„Dosarul Macedonean” – Ultima Filă?

Situaţia la momentul anunţului acordului

De la preluarea puterii, în iunie 2017, noul guvern macedonean, condus de premierul Zoran Zaev, a acţionat prioritar, în planul politicii externe, pentru accelerarea procesului de negociere cu R.Elenă pe tema numelui constituţional al R.Macedonia, deoarece a considerat că soluţionarea acestei probleme poate debloca rapid procesele de integrare europeană şi euroatlantică ale ţării.

În ultima perioadă, părţile (guvernele macedonean şi elen) şi-au modificat strategia şi, în locul discuţiilor mediate de mediatorul internaţional, au trecut la negocieri directe. Procesul de negocieri a fost intensificat în 2018, ultima fază consumându-se la 11 şi 12 iunie, când cei doi premieri au anunţat opinia publică privind încheierea unui ”acord istoric”.

Până la 14 iunie nu s-a realizat ”declasificarea” acordului, astfel că opinia publică a avut doar acces parţial la detalii, cel mai important referindu-se la viitorul nume constituţional al statului macedonean: ”Republica Macedonia de Nord” (”Republic of North Macedonia”).

La 13 iunie, premierul şi ministrul de externe din R.Macedonia au avut o tentativă de a-l informa pe preşedintele ţării, Gjorge Ivanov, susţinut de principalul partid macedonean de opoziţie, VMRO-DPMNE, privind rezultatul negocierilor dintre guvernele macedonean şi elen, însă preşedintele a părăsit întâlnirea după doar două minute. Ulterior, preşedintele s-a adresat naţiunii, la TV, respingând acordul şi evidenţiind că nu îl va semna, în pofida oricăror presiuni. În seara de 13 iunie, la apelul VMRO-DPMNE, în centrul capitalei macedonene s-a desfăşurat o manifestaţie de protest, împotriva acordului.

Între principalele argumente care sunt vehiculate în spaţiul public de către oponenţii acordului se numără: se modifică actualul nume constituţional şi este nevoie de modificarea Constituţiei, în loc ca acordul să fi fost încheiat în conformitate cu actualele prevederi constituţionale; vor fi schimbate mai multe articole ale Constituţiei R.Macedonia, între care şi cel care se referă la protejarea minorităţii macedonene din diaspora.

Susţinătorii de la Skopje ai acordului evidenţiază că acordul deblochează integrarea ţării în UE şi NATO, ceea ce va avea ca efect democratizarea societăţii şi creşterea nivelului de trai şi al securităţii. Nu în ultimul rând, acordul permite prezervarea identităţii naţionale macedonene (prin includerea termenului ”macedonean” în numele constituţional al ţării, denumirea limbii[1] şi denumirea cetăţeniei[2]).

Acordul are duşmani şi în Grecia, naţionaliştii opunându-se ca numele statului vecin să conţină sub orice formă termenul ”macedonean”. Astfel că sunt posibile următoarele

Perspective

Acordul poate fi semnat în weekendul 15-17 iunie, simbolic, într-o localitate de lângă graniţa comună (în mass-media fiind menţionată zona lacului Prespa), cel mai probabil, de către cei doi miniştri de externe.

După semnare, acordul va intra în cele două parlamente, pentru procedura de ratificare.

Beneficiind de sprijinul deputaţilor de etnie albaneză din parlamentul macedonean, este de aşteptat ca acordul să fie aprobat de legislativul de la Skopje, după care legea de ratificare ar trebui semnată de către preşedinte.

Preşedintele poate refuza să ratifice legea şi poate trimite acordul în parlament pentru o nouă dezbatere şi aprobare, dar este foarte probabilă aprobarea acordului în aceeaşi formă.

Potrivit prevederilor legale, este obligatoriu ca preşedintele să promulge legea, dar este posibil ca acesta să refuze în continuare (cum a făcut-o în cazul legii privind transformarea limbii albaneze în a doua limbă oficială a ţării).

Pasul următor ar fi organizarea unui referendum, pentru validarea acordului şi, implicit, modificarea Constituţiei ţării.

Deşi ajungerea la acest acord a fost salutată de către guvernanţii din cele două ţări şi de o serie de organizaţii internaţionale (UE[3], NATO, OSCE), până la intrarea în vigoare a acestuia mai sunt de parcurs paşi dificili şi sunt probabile proteste publice (în ambele ţări). Astfel, în R.Macedonia este probabilă organizarea de acţiuni de amploare, atât în capitală, cât şi în alte oraşe, de către simpatizanţi ai VMRO-DPMNE şi alţi oponenţi ai ”federalizării” R.Macedonia. Pe de altă parte, la 14 iunie, partidul Noua Democraţie (condus de Kyriakos Mitsotakis) a iniţiat o dezbatere în parlamentul elen, pentru o moţiune de cenzură împotriva cabinetului lui TSIPRAS, din cauza acordului convenit cu premierul macedonean.

O primă reacţie pozitivă ”palpabilă” ar fi aprobarea pentru R.Macedonia de a începe negocierile de aderare la UE, cu ocazia reuniunii liderilor UE de la sfârşitul lunii iunie 2018. Un al doilea pas, foarte dorit de Skopje, lansarea invitaţiei de aderare a R.Macedonia la NATO, cu ocazia summitului de la Bruxelles al Alianţei, din luna iulie 2018, este puţin probabil să aibă loc, din cauză că NATO doreşte mai întâi soluţionarea definitivă a diferendului dintre Skopje şi Atena.

Sunt de aşteptat presiuni din partea partenerilor occidentali ai R.Macedonia (UE, NATO, state membre ale acestor două organizaţii) la adresa opozanţilor acordului şi, mai mult, izolarea liderilor politici macedoneni care se opun acordului. Astfel de semnale au şi început să fie transmise: anularea întâlnirii de la Sofia între premierul bulgar (Boiko Borisov) şi preşedintele macedonean, la 15 iunie[4], precum şi anularea primirii ministrului bulgar de externe (Ekaterina Zaharieva) de către preşedintele macedonean (pe timpul vizitei ministrului bulgar în R.Macedonia, la 15 şi 16 iunie), la iniţiativa părţii bulgare, din cauza refuzului ferm al lui G.Ivanov de a susţine acordul macedoneano-elen.