilor, rezultatele alegerilor au fost previzibile. Partidele albaneze aflate la putere au înregistrat o serie de eşecuri în afirmarea ”statalităţii” Kosovo şi, în plus, au adus Kosovo într-o relaţie de confruntare cu cel mai puternic aliat al său, Washingtonul, precum şi cu partenerii din Uniunea Europeană, în principal, din cauza refuzului constant de a anula ”suprataxa” de 100% pentru importurile de mărfuri din Serbia şi Bosnia şi Herţegovina (BiH).

Rezultatul SL (peste 90% din voturile etnicilor sârbi) era previzibil, prin prisma presiunilor Belgradului asupra populaţiei sârbe, pentru a vota SL, ca şi urmare a presiunilor autorităţilor de la Belgrad la adresa celorlalte formaţiuni politice sârbe din Kosovo să nu participe la alegeri. Ca urmare, unele dintre acestea au aderat, in extremis, la SL[iii].

Situaţia actuală

Liderul LVV, A.Kurti, se consideră câştigător al alegerilor şi îndreptăţit să fie desemnat premier. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât după alegeri s-au vehiculat informaţii că SUA îşi doreau încă din vară o nouă coaliţie de guvernământ în Kosovo, formată din LVV şi LDK. O astfel de informaţie a fost dată publicităţii de către Ivica Dačić, prim-vicepremier şi ministru de externe al Serbiei[iv].

La rândul său, LDK evaluează şansele pentru propunerea sa de premier, în persoana doamnei Vjosa Osmani (deputat din partea LDK, profesor universitar, cu studii la Pittsburgh/SUA). După alegerile anticipate, V.Osmani a efectuat o vizită în SUA, unde a discutat cu diverşi oficiali şi politicieni.

Partidele aflate la guvernare în momentul alegerilor au recunoscut eşecul în alegeri şi nu au emis pretenţii pentru a forma o nouă majoritate parlamentară.

Imediat după alegeri, A.Kurti a făcut o serie de declaraţii interesante, legate de perspectiva şi priorităţile guvernării, între care:

- privind relaţionarea şi dialogul cu Serbia: instituirea principiului reciprocităţii. Astfel, dacă în Serbia nu sunt permise mărfurile cu indicaţia ”Fabricat în R.Kosovo”, atunci să fie interzise în Kosovo mărfurile produse în R.Serbia şi la fel să se procedeze în cazul numerelor de înmatriculare a autovehiculelor. Principala problemă în Kosovo o reprezintă prezenţa ilegală şi amestecul Serbiei, mai ales în nordul Kosovo;

- investigarea actelor de corupţie şi a abuzurilor fostei guvernări;

- acţiunea în continuare pentru unirea Kosovo cu Albania.

Între timp (18.10.2019), se numără din nou voturile de la 530 de secţii de votare, la care au existat neconcordanţe, iar pentru 23 de cutii cu voturi se continuă procedura de numărare. Din când în când, în locul unde se numără din nou voturile sunt prezenţi poliţişti şi procurori.

Prea multe necunoscute pentru a putea identifica un scenariu vizibil

Singura ”certitudine” a alegerilor din Kosovo este victoria relativă a partidelor din opoziţie, respectiv înfrângerea ”partidelor comandanţilor din război” ai fostei Armate de Eliberare a Kosovo (UÇK). Eşecul la alegeri al guvernanţilor se datorează multor cauze, cele mai importante fiind imaginea negativă în ochii opiniei publice, ca urmare a numeroaselor suspiciuni de corupţie şi abuzuri, dar şi incapacitatea de a îmbunătăţi nivelul de trai. Din cauza deteriorării acestuia, în ultimii ani numeroşi cetăţeni (mai ales tineri) au emigrat din Kosovo în ţări din Europa Occidentală.

Cu siguranţă, eşecul puterii la alegeri a mai fost influenţat de lipsa oricărui progres în aderarea Kosovo la ONU şi instituţii ale ONU sau de nivel internaţional (UNESCO, Interpol), ca şi de revocarea sau ”suspendarea” de către 15 state a hotărârii de recunoaştere a independenţei Kosovo. Desigur, a cântărit mult şi percepţia că refuzul constant al premierului R.Haradinaj de a anula ”suprataxa” a avut ca efect ”antagonizarea” relaţiilor Kosovo cu SUA şi cu principalii parteneri din UE (Germania, Franţa, Italia).

