Donald Trump a avut o întâlnire "extraordinară" cu Angela Merkel, iar relaţiile sunt "foarte bune"
Mihai DraghiciPreşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri că a avut o întrevedere "extraordinară" cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, catalogând drept "foarte bune" relaţiile bilaterale, deşi criticase dur Berlinul din cauza legăturilor cu Moscova.
"Avem o relaţie foarte, foarte bună", a declarat Donald Trump, potrivit publicaţiei germane Die Welt, după întrevederea bilaterală pe care a avut-o cu Angela Merkel cu ocazia summitului NATO de la Bruxelles.
"Am avut o întrevedere extraordinară, am discutat despre bugetele alocate apărării şi despre relaţiile comerciale", a precizat Donald Trump.
Cu câteva ore înaintea întrevederii cu Angela Merkel, Donald Trump afirmase, de faţă cu Jens Stoltenberg, secretarul general NATO: "Germania este controlată în totalitate de Rusia, deoarece primeşte 60%-70% din energie din Rusia şi o nouă conductă de gaz; să îmi spuneţi dacă această situaţie este adecvată, deoarece eu cred că nu este, cred că este un lucru foarte rău pentru Alianţa Nord-Atlantică".
Donald Trump a criticat-o în mai multe rânduri pe Angela Merkel din cauza politicilor în materie de imigraţie şi practicilor comerciale.
