Donald Trump anunţă că vor fi expuse tancuri Abrams şi Sherman în cadrul festivităţilor de la Washington, de Ziua Naţională a SUA
Mircea OlteanuPreşedintele american Donald Trump a declarat că în cadrul festivităţilor de joi de la Washington, cu ocazia Zilei Naţionale a Statelor Unite, vor fi expuse tancuri Abrams şi Sherman noi-nouţe, însă vor fi luate măsuri ca vehiculele blindate să nu avarieze infrastructura din oraş, potrivit CBS News.
"Trebuie să fim destul de atenţi cu tancurile, deoarece drumurile au tendinţa de a nu dori să susţină tancuri grele. Deci trebuie să le punem în anumite zone, dar avem tancuri Sherman noi-nouţe şi avem tancuri Abrams noi-nouţe", le-a spus luni preşedintele reporterilor la Casa Albă.
Tancul M1 Abrams, introdus în anul 1980, este în continuare aflat în dotarea forţelor armate americane.
Pe de altă parte, tancul M4 Sherman a fost folosit de Statele Unite în perioada celui de-al Doilea Război Mondial şi a Războiului din Coreea, dar nu mai este utilizat de forţele americane de mai multe decenii.
Potrivit cotidianului The Washington Post, pe lângă tancuri, festivităţile vor include acrobaţii aeriene executate de escadrila Blue Angels a Forţelor Navale ale SUA, cât şi survolarea capitalei americane de avionul prezidenţial Air Force One şi alte aeronave militare, inclusiv F-35.
Impresionat de parada militară de Ziua Franţei, la care a asistat în 2017, liderul de la Casa Albă şi-a exprimat ulterior dorinţa ca Statele Unite să depăşească amploarea acestui eveniment.
În 2018, Trump a cerut organizarea unei parade militare în SUA de Ziua Veteranilor (11 noiembrie), însă aceasta fost amânată până în anul 2019, în contextul în care presa americană a dezvăluit la acel moment că evenimentul ar costa peste 92 de milioane de dolari, de trei ori mai mult decât se estima iniţial.
Criticii preşedintelui au afirmat atunci că parada ar reprezenta o cheltuială inutilă şi au comparat planul lui Trump cu paradele din ţări conduse de lideri autocraţi.