13 februarie 2019

Donald Trump, între acceptarea compromisului propus de Congres şi invocarea unei urgenţe de securitate naţională pentru finanţarea zidului de la frontiera cu Mexicul

Monitorul Apărării şi Securităţii

Sursă foto: Mediafax

Preşedintele Donald Trump a declarat marţi că „nu este fericit” cu rezultatul compromisului la care au ajuns liderii democraţi şi republicani din Congresul Statelor Unite cu privire la finanţarea zidului de la frontiera cu Mexicul, fără a menţiona dacă va promulga sau nu propunerea de buget de cheltuieli publice până vineri noaptea, termenul la care armistiţiul privind ridicarea blocajului financiar al instituţiilor publice federale îşi va înceta aplicabilitatea, după cum consemnează presa de peste ocean.

Înţelegerea congresmenilor prevede alocarea a 1,375 miliarde de dolari pentru finanţarea a doar 88 km din zid, cu mult sub bugetul de 5,7 miliarde de dolari aşteptat de Casa Albă pentru ridicarea celor peste 320 km ai barierei fizice destinată blocării „valurilor de imigranţi ilegali”, promisă de Donald Trump pe parcursul campaniei electorale. Această soluţie este văzută drept un semn de slăbiciune politică de facţiunile conservatoare din ambele tabere.

Pe de o parte, liderii democraţi fac obiectul criticilor privind cedarea poziţiei lor de forţă în acţiunile destinate limitării politicii de combatere a imigraţiei ilegale a Administraţiei Trump, considerată mult prea agresivă de aceştia, în timp ce, pe de altă parte, liderilor republicani li se cer explicaţii referitoare la acceptarea unui astfel de „compromis mizerabil”, văzut de radicalii din partid drept „o capitulare”.

În pofida numeroaselor detalii tehnice care decurg din alocarea unor fonduri destinate Departamentului de Securitate Internă pentru întreprinderea unor măsuri complementare în gestionarea problemei imigraţiei ilegale, Donald Trump pare decis să solicite creşterea bugetului destinat ridicării zidului până vineri. „Dacă acest lucru nu se va întâmpla este numai vina democraţilor”, conform declaraţiei sale citată de The Washington Post.

Din surse apropiate preşedintelui, acesta ia în calcul şi varianta validării actualei înţelegeri, pentru ca ulterior să îşi exercite atribuţiile sale executive pentru o redistribuire a bugetelor între instituţiile publice sau chiar să declare o „urgenţă de securitate naţională” care ar justifica alocarea prioritară de fonduri.

Disensiunile dintre preşedintele Trump şi liderii democraţi cu privire la finanţarea zidului de la frontiera cu Mexicul a condus la intrarea în luna decembrie în cel mai lung blocaj financiar guvernamental din istoria Statelor Unite. Au fost afectaţi peste opt sute de mii de funcţionari din agenţiile federale americane şi familiile acestora. Se poate anticipa prelungirea crizei, având în vedere determinarea preşedintelui Donald Trump pentru respectarea ad litteram a tuturor promisiunilor cu care a ieşit învingător în cea mai tensionată campanie prezidenţială din istoria recentă.