14 mai 2019

Donald Trump anunţă că intenţionează să se întâlnească în luna iunie cu Vladimir Putin şi Xi Jinping, la summitul G20 de la Osaka

Mircea Olteanu

Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că intenţionează să se întâlnească cu omologii săi din Rusia şi China, Vladimir Putin, respectiv Xi Jinping, la Summitul Grupului naţiunilor dezvoltate şi emergente (G20) de la Osaka, din perioada 28–29 June 2019.

Sursă foto: Mediafax

Va fi prima întrevedere între liderii Statelor Unite şi Rusiei după publicarea raportului anchetei coordonate de procurorul special Robert Mueller, care a prezentat noi detalii despre ampla campanie a Moscovei de influenţare a rezultatului scrutinului prezidenţial din SUA în scopul facilitării victoriei lui Donald Trump, informează site-ul Politico.

Totuşi, în urma anchetei Mueller nu s-au descoperit dovezi care să indice că Trump sau vreun membru al echipei sale de campanie ar fi colaborat cu Rusia.

Totodată, întrevederea între liderii de la Moscova şi Washington ar urma să aibă loc în contextul amplificării divergenţelor privind crizele din Venezuela şi Iran.

Întrebat dacă doreşte să trimită un mesaj omologului său rus, prin intermediul lui Mike Pompeo, secretarul de Stat al SUA, care se va întâlni săptămâna aceasta cu Putin, Donald Trump a răspuns că în pofida ceea ce spun criticii săi, "cred că mesajul este că niciodată nu a fost cineva aşa de dur cu Rusia".

"Nimeni nu a sancţionat Rusia aşa cum am făcut eu. Nimeni nu a vorbit despre gazoductul către Germania şi alte locuri aşa cum am făcut eu", a completat Trump.

De asemenea, întrevederea liderului american cu Xi Jinping ar urma să se desfăşoare pe fondul tensiunilor pe teme comerciale între China şi SUA.