Duel militar indiano - pakistanez. Ochi pentru ochi, Mig-21 contra F-16

În Kashmir, doar de o scânteie este nevoie să se aprindă praful de puşcă impregnat în relaţiile dintre India şi Pakistan • India a acuzat şi Pakistanul a negat • Forţele aeriene indiene au atacat pe teritoriul Pakistanului • Pakistanul a ripostat cu un atac aerian pe teritoriul indian • Un pilot indian a fost capturat şi eliberat după doar două zile de captivitate • India promite continuarea loviturilor chirurgicale •

Scânteia conflictului

Pe Linia de Contact care împarte, dar şi desparte în acelaşi timp, zonele din Kashmir aflate sub control indian şi pakistanez, focul poate izbucni oricând, doar de o scânteie este nevoie să se aprindă praful de puşcă impregnat în relaţiile dintre cele două comunităţi. Ca de obicei, scânteia este furnizată de un atac terrorist. Tot ca de obicei, acesta este executat pe partea indiană a graniţei. E o explicatie destul de simplă: în timp ce teritoriul administrat de Pakistan e omogen etnic şi religios, cel indian e mult mai divers, cu tensiuni interne mult mai evidente. E şi singurul stat indian cu steag propriu, cu constituţie, iar legile indiene se aplică pe plan local numai dacă sunt aprobate de parlamentul propriu.
Agenda naţionalistă şi religioasă a grupărilor locale primează, dar, când evoluţiile devin periculoase, cele două capitale, Delhi şi Islamabad, trebuie să reacţioneze, pentru că nimic nu mai rămâne la acest nivel. Acesta este cursul de acţiune la un incident obişnuit, când sunt doar câteva victime.

Atentatul din 14 februarie, de la Pulwama, Kashmirul indian, este însă cel care a produs cel mai mare număr de victime în ultimii 30 de ani, 40 de morţi şi aproximativ 35 de răniţi. Toţi membri ai personalului de securitate indian. Atacul a fost revendicat de mişcarea Jaish-e-Mohammed (Armata lui Mohamed), o grupare teroristă din Pakistan care vrea să „elibereze” nu doar Kashmirul, dar şi întreaga Indie.
Aşa ceva nu poate fi tratat ca un incident izolat, punctual, nici la Delhi, nici la Islamabad.

Reacţii la cald şi pregătiri pentru răspuns

India a anunţat organizarea de funeralii de stat, familiile celor ucişi au primit compensaţii financiare (echivalent a 17.000 de dolari de fiecare), rudei cele mai apropiate i s-a oferit serviciu guvernamental. Taxele pentru produsele importate din Pakistan au crescut cu 200%, iar Pakistanul a primit un ultim avertisment că va fi pus pe lista neagră a statelor implicate în activităţi ilegale financiare. S-au înregistrat şi alte incidente, evenimente bilaterale au fost boicotate, evenimentele sportive din Pakistan au fost excluse din transmisiile televiziunilor indiene, actorii pakistanezi, interzişi la Bollywood. Pakistanul a interzis şi el difuzarea filmelor indiene.

La nivel politic, India a acuzat şi Pakistanul a negat. „Nu este în interesul Pakistanului să ofere refugiu teroriştilor” a declarat primul ministru pakistanez, Imran Khan. De altfel, gruparea teroristă Jaish-e-Mohammed este interzisă în Pakistan din anul 2002. Ministrul pakistanez de externe, Shah Mahmood Qureshi, a transmis condoleanţe imediat după atentat. Dar nu a fost de ajuns.

Pentru că trebuia să fie şi un răspuns militar. Orgoliul rănit al Indiei trebuia oblojit cu o acţiune în forţă.

Duelul aerian

La douăsprezece zile după atentat, pe 26 februarie, forţele indiene au atacat o tabără de antrenament a grupării teroriste, situată pe teritoriul Pakistanului. Partea indiană a afirmat că au fost câteva sute de terorişti anihilaţi. Partea pakistaneză a negat pierderile umane şi a acţionat, cu sarcasm juridic, atacatorul în justiţie pentru „distrugeri asupra mediului ecologic”.

