15 iunie 2018

Donald Trump introduce noi taxe vamale la importurile din China

Mihai Draghici

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a introdus taxe vamale de 25% asupra unui volum de importuri de 50 de miliarde de dolari din China, anunţă Casa Albă.

"Statele Unite nu mai pot tolera pierderea tehnologiilor şi a proprietăţilor intelectuale din cauza practicilor economice incorecte", a declarat Donald Trump, potrivit Casei Albe.

Liderul Statelor Unite a argumentat că noile taxe vamale au rolul de a contracara planul Beijingului numit "Fabricat în China 2025". "Acest plan va afecta creşterea economică în Statele Unite şi în numeroase alte ţări", a spus Donald Trump, avertizând că va adopta măsuri comerciale suplimentare dacă Beijingul va riposta.