Donald Trump vrea o nouă întâlnire cu Vladimir Putin, în 2019
Mihai DraghiciPreşedintele SUA, Donald Trump, vrea să aibă o nouă întrevedere cu omologul său rus, Vladimir Putin, la începutul anului viitor, după încheierea anchetei privind ingerinţele ruse, declară consilierul prezidenţial american pentru Securitatea Naţională, John Bolton, citat de agenţia Reuters.
Donald Trump "crede că următoarea întrevedere bilaterală cu preşedintele Putin trebuie să aibă loc după încheierea vânătorii de vrăjitoare ruse, astfel că am convenit că va fi la începutul anului viitor", a afirmat John Bolton miercuri seară.
Donald Trump a semnalat deja că vrea o nouă întâlnire cu Vladimir Putin, în pofida controverselor generate de recentul summit SUA-Rusia din Finlanda.
Donald Trump şi-a atras critici dure pentru că a sugerat că are încredere mai mare în preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, decât în evaluările serviciilor secrete americane privind ingerinţele electorale ruse. "Eu am încredere în oamenii mei din serviciile de informaţii, dar vă pot spune că preşedintele Putin a fost extrem de puternic în negarea acuzaţiilor", a afirmat Donald Trump după întâlnirea cu liderul de la Kremlin. Donald Trump trebuie să înţeleagă că "Rusia nu este aliatul nostru", a reacţionat unul din liderii Partidului Republican, Paul Ryan, preşedintele Camerei Reprezentanţilor. Rusia este responsabilă de "tentative intense, în curs" pentru subminarea democraţiei din Statele Unite, a afirmat Dan Coats, directorul Serviciilor de informaţii americane.