Drumul Ucrainei către NATO nu trece pe la Moscova. Se impune optimizarea relaţiilor cu vecinii vestici

Chiar în aceste zile se derulează o gravă confruntare diplomatică cu Ungaria, stat care ameninţă cu blocarea parcursului euro-atlantic al Ucrainei. Relaţiile cu Polonia s-au răcit considerabil, iar acum, la Kiev se iau în calcul probleme deschise cu potenţial de a afecta în orice moment relaţiile cu alţi vecini vestici.

Aşadar, drumul Ucrainei către Alianţă nu mai poate fi blocat de Moscova. Despre acest lucru a dat asigurări secretarul general al NATO, J.Stoltenberg, într-un mesaj politic adresat recent Kremlinului, potrivit căruia aliaţii nu au nevoie de acordul Moscovei pentru a primi Ucraina în NATO. Înaltul oficial a subliniat că singurele elemente necesare aderării sunt voinţa poporului ucrainean exprimată democratic şi atingerea de către acest stat a standardelor necesare aderării. În context, trebuie salutată diplomaţia aliată, care, în sfârşit, răspunde simetric la comportamentul geopolitic unilateral al Moscovei din ultimul deceniu, caracterizat de acţiuni politice şi militare asimetrice, fără informarea şi consultarea prealabilă a statelor şi organizaţiilor internaţionale din spaţiul euro-atlantic. În această cheie ar trebui citit mesajul diplomatic aliat, Rusia fiind obligată să înţeleagă faptul că i se poate aplica un tratament geopolitic pe măsura propriilor abordări.

Dar mai este un detaliu foarte important de adăugat şi de care Ucraina va trebui obligatoriu să ţină cont, dacă vrea să atingă obiectivul aderării la NATO: necesitatea construirii de relaţii cât mai bune cu statele vecine vestice şi de a fi rezolvate problemele deschise cu statele aliate. Ca să nu mai vorbim de faptul că introducerea pe agendele bilaterale cu aceste state a noi litigii şi disensiuni este, cel puţin teoretic, de neimaginat. Ar fi mai mult decât benefic pentru Kiev ca raporturile cu potenţialii aliaţi sau cu statele partenere actuale să fie construite pe baze durabile pentru orice fel de circumstanţe, nu numai în virtutea imperativelor politice de moment.

Dar lucrurile au fost împinse către o zonă confuză. Ministrul ucrainean de externe, P.Klimkin, declara luna trecută că există riscul separării de Ucraina a regiunii transcarpatice unde există o comunitate de unguri, dar şi a altor regiuni în care trăiesc minorităţi naţionale, menţionând concret comunitatea română şi cea bulgară. În contextul în care se evalua posibilitatea ca situaţia din Donbass să fie replicată în Transcarpatia, acesta a precizat că la Kiev trebuie să se ia în considerare serios această problemă, ”altfel vom crea o situaţie care va costa foarte mult”. Nu a lăsat să se întrevadă natura măsurilor de care ar putea fi vorba, dar există încă speranţa că acele măsuri nu vor completa o tristă cronică a dezamăgirilor politice.

Ungaria, decisă să blocheze drumul euro-atlantic al Ucrainei

Relaţiile Ungariei cu Ucraina s-au deteriorat profund începând din septembrie 2017, moment când s-a trecut la ”ucrainizarea învăţământului” (1) în regiunile locuite de minorităţi naţionale. Budapesta s-a simţit ofensată de tratamentul aplicat de partea ucraineană pentru minoritatea maghiară din Transcarpatia. Motiv pentru care Ungaria a trecut la emiterea, în condiţii simplificate, de paşapoarte maghiare către cetăţeni ucraineni (în septembrie a.c. au fost semnalate oficial proporţiile acestui proces în localitatea Beregovo). Cetăţenilor li s-a cerut să jure credinţă faţă de Ungaria, dar şi să ascundă autorităţilor ucrainene deţinerea cetăţeniei maghiare.

Reacţia diplomatică a Budapestei a fost mai severă şi a inclus, acolo unde a fost posibil din punct de vedere al normelor de drept internaţional, acţiuni politice de blocare a oricărei iniţiative ucrainene la nivelul organizaţiilor internaţionale, inclusiv a oricărui demers politic ucrainean care are legătură cu integrarea în UE şi NATO.

Punctul culminant l-a constituit o solicitare oficială din luna mai a.c. a guvernului ungar adresată NATO, care discreditează substanţial întreaga politică internă şi externă a Kievului, precum şi capacitatea acestuia de a atinge obiectivele necesare integrării euro-atlantice. Mai mult chiar, s-a sugerat că Ucraina ar fi ”un pericol pentru vecinii săi”, un alt motiv ”suficient” pentru revizuirea politicilor aliate de susţinere a Ucrainei.