Deşi informaţiile privind numărul, performanţele tehnice sunt contradictorii, este cert faptul că cele două state au trimis în misiune un arsenal divers de aeronave. India a folosit, probabil, opt aparate de producţie rusească – MiG 21 (2) şi Su 30 MKI (4), şi franceză – Mirage 2000 (2). Pakistanul a ridicat în aer 24 de aeronave din care doar 16 au participat la operaţii, cele de producţie franceză - Dassault Mirage III (4), americană - F 16 (8) şi chinezo – pakistaneză - JF-17 Thunder (4).

După modelul meciurilor de cricket, locuitorii din cele două state au aplaudat în stradă reuşitele proprii, duelurile aeriene. De la distanţă, scorul pare să fie egal, dar, filtrat de comunicatele oficiale şi percepţia publică partinică, fiecare parte poate clama victoria.

Desigur, un pilot indian a fost capturat în Kashmirul pakistanez, după ce avionul pe care îl pilota, un Mig 21 modernizat, a fost lovit de o rachetă. Înainte de aceasta, el însă reuşise, la rândul lui, să doboare un F-16. Nerecunoscută, desigur, de partea pakistaneză, care acuză partea indiană de crearea de ştiri false / fake news pentru a echilibra propagandistic. În acest gen de incidente armate, care pot fi preludii pentru confruntări armate mult mai serioase, dar pot să se şi încheie cu armistiţii politice, există întotdeauna o zonă neclară între ceea ce se întâmplă în realitatea câmpului de luptă, ceea ce se  afirmă în comunicatele militare sau în media şi ceea ce se recunoaşte de către fiecare parte. Mai ales atunci când obiectivul este, de ambele părţi, cum pare a fi fost cazul de această dată, ca lucrurile să nu escaladeze.

Ambele state au bombardat ţinte din teritoriul inamicului. Comandanţii militari au demonstrat viteză de reacţie şi de decizie. Liderii politici au arătat hotărâre şi reţinere. Hotărârea pentru publicul intern, reţinerea pentru planul internaţional. Ceasurile agenţiilor de presă s-au oprit pentru câteva zile. Când două puteri nucleare orgolioase au un diferend care implică forţa militară, evoluţiile pot deveni complicate.

Retorica politică

Un rol important în evoluţia evenimentelor l-au avut cei doi prim miniştri, Narendra Modi, liderul naţionalist al Indiei, şi Imran Khan, premierul pragmatic, fost mare campion de cricket cu echipa naţională a Pakistanului. Şi căpitan al acesteia. Pentru primul ministru Modi este o perioadă dificilă, alegerile parlamentare sunt doar la câteva luni distanţă, la o dată încă neanunţată, în aprilie – mai. În ceea ce îl priveşte pe premierul Khan, acesta este încă în perioada de graţie a primului an la putere, după câştigarea neaşteptată a alegerilor din 25 iulie 2018. Perspectivele sunt astfel diferite, iar cel care a avut mai multă libertate de mişcare în această conjunctură a fost premierul pakistanez, care a acţionat atât cu hotărârea cerută unui lider, în vremuri de criză, dar şi cu reţinerea necesară pentru a lăsa loc de detensionare a situaţiei.

Transferul pilotului indian, comandorul Abhinandan Varthaman, capturat după ce avionul său a fost doborât, a fost un gest rapid şi oportun. BBC apreciază diplomaţia lui Khan ca o bună lovitură de cricket (reverse swing), făcând trimitere la trecutul sportiv al acestuia. Răspunsul lui Modi, aflat în plină campanie electorală, pe care nu a întrerupt-o nici în perioada acestor zile tensionate, a fost unul potrivit momentului, preluat de majoritatea presei indiene: Pakistanul a cedat prin predarea pilotului.
Şi cu asta, criza s-a cam încheiat. Niciunul din cei doi lideri nu a părut niciun moment că doreşte escaladarea ei.

Aceste două ţări au avut, cu decenii în urmă, propria criză cubaneză şi nu au dorit să repete experienţa.

