19 decembrie 2018

Donald Trump intenţionează să retragă trupele americane din Siria

Mihai Draghici

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, pregăteşte retragerea "totală" şi "rapidă" a trupelor americane din Siria, inclusiv a unităţilor implicate în operaţiunile contra reţelei teroriste Stat Islamic, anunţă surse citate de CNN.

Sursă foto: Mediafax

Decizia a fost luată direct de preşedintele Donald Trump, au declarat sursele citate. Este vorba de o schimbare semnificativă a politicii Statelor Unite faţă de Siria.

Donald Trump a confirmat hotărârea prin Twitter: "Am învins reţeaua teroristă Stat Islamic în Siria, iar acesta este singurul motiv pentru care eu cred că este necesară prezenţa în această ţară în mandatul meu de preşedinte".

Casa Albă anunţă începerea retragerii trupelor americane din Siria

Miercuri seară, Preşedinţia Statelor Unite a anunţat începerea retragerii trupelor americane din Siria, după ce preşedintele Donald Trump a decis încheierea misiunii antiteroriste, relatează site-ul agenţiei Reuters.

"Am început readucerea trupelor SUA acasă în contextul tranziţiei spre următoarea etapă a campaniei militare", a declarat Sarah Sanders, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

Sarah Sanders a sugerat că Statele Unite vor menţine o anumită prezenţă militară în Siria. "Statele Unite şi aliaţii sunt pregătiţi să se implice din nou la toate nivelurile pentru a apăra interesele americane oricând va fi necesar şi vom continua să colaborăm pentru a bloca accesul teroriştilor islamişti radicali la teritorii, finanţare şi susţinere", a spus ea.

Statele Unite au aproximativ 2.000 de militari în Siria, cei mai mulţi fiind implicaţi în misiuni de antrenare a grupurilor insurgente care luptă împotriva reţelei teroriste Stat Islamic.

Conform estimărilor, în oraşul sirian Hajin încă sunt aproximativ 2.000 de membri ai organizaţiei teroriste Stat Islamic. Un raport al Inspectorului general din cadrul Departamentului american al Apărării estimează că în Siria şi Irak încă sunt 30.000 de combatanţi ai organizaţiei fundamentaliste sunnite.

Statele Unite vor avea în continuare capabilităţi disponibile pentru lansarea unor atacuri în Siria în caz de necesitate. O coaliţie internaţională coordonată de SUA efectuează raiduri antiteroriste în Siria şi în Irak. La rândul său, Rusia oferă susţinere militară şi politică Administraţiei Bashar al-Assad. Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic. Bilanţul conflictului este de câteva sute de mii de morţi.