Şi, într-adevăr, Budapesta a trecut la presiuni concrete menite să determine revizuirea legislaţiei ucrainene incriminate, a făcut uz de dreptul de veto pentru a nu permite din anul 2017 participarea ministrului ucrainean al apărării la ministerialele UE, pentru a bloca reuniunea Comisiei NATO-Ucraina la nivel de miniştri de externe din primăvara acestui an şi pentru a face imposibilă prezenţa în plen a preşedintelui ucrainean la summit-ul NATO din iulie. Aliaţii nu se grăbesc să opereze ajustări ale politicii faţă de Kiev, dar Polonia consideră deja că a sosit momentul să fie schimbat cadrul formal al reuniunilor Comisiei NATO-Ucraina, pe considerentul că sunt necesare contactele cu Kievul, fie şi prin întâlniri ”mai puţin formale”.

În consecinţă, Ucraina are deja o nouă şi mare problemă de politică externă, extrem de dificil de gestionat şi de rezolvat. Confruntarea politico-diplomatică bilaterală a atins cote ridicate chiar în aceste zile, Budapesta ameninţând cu măsuri de retorsiune la gestul Kievului de a declara ”persona non grata” a consulului ungar de la Beregovo.

Ce este de aşteptat? Este evident că Budapesta va juca extrem de dur ”cartea minorităţii” în raport cu Kievul, mai ales că statul ucrainean nu se află într-o postură politică externă tocmai confortabilă. Pe de altă parte, în virtutea relaţiei personale foarte bune a liderului V.Orban cu V.Putin, vor fi probabil induse efecte colaterale extrem de incomode pentru realizarea politicii oficiale ucrainene pro-occidentale. Iar Moscova jubilează pentru că toate aceste probleme vor fi jucate şi în favoarea Kremlinului, care primeşte în mod gratuit, chiar de la un stat vestic membru NATO şi UE, argumente şi oportunităţi suplimentare pentru acţiunile politico-militare derulate împotriva Ucrainei.

Relaţia cu Polonia este diluată şi Kievul pierde un bun avocat

Plecând de la convingerea că relaţia actuală cu Polonia este ”anormală”, fostul preşedinte ucrainean, L.Kucima, a făcut recent un apel la liderii politici de la Kiev să treacă la găsirea de soluţii reciproc acceptabile pentru a nu fi redeschise disputele istorice cu acest stat. Acesta a oferit exemplul politicii externe promovate personal pe relaţia cu Polonia în anul 2003, când a semnat împreună cu fostul preşedinte polonez A.Kwasniewski, o Declaraţie de reconciliere între cele două popoare.

Deşi parlamentele celor două state adoptaseră în anul 2016 ”Declaraţia cu privire la memorie şi solidaritate”, problemele istorice au rămas deschise între cele două state şi generează noi tensiuni până în prezent. Un an mai târziu, după interdicţia Kievului de a se trece la exhumarea unor polonezi înmormântaţi pe teritoriul ucrainean, Varşovia a interzis intrarea în Polonia a unor oficiali ucraineni acuzaţi oficial de orientări anti-poloneze. Din acel moment relaţia bilaterală nu a mai cunoscut evoluţii pozitive. Kievul a pierdut probabil cel mai bun avocat care pleda în Occident pentru cauzele esenţiale ale Ucrainei.

Separatismul latent al unor regiuni ale Ucrainei afectează relaţiile externe

Separatismul latent este un proces care tinde să capete o amplitudine periculoasă. Consilierul ministrului de interne al Ucrainei, Z.Shkiryak, nota recent în mod public că ţara sa nu mai este în măsură să controleze o parte însemnată a regiunilor statului, ceea ce va duce inevitabil la situaţia unei radicalizări a conducerilor locale pe fondul declanşării ”sezonului electoral 2019”, şi chiar la tentative de separare a regiunilor. Sau mai grav, după cum evaluează unele cercuri politice ucrainene de opoziţie, la tentative de creare a unor ”state separate”. Din perspectiva descrisă mai sus, este semnalată o degradare a controlului Kievului asupra liderilor locali din sudul şi vestul statului, în special în regiunile Odessa, Melitopol, Kherson, Nikolaev, precum şi a celor din nordul regiunilor Rivne, Jitomir şi Volyn. Una dintre problemele focale este cea a tratamentului pentru limbile vorbite de minorităţi, dar mai ales solicitarea unui tratament preferenţial pentru limba rusă. O situaţie mai complexă s-a instalat, aşa cum s-a prezentat mai sus, în vestul Ucrainei, degradând serios relaţiile cu Ungaria.

