Donald Trump vrea să fie audiat de echipa lui Mueller în pofida sfaturilor avocaţilor săi -surse
Teodora MarinescuPreşedintele Donald Trump încearcă să ajungă la un acord cu procurorul special Robert Mueller privind o posibilă audiere a sa, în pofida sfaturilor avocaţilor săi de a nu răspunde la întrebările puse de anchetatori, au informat trei surse care cunosc problema, citate de publicaţia New York Times.
Donald Trump le-ar fi transmis avocaţilor săi că doreşte să discute cu echipa procurorului Mueller pentru a îşi demonstra nevinovăţia, au mai informat surse. Acesta consideră că poate convinge echipa lui Mueller că ancheta nu este altceva decât o "vânătoare de vrăjitoare".
Mueller, a cărui echipă negociază parametri unei audieri a lui Donald Trump de opt luni, şi-a transmis ultima propunere printr-o scrisoare trimisă marţi noaptea.
Potrivit surselor, întrebările echipei de anchetatori se vor concentra asupra posibilelor coordonări între asociaţii lui Trump şi Rusia în timpul alegerilor din 2016 şi dacă acesta a încercat să obstrucţioneze investigaţia.
Aceştia ar fi aprobat schimbarea formatului întrebărilor, sugerând că ar putea accepta şi câteva răspunsuri scrise.
Deşi echipa de avocaţi a lui Donald Trump l-au sfătuit pe acesta să nu accepte să răspundă în persoană la unele din întrebările anchetatorilor, liderul de la Casa Albă a insistat asupra continuării negocierilor.
"Încă ne aflăm în procesul de a răspunde propunerii sale", a declarat miercuri avocatul principal al preşedintelui, Rudolph Giuliani, în cadrul unui eveniment desfăşurat în New Hampshire.
Biroul procurorului special Robert Mueller a refuzat să ofere declaraţii.
Liderul de la Casa Albă i-a cerut miercuri procurorului general, Jeff Sessions, să oprească imediat investigaţia privind ingerinţele ruse şi privind presupusele contacte între fosta sa echipă de campanie şi Moscova.
Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI), Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor anchetează cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi presupuse contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi, iar procurorul special Robert Mueller coordonează investigaţiile. Cel puţin trei membri ai fostei echipe de campanie electorală a preşedintelui Donald Trump - Paul Manafort, Rick Gates, George Papadopolous - sunt inculpaţi în investigaţia din SUA privind ingerinţele Rusiei.