09 ianuarie 2026

Donald Trump transmite că a anulat un al doilea val de atacuri asupra Venezuelei, în urma unei cooperări cu liderii ţării

Andreea Soare

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că a anulat un al doilea val de atacuri „planificat anterior” asupra Venezuelei datorită cooperării ţării cu SUA.

Sursă foto: X

Anunţul a venit vineri dimineaţă într-o postare pe Truth Social, în care Donald Trump a lăudat acţiunile guvernului interimar al Venezuelei.

„Venezuela eliberează un număr mare de prizonieri politici ca semn al „căutării păcii”. Acesta este un gest foarte important şi inteligent. SUA şi Venezuela colaborează bine, în special în ceea ce priveşte reconstrucţia, într-o formă mult mai mare, mai bună şi mai modernă, a infrastructurii lor de petrol şi gaze. Datorită acestei cooperări, am anulat cel de-al doilea val de atacuri, aşteptat anterior, care se pare că nu va fi necesar, însă toate navele vor rămâne la locul lor din motive de siguranţă şi securitate. Cel puţin 100 de miliarde de dolari vor fi investiţi de marile companii petroliere, cu care mă voi întâlni astăzi la Casa Albă. Vă mulţumesc pentru atenţia acordată acestei chestiuni”, a transmis Donald Trump, pe Truth Social.

Anterior, preşedintele american avertizase că ar putea lansa încă un atac militar, dacă liderii actuali ai acestei ţări nu vor coopera cu SUA.

Anunţul este făcut şi în contextul în care preşedintele SUA urmează să se întâlnească, azi, la Casa Albă, cu directori ai unor mari companii petroliere pentru a-i convinge să crească producţia de petrol a Venezuelei şi să facă noi investiţii în ţară.

El a susţinut că „cel puţin 100 de miliarde de dolari vor fi investiţi de marile companii petroliere”, dar industria petrolieră şi-a exprimat un scepticism serios cu privire la alocarea a zeci de miliarde de dolari pe parcursul unui deceniu pentru a restabili infrastructura petrolieră a Venezuelei.