Drumul greu al Armatei României de la misiuni internaţionale la apărarea teritorială. Pentru a-şi apăra frontierele, România ar avea nevoie de un milion de militari în activitate şi rezervă

După restructurarea Ministerului Apărării şi concentrarea doar pe misiuni internaţionale, forţele combatante au fost reduse de opt ori, la un singur corp de armată, cu doar două divizii, iar suspendarea serviciului militar obligatoriu a dus la o rezervă operaţională de doar câteva zeci de mii de militari. Peste 40.000 de militari au fost rotiţi în Afganistan, Irak şi Balcani în peste două decenii şi nimeni nu s-a mai concentrat pe apărarea teritorială zeci de ani.

Invazia Rusiei asupra Ucrainei din 2022 a prins pe picior greşit Europa, cu armate mici, fără dotări antiaeriene substanţiale, cu stocuri mici de muniţii şi o industrie a apărării redusă la nevoile de antrenament.

Şi Rusia nu se opreşte la Ucraina. Secretarul general NATO, Mark Rutte, a atras atenţia luni că „Rusia ar putea fi pregătită să folosească forţa militară împotriva NATO în termen de cinci ani”. Declaraţia a fost făcută de pe podiumul Institutului Regal pentru Afaceri Internaţionale Chatham House din Londra.

Acum s-a revenit la apărarea teritorială, dar cu o forţă concepută pentru misiuni internaţionale. În aceste condiţii, este clar pentru toată lumea că Armata României nu are destui militari pentru a-şi apăra frontierele, lucru recunoscut şi de generalul Gheorghiţă Vlad, şeful Statului Major al Apărării. „Graniţa noastră este foarte mare cu Ucraina, avem cea mai mare graniţă, 800 de km, pericolul există şi nu putem să acoperim,” a declarat la un post TV şeful Apărării.

Frontierele României se întind pe 3.150 km, din care 1.876 km au devenit, în 2007, graniţe externe ale Uniunii Europene (spre Serbia, Moldova şi Ucraina), în timp ce cu Marea Neagră, graniţa formată are o lungime de 194 km pe platforma continentală (245 km de ţărm).

România are o graniţă de 649,4 km cu Ucraina, dintre care 273,8 km este frontieră terestră, 343,9 km frontieră fluvială şi 31,7 km frontieră maritimă, conform Wikipedia. La aceasta se adaugă şi graniţa fluvială de 680 km cu Republica Moldova. Dacă tăiem partea muntoasă din nord, rămân aproximativ 800 de km care trebuie apăraţi terestru şi aerian.

Într-un scenariu în care Ucraina şi Moldova ar fi cucerite de Rusia, România ar trebui să apere o frontieră de aproape 1.000 km, cam cât este actuala linie a frontului din Ucraina. Armata Ucrainei, după mobilizare, a ajuns la aproape un milion de militari şi ţine piept unei forţe de aproape 700.000 de militari ruşi care acţionează din teritoriile ocupate.

Chiar dacă a început războiul cu doar 220.000 de militari, după mobilizarea a altor 300.000 de rezervişti şi acordarea de bonusuri substanţiale voluntarilor, Rusia a demonstrat că poate forma rapid o armată numeroasă, chiar dacă nu este pregătită şi dotată la cele mai înalte standarde.

În aceste condiţii, ţările europene văd pericolul real al dorinţei de expansiune al lui Putin. Polonia a decis să ajungă la o forţă terestră de 300.000 de militari şi a format şi 17 brigăzi de trupe teritoriale, în timp ce Germania creşte numărul de militari cu 60.000 şi ia în considerare reintroducerea serviciului militar obligatoriu.

Se vorbeşte foarte mult de bugete pentru apărare, de achiziţii militare, dar mai puţin de nevoile umane pentru apărare, cel mai important aspect, de altfel.

Ministerul Apărării Naţionale are acum 90.000 de angajaţi, 75.000 de poziţii pentru militari şi 15.000 pentru civili. O sursă din Ministerul Apărării ne-a confirmat că ambiţia României este să se ajungă la un efectiv de 100.000, deci cu un plus de 10.000 de militari.

Cei 10.000 de militari ar fi de ajuns pentru formarea unei noi divizii, dar insuficienţi pentru apărarea teritoriului. Armata României trebuie să ia urgent măsuri de creştere a rezervei operaţionale şi de pregătire a acesteia.

Este un adevăr pe care politicienii se feresc să-l rostească, şi anume faptul că nu sunt suficienţi militari pentru apărarea teritoriului naţional

Planificatorii militari se bazează pe militarii români în activitate, pe militarii români în rezervă (câţi şi în cât timp sunt gata de luptă) şi pe militarii aliaţi (câţi şi în cât timp ajung).

Chiar dacă ne bazăm şi pe NATO, toate forţele puse la dispoziţie de cele 32 de ţări ajung la doar 300.000 de militari şi se ia în considerare că vor fi mărite la 500.000 de militari la summitul de la Haga din această lună, dar va dura ani până se va atinge acest barem. În toate exerciţiile prin care s-a simulat apărarea graniţei de est din Europa, forţele aliate au fost în număr de zeci de mii. De asemenea, durează peste 10 zile ca forţele aliate să ajungă în România, în cazul unui atac surpriză.

Nici forţele aliate de pe teritoriul nostru nu sunt de ajuns; 1.000 de militari în Grupul NATO de la Cincu şi cei peste 1.000 de militari americani de la Kogălniceanu nu sperie pe nimeni.

Administraţia Trump a amintit tuturor aliaţilor ca până la Articolul 5 (un atac asupra unei ţări reprezintă un atac asupra tuturor), statele aliate să ia în considerare şi articolul 3 al tratatului NATO, unde fiecare ţară este obligată să-şi ia măsuri pentru apărare.

Puterea unei forţe armate stă în militari (număr, pregătire, motivare), în echipamentele folosite şi tacticile de ducere a războiului (priceperea generalilor). Doar mărirea bugetului apărării la 3,5% pentru apărare şi 1,5% pentru infrastructură va face mai bogate companiile străine din apărare, dar nu va creşte cu mult capacitatea de apărare a teritoriului, dacă nu se va pune accent şi pe factorul uman.