08 decembrie 2024

Doi tineri, prinşi în Bucureşti cu arme, veste antiglonţ şi ghiozdane tactice în maşină

Gabriel Pecheanu

Doi tineri, de 29 şi 18 ani, au fost prinşi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu un pistol cu bile de cauciuc, uniforme şi echipamente tactice şi militare de camuflaj, kituri pentru supravieţuire, ghiozdane tactice, aveste antiglonţ precum şi 2 cuţite în maşină.

„La data de 8 decembrie a.c., în jurul orei 01:40, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit pentru control un autovehicul, în Sectorul 1, în care se aflau doi bărbaţi, în vârstă de 29 de ani, respectiv 18 ani. După ce au fost finalizate verificările privind identitatea celor două persoane, poliţiştii au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autovehiculului, context în care a fost identificat un pistol cu bile de cauciuc, pentru care şoferul autovehiculului deţine permis de port armă valabil, uniforme şi echipamente tactice şi militare de camuflaj, kituri pentru supravieţuire şi prim-ajutor, ghiozdane tactice, alte accesorii şi echipamente din această categorie, veste antiglonţ precum şi 2 obiecte tăietor-înţepătoare”, potrivit Brigăzii Rutiere.

Şoferul a fost testat cu aparatul Alcooltest şi Drugtest, rezultatul fiind negativ.

„În cauză verificările au fost preluate de Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi pentru dispunerea măsurilor legale care se impun”, se arată în finalul informării.

Poliţişltii din Prahova şi Ilfov au oprit în trafic, în noaptea de sâmbătă spre duminică, mai multe maşini în care se aflau arme şi petarde supuse autorizării.