În capitala ucraineană se mizează încă pe liderii locali, oferindu-se la schimb ”non-intervenţia” de la centru în politicile locale ale principalelor oraşe. Desigur, comportamentul liderilor din Odessa ocupă un loc central în atenţia Kievului, datorită importanţei speciale a acestui oraş în orice circumstanţă istorică şi de securitate naţională. Aici separatismul este legat de lipsa oricărui apetit al liderilor şi cetăţenilor de a da curs unei politici anti-ruse (spre deosebire de interdicţiile din alte regiuni, în Odessa pot fi accesate posturile TV ruseşti, se difuzează chiar şi canalele TV ale republicilor separatiste din Donbass, "Novorossiya" şi "Oplot"). Tot aici sunt des semnalate atentate asupra politicienilor pro-ucraineni şi, în general, atentate de natură a destabiliza siguranţa publică şi securitatea naţională. Situaţia a degenerat în aşa măsură, încât organizaţii civile şi mass media din oraş au adresat şefului statului şi structurilor ucrainene de forţă, la sfârşitul lunii septembrie a.c., apelul de a dispune o intervenţie rapidă pentru restabilirea ordinii în regiunea Odessa.

Idei care ar mai putea fi adăugate

Strategia puterii de la Kiev faţă de regiunile ”ne-subordonate” nu a fost încă tranşată cu claritate, dar se poate presupune că există motive serioase pentru neexercitarea funcţiei de control de la centru. O primă evaluare arată că dificultăţile economice serioase forţează practic capitala la ”neimplicare” pentru a fi evitată asumarea de  responsabilităţi, invocându-se ”descentralizarea”. Pe de altă parte, se poate trage concluzia că, până în prezent, nu a putut fi realizată o unitate mai fermă a societăţii ucrainene, persistând vizibile diferenţe de mentalitate, de orientări politice interne şi externe, de cultură şi lingvistice între diferitele părţi geografice ale statului ucrainean, diferenţele fiind cel mai vizibile între vestul şi estul ţării. 

Prin urmare, Ucraina poate intra în perioada rămasă până la alegerile din 2019 într-o situaţie de instabilitate pronunţată, care, potrivit unor cercuri politice interne, în cazul în care lucrurile vor scăpa de sub control, ar putea angaja ţara pe o cale periculoasă.

Drumul integrării euro-atlantice a Ucrainei trece obligatoriu prin statele vestice vecine, deja membre ale NATO şi UE. Acesta ar trebui pavat cu cea mai mare grijă, şi nu obturat de bariere. Nu este clar dacă în comportamentul Kievului este vorba despre o ”mândrie naţională” promovată în mod exacerbat, de temeri confuze privind variabilitatea în timp a ”parteneriatelor strategice”, dacă este vorba despre emoţii naţionaliste, idei populiste sau cine ştie ce fel de calcule electorale. Cert este că, indiferent cum a decurs relaţia Ucraina-Rusia, liderii de ieri şi de astăzi de la Kiev au dorit o relaţie specială cu marile puteri din UE şi NATO, respectiv cu Bruxelles-ul (să ne reamintim insistenţele ucrainene care au dus la constituirea Comisiei NATO-Ucraina, care au dorit o poziţionare similară cu cea a Rusiei). Ţările mai mici au fost mai degrabă ignorate, indiferent dacă acestea erau state vecine, din spaţiul euro-atlantic. 

//

(1) Parlamentarii naţionalişti de la Kiev au adoptat la 5 septembrie 2017 ”Legea cu privire la educaţie”, care prevede, printre altele, utilizarea exclusivă în sistemul de învăţământ a limbii ucrainene (mai puţin în învăţământul pre-şcolar şi primar). O lege denumită ”odioasă” în unele medii politice, promulgată de Poroshenko în pofida consecinţelor previzibile în ceea ce priveşte relaţiile cu statele vecine vestice. Dorind să lovească în minoritatea rusă, parlamentarii au sfidat practic simultan drepturile celorlalte minorităţi privind folosirea limbii materne în învăţământul de stat. Calculele politice au fost greşite, deoarece au fost încălcate şi drepturi ale minorităţilor maghiare, române şi de altă etnie. Reacţiile oficiale negative au apărut imediat nu numai din partea Rusiei, Ungariei, României şi Poloniei şi desigur Rusiei, dar şi din partea Bulgariei, Greciei şi R.Moldova.