21 iunie 2019

Donald Trump anunţă că a anulat un atac asupra Iranului pentru a evita producerea de victime

Mihai Draghici

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, a declarat, vineri, că pregătise un atac asupra Iranului, dar l-a anulat în ultimul moment, pentru a evita producerea de victime.

Sursă foto: Mediafax

"Luni, au doborât o dronă care zbura deasupra apelor internaţionale. Eram pregătiţi să ripostăm noaptea trecută asupra a trei poziţii, dar am întrebat câţi oameni vor muri. Un general mi-a răspuns că 150 de oameni. Cu zece minute înainte de eventualul atac, l-am oprit, nu era proporţionat ca ripostă la doborârea unei drone fără echipaj", a transmis Donald Trump prin Twitter.

"Nu mă grăbesc, armata noastră este reconstruită, este nouă, pregătită să fie mobilizată, este, de departe, cea mai bună din lume. Sancţiunile au efecte serioase şi au fost adăugate altele aseară", a precizat Donald Trump.

"Iranul nu poate obţine niciodată arme nucleare, nici împotriva SUA, nici împotriva lumii!", a subliniat Donald Trump.

Gardienii Revoluţiei din Iran au anunţat, vineri, că drona militară a Statelor Unite care a fost doborâtă era escortată de un avion în care erau zeci de militari americani, subliniind că a evitat atacarea celui de-a doua aeronave. Gardienii Revoluţiei din Iran susţin că drona militară americană ar fi pătruns în spaţiul aerian iranian, dar Comandamentul Central din SUA (CENTCOM) susţine că aparatul de zbor se afla în spaţiul aerian internaţional, deasupra Strâmtorii Hormuz.