Tipare vechi, abordări şi perspective noi într-un conflict vechi de decenii

Fiecare din cele două părţi implicate în conflict trimite responsabilitatea iniţială a erupţiei ostilităţilor către adversar. Aşa cum s-a procedat mereu când s-au aprins spiritele şi praful de puşcă la graniţa comună. La confruntările anterioare au putut fi identificate o serie de modele de acţiune, care s-au repetat şi de această dată: ripostele aeriene asupra unor ţinte nu întotdeauna semnificative, schimburi de focuri peste linia de contact, declaraţii ameninţătoare. Au fost, însă, şi câteva elemente noi, nu neapărat pozitive, care pun relaţiile prezente şi viitoare dintre cele două ţări într-o altă ecuaţie politică, economică şi de securitate.

O enumerare a câtorva dintre acestea, vechi şi noi, aşa cum au rezultat din urmărirea evoluţiilor din ultima perioadă, desigur şi din ultimele zile:
 după un vârf al loviturilor reciproce, conflictul se îndreaptă către o confruntare de joasă intensitate cu schimburi de focuri de o parte şi de alta a graniţei din Kashmir. Desigur şi cu victime noi, ce se vor adăuga bilanţului tragic al conflictului;
 modelul atacului terorist clasic s-a repetat, la fel şi riposta indiană;
 o noutate a fost atacul aerian chirurgical peste graniţă, în teritoriul pakistanez, pe modelul utilizat de alte state aflate sub ameninţarea teroristă;
 Pakistanul a negat eficienţa acestui atac, desigur şi existenţa taberei teroriste, dar a răspuns similar, cu un atac aerian pe teritoriul Indiei;
 primul a fost pe timp de noapte, răspunsul a fost pe timp de zi, ceea ce a fost interpretat ca o sfidare din partea Islamabadului;
 partea indiană a lăsat să treacă destul de mult timp până la riposta aeriană, indiciu probabil al unui proces lent de identificare a unei ţinte notabile, dar şi al dificultăţilor rezultate ca urmare a problemelor aviaţiei militare indiene;
 iar în ceea ce priveşte lipsa informaţiilor care să prevină un atac de o asemenea amploare şi sofisticare (au fost utilizate sute de kilograme de exploziv de mai multe tipuri, probabil a existat o întreagă reţea de sprijin), nu există nicio trimitere către structurile indiene de informaţii şi securitate locale;
 alegerea avioanelor de producţie rusă de tip MiG 21, probabil modernizate, dar oricum inferioare celor din dotarea forţelor aeriene pakistaneze, s-a dovedit riscantă şi, relativ, perdantă. Este posibil să fi fost şi un semnal transmis mediului politic indian pentru a grăbi procesul de achiziţionare a celor peste 100 de aeronave generaţia a 5-a solicitate, aşa cum rezultă din Documentarul raportului de forţe India – Pakistan, realizat de Monitorul apărării şi securităţii (https://monitorulapararii.ro/documentar-monitorul-apararii-si-securitatii-raportul-de-forte-militare-dintre-india-si-pakistan-1-12681) , chiar de către actualul şef al aviaţiei militare indiene. Dar aceasta este doar o ipoteză de comentator;
 evoluţiile au arătat un Pakistan destul de decis să riposteze, dar şi apt să facă gesturi de bunăvoinţă;
 partea indiană a reacţionat mai încet, dar procesul decizional este cumulativ, chiar primul ministru Modi denumind atacul aerian al Indiei în teritoriul pakistanez drept un „proiect pilot”, care ar putea să se repete în viitor;
 deciziile părţii pakistaneze au părut mai coerente pe termen scurt, prevalând logica militară, în timp ce ale Indiei au fost mai „soft”, într-o logică mai mult politică şi, potenţial, economică;
 reacţiile internaţionale au fost însă majoritar favorabile Indiei. Chiar şi China a adoptat o poziţie echidistantă în acest triunghi, în care, altfel, pe plan politic şi economic, se află mai aproape de Pakistan;
 economic, decalajul dintre cele două state creşte şi el va fi reflectat şi în aspectele militare;
 în acest conflict punctual, Pakistanul a acţionat cu o forţă care a pus în plan secund problemele sale interne, în timp ce India a transmis ameninţări pe care, deocamdată, nu le poate materializa într-un conflict convenţional de acest tip. Dar timpul e de partea sa, în ultimii cinci ani economia sa crescând, conform unor surse media, cu echivalentul a trei PIB-uri pakistaneze.

Depinde numai de liderii din cele două ţări să nu reaprindă acest conflict mocnit la prima scânteie ce va scăpăra din nou la graniţa comună.