10 octombrie 2018

Donald Trump: Dina Powell ar putea fi viitorul ambasador al Statelor Unite la ONU

Bianca Pavaluca

Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că ia în considerare numirea Dinei Powell în funcţia de ambasador al Statelor Unite la Naţiunile Unite, în urma demisiei lui Nikki Haley, infirmând şi zvonul conform căruia va oferi funcţia fiicei sale, Ivanka Trump, relatează Reuters.

Sursă foto: Mediafax

Donald Trump a făcut anunţul în cadrul unei conferinţe la Casa Albă, la doar câteva ore după ce a anunţat că Nikki Haley va părăsi funcţia la finalul acestui an.

De asemenea, preşedintele a anunţat că va face alegerea finală cu ajutorul lui Haley.

Dina Powell a fost consilier prezidenţial pentru Securitate Naţională în primul an al mandatului preşedintelui Trump şi a jucat un rol important în cadrul eforturilor din Estul Mijlociu. După ce a părăsit funcţia de consilier, s-a întors în cadrul companiei Golden Sachs, unde a lucrat pentru mai mult de zece ani. Powell a fost un oficial de rang înalt şi în cadrul Administraţiei Bush.

Donald Trump a negat zvonurile conform cărora funcţia va fi ocupată de fiica acestuia, Ivanka, menţionând că deşi ar fi „incredibilă” pentru funcţia aceasta, nu vrea să fie acuzat de nepotism.