08 aprilie 2020

Doi ani de la apariţia Monitorului Apărării şi Securităţii!

Niculae Iancu

Sursă foto: Mediafax

Mulţumim tuturor cititorilor noştri pentru aprecieri şi critici, pentru încrederea şi atenţia pe care ni le acordaţi în fiecare zi. Suntem în linia întâi a informaţiei pentru securitate, acolo unde luptăm pentru a transforma improbabilul în probabil şi provocarea în oportunitatea de a fi cu un pas înaintea evoluţiilor globale, regionale şi naţionale de securitate. 

Un om informat este mai puternic. Puterea de care avem nevoie cu toţii pentru a trece prin turbulenţele actuale de