Probabil, viitoarea coaliţie de guvernare va fi formată de către LVV şi LDK, dar procesul va fi dificil şi este, practic, imposibil de evaluat dacă aceasta îşi va duce până la capăt mandatul de patru ani, deoarece atât ideologiile celor două formaţiuni sunt diferite, cât şi experienţa guvernării şi priorităţile. LVV a fost mereu în opoziţie şi din această postură i-a fost foarte simplu să critice acţiunile guvernanţilor. Pentru prima dată, însă, LVV va fi nevoită ”să construiască”, într-o societate plină de tensiuni şi probleme. Nu în ultimul rând, obstacole semnificative împotriva unei ”bune guvernări” vor fi mai multe provocări majore: relaţia cu Belgradul şi cea cu sârbii din Kosovo, ”dialogul cu Belgradul”, tema unirii Kosovo cu Albania, colaborarea cu curtea specială de justiţie de la Haga (pentru investigarea acuzaţiilor de crime de război care ar fi fost comise de către UÇK), lupta împotriva corupţiei şi abuzurilor guvernărilor anterioare şi edificarea unui stat de drept, resursele financiare limitate pentru finanţarea de programe capitale şi dependenţa semnificativă de donaţiile externe.

De la bun început, pare că reluarea dialogului cu Belgradul este imposibilă, şi nu doar în viitorul apropiat (în primăvară sunt aşteptate alegeri parlamentare la termen în Serbia), dar şi în perspectivă, având în vedere condiţia de ”reciprocitate” enunţată de posibilul premier kosovar (A.Kurti) şi viziunea sa că prezenţa Serbiei în Kosovo este cauza principală a neînţelegerilor Priştinei cu sârbii din Kosovo. Nu în ultimul rând, Belgradul vorbeşte de ”graniţă administrativă” şi ”puncte de control”, în timp ce Priştina vorbeşte despre două state, graniţe internaţionale şi PCTF-uri.

Este de aşteptat, totodată, ca A.Kurti să încerce formarea guvernului fără reprezentanţi ai SL şi în acest sens ar putea colabora cu alte formaţiuni sârbe, deoarece este absolut necesar ca măcar un minister să fie condus de către un etnic sârb. Potrivit mass-mediei din regiune, A.Kurti l-a contactat deja pe Nenad Rašić (lider al Partidului Progresiv Democrat/PDS şi reprezentant al Coaliţiei ”Libertatea”, din Kosovo[v]) şi este probabil să îl contacteze şi pe Slobodan Petrović (lider al Partidului Liberal Independent, din Kosovo, SLS).

În acelaşi plan, în relaţia cu Belgradul şi sârbii din Kosovo pare să fie imposibil de ajuns la un compromis privind Asociaţia Municipalităţilor Sârbe din Kosovo (ZSO), deoarece părţile văd diferit această instituţie. Priştina o vede ca pe o formă de organizare a municipalităţilor pentru consultări şi schimb de experienţă, în timp ce Belgradul şi sârbii din Kosovo o văd ca pe un nivel de putere intermediar, superior ”municipalităţii” şi inferior nivelului central, dar cu ”competenţe” executive, legislative şi chiar de ”reprezentare” (frecvent, ZSO este comparată cu Republika Srpska din BiH). Astfel, ZSO este văzută de Belgrad ca un mecanism de prezervare a identităţii naţionale a sârbilor din Kosovo şi a moştenirii culturale şi istorice a acestora.

Reluarea şi credibilitatea ”dialogului” mai sunt subminate de divizarea Occidentului pe această temă, respectiv din cauză că acesta vorbeşte pe mai multe ”voci”. Principalele ”voci” sunt SUA, UE şi, recent, ”binomul” Germania-Franţa. În plus, nici de la Washington nu se mai aude o singură ”voce”, şi mesajele de aici fiind confuze.

Confuzia de la Washington este dată de faptul că în 2019, în decurs de câteva luni, au fost numiţi doi diplomaţi în două funcţii legate de Balcanii de Vest: Matthew Palmer (înalt funcţionar al Departamentului de Stat), ca reprezentant special al secretarului de stat american pentru Balcanii de Vest, şi Richard Grenell (ambasadorul american la Berlin), ca reprezentant special al preşedintelui Donald Trump pentru ”dialogul dintre Belgrad şi Priştina”. După numire, fiecare a efectuat câte un turneu în regiune, întâlnindu-se cu reprezentanţii celor două părţi angajate în dialog. Noi vizite ale celor doi sunt anunţate la Belgrad şi Priştina în luna octombrie 2019.

La rândul său, UE pare depăşită de situaţie, mai ales după refuzul constant al Priştinei de a elimina ”suprataxa” şi după desemnarea ministrului spaniol de externe, Josep Borrell, în funcţia de şef al ”diplomaţiei europene”. Oricum, în viitorul apropiat nu se întrevede niciun demers notabil al autorităţilor de la Bruxelles pentru reluarea ”dialogului”.

În condiţiile tensiunilor dintre Federica Mogherini şi mai mulţi oficiali de la Priştina (în frunte cu premierul în mandat tehnic R.Haradinaj), în 2019 cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron s-au angajat activ în soluţionarea ”dosarului kosovar”, evidenţiind ca prioritate reluarea dialogului. Pentru aceasta, însă, este nevoie măcar de suspendarea ”suprataxei” şi încetarea retoricii de confruntare din ambele capitale, Belgrad şi Priştina.

Agende diferite şi monologuri la Belgrad şi Priştina

Dialogul, însă, are slabe şanse de reuşită, deoarece părţile implicate îl percep diferit. Priştina doreşte ca, în final, Belgradul să-i recunoască independenţa şi să renunţe la blocarea accederii Kosovo la ONU şi alte organizaţii internaţionale. La rândul său, Belgradul respinge o recunoaştere explicită a independenţei şi doreşte înfiinţarea ZSO, care să garanteze ”supravieţuirea” poporului sârb în Kosovo şi prezervarea moştenirii religioase, istorice şi culturale sârbe în Kosovo. Totodată, negociatorii sunt criticaţi atât la Priştina, cât şi la Belgrad, de către forţele radicale, naţionaliste, care cer oprirea neîntârziată a ”dialogului”.

Succesul ”dialogului” mai este grevat de lipsa unor criterii şi termene clare pentru aderarea Serbiei şi a Kosovo la UE, în pofida discuţiilor şi negocierilor. Serbia este nemulţumită de ritmul lent de deschidere a capitolelor de negociere şi mai ales de existenţa ”Capitolului 35”, care evaluează progresele în ”normalizarea” relaţiilor cu Priştina. Kosovo, la rândul său, este nemulţumit de amânarea sine die a eliminării regimului de vize pentru călătoriile ”cetăţenilor kosovari” în statele membre (inclusiv în ”Spaţiul Schengen”), deşi Kosovo ar fi îndeplinit condiţiile tehnice cerute anterior de UE. Este de aşteptat ca pesimismul privind ritmul de aderare să crească, după refuzul UE de a fixa (la Consiliul European din 17-18.10.2019) o dată pentru începerea negocierilor de aderare ale Macedoniei de Nord şi Albaniei. Lipsa perspectivei clare de aderare (lipsa unui calendar agreat) nu-i ajută pe guvernanţii de la Belgrad şi Priştina să se bucure de sprijin din partea propriilor cetăţeni.

Un alt element care subminează credibilitatea dialogului este neimplementarea adecvată a acordurilor deja convenite, exemplul cel mai flagrant, dar nu singurul, fiind cel legat de ZSO. Probleme se înregistrează şi în domeniul liberei circulaţii, al energiei, al reprezentării Kosovo la reuniunile regionale şi internaţionale etc.

Unii analişti propun implementarea unor programe mai ample de ajutorare material-financiară de către UE a Belgradului şi Priştinei, având ca obiectiv îmbunătăţirea nivelului de trai, creşterea ”atractivităţii” UE şi neutralizarea campaniilor radical-naţionaliste din Serbia şi Kosovo. Simultan cu acest ”Plan Marshall 2”, se impun definirea şi acceptarea de către ambele părţi a unor obiective minime ale dialogului, dar astfel încât să nu fie posibile interpretări diferite, iar acordurile să fie implementate în spiritul lor. Pe acest fond, ar fi nevoie de un mecanism ”de control” şi de impunere a implementării acordurilor convenite. Şi acest obiectiv este dificil de atins, având în vedere erodarea credibilităţii UE, dorinţa Priştinei pentru o mai mare angajare a SUA şi ”răspunsul” Belgradului, privind o angajare, la reciprocitate, a F.Ruse.

În condiţiile actuale din UE (Brexit, reforme structurale dificile, probleme în mai multe din noile state membre etc.), este puţin probabilă adoptarea unui ”Plan Marshall 2” (nu doar pentru Serbia şi Kosovo, ci şi pentru Macedonia de Nord şi Albania). Totodată, se menţine şi perspectiva ca ”Occidentul” să vorbească pe cel puţin aceleaşi trei ”voci” în ”dosarul Kosovo”.

Aşadar, se poate afirma că nu mai sunt credibile asigurările liderilor occidentali (A.Merkel, E.Macron) că relaţiile dintre Belgrad şi Priştina se vor îmbunătăţi şi ”dialogul” se va relua rapid după finalizarea alegerilor parlamentare anticipate din Kosovo.

Chiar şi pentru un compromis este nevoie de două părţi

În tot acest timp, autorităţile de la Belgrad, în frunte cu preşedintele şi ministrul de externe, resping recunoaşterea independenţei Kosovo şi reafirmă teza că este nevoie de o soluţie de compromis real, în baza căreia fiecare parte să obţină ”ceva”. Pe acest fond, Serbia va continua campania pentru revocarea sau ”suspendarea” hotărârilor de recunoaştere a independenţei autoproclamate a Kosovo. Totodată, deşi admite că Washingtonul şi-a modificat poziţia de la data proclamării independenţei Kosovo (februarie 2008) şi acum este dispus să asculte care este poziţia Serbiei, preşedintele A.Vučić avertizează populaţia sârbă că este improbabil ca SUA să revină asupra hotărârii de a recunoaşte independenţa Kosovo şi că Serbiei i se cere (imperativ!) să accepte independenţa fără să primească nimic în schimb...

Pentru moment, separarea sau ”delimitarea” propusă de preşedintele sârb în mai multe rânduri (dar niciodată explicată!) a fost scoasă de pe ”ordinea de zi” a negocierilor mediate de Bruxelles şi nu pare să fi fost validată nici de către Washington. Berlinul, la rândul său, se opune oricărei modificări a graniţelor, temându-se de o nouă ”cutie a Pandorei”.

Deşi Belgradul şi-a modificat în mai multe rânduri ”liniile roşii” în ”problema Kosovo”, probabil Belgradul va insista pe înfiinţarea ZSO şi nu va tolera un nou pogrom la adresa sârbilor din Kosovo.

De cealaltă parte, stăpână pe situaţia din teren şi mizând pe prezenţa militară internaţională din Kosovo, Priştina va continua să acţioneze pentru crearea unei rupturi între sârbii din Kosovo şi Belgrad, inclusiv prin acţiuni de intimidare în nordul Kosovo[vi], care să arate populaţiei sârbe că Belgradul nu o poate ajuta. Aceasta, însă, creează riscul unei intervenţii armate a Belgradului în Kosovo (în cazul unei eventuale deteriorări semnificative a situaţiei de securitate în comunităţile sârbe), precum şi pe cel al unei confruntări a forţelor Belgradului cu KFOR.

În aceste condiţii, şansele de identificare a unui ”compromis real” se reduc drastic, cea care are de suferit este populaţia Kosovo, indiferent de etnie, iar aderarea la UE rămâne doar un deziderat proclamat şi care rămâne la fel de îndepărtat ca la început.

Bibliografie:

http://www.rts.rs/page/stories/ci/story/1/politika/3704100/na-kim-nastavljeno-brojanje-glasova-pod-nadzorom-tuzilaca-i-policije.html

http://rs.n1info.com/Vesti/a532278/Rezultati-izbora-na-Kosovu-2019.html

http://www.rts.rs/page/stories/ci/story/1/politika/3703134/beogradski-bezbednosni-forum-o-buducnosti-dijaloga-beograda-i-pristine.html

 

 

[i] Comunităţile ”RAE” (rromi, ”ashkali”, ”egipteni”), ”boşniaci”, turci şi ”gorani”.

[ii] Din care mai fac parte Alianţa Noul Kosovo (Aleanca Kosova e Re) şi Partidul Dreptăţii (Partia e Drejtësisë).

[iii] A fost mediatizat ”cazul” formaţiunii Iniţiativa Civică Libertate, Democraţie, Justiţie (GI SDP), fondată de Oliver Ivanović, care a fost ucis în apropiere de sediul formaţiunii, în ianuarie 2018.

[iv] Acest lucru i-a fost spus oficialului sârb de către Matthew Palmer, înalt funcţionar al Departamentului de Stat al SUA, desemnat ”reprezentant special pentru Balcanii de Vest” al secretarului de stat Michael ”Mike” Pompeo.

[v] Coaliţia a obţinut puţin peste 700 de voturi (pe lista de candidaţi s-au mai aflat Rada Trajković şi Slaviša Petković).

[vi] În 2019 au avut loc două acţiuni în forţă ale poliţiei speciale kosovare în nordul Kosovo (mai şi octombrie), ambele cu motivaţia combaterii crimei organizate şi a identificării celor implicaţi în asasinarea politicianului sârb Oliver Ivanović, în ”Mitrovica Nord”, în ianuarie 2018.