Donald Trump promite să nu repete greşelile vechilor administraţii în relaţia cu Coreea de Nord
Marian AvramPreşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a promis, vineri, că nu va repeta greşelile precedentelor administraţii de la Washington în relaţia cu Coreea de Nord, adăugând că va menţine presiunile împotriva Phenianului până la denuclearizarea completă a Peninsulei Coreea, relatează site-ul Reuters.
Declaraţiile lui Trump au fost făcute în contextul summitului istoric dintre preşedintele sud-coreean Moon Jae-in şi liderul de la Phenian Kim Jong-Un. Liderii celor două Corei au anunţat că au căzut de acord să coopereze pentru a realiza "denuclearizarea completă a Peninsulei Coreea" şi că vor adopta un tratat de pace care să pună capăt în mod formal războiului.
Preşedintele SUA a precizat că speră ca viitoarea sa întâlnire cu Kim Jong-un să fie una productivă şi a adăugat că este încurajat de rezultatele summitului intercoreean.
”Nu vom repeta greşelile vechilor administraţii. Vom menţine presiunile puse asupra Phenianului până la denuclearizarea Coreei de Nord. Aştept cu nerăbdare întâlnirea noastră. O sa fie ceva măreţ”, a declarat Trump.
Întâlnirea istorică dintre Donald Trump şi Kim Jong-un ar urma să aibă loc la sfârşitul lunii mai sau la începutul lunii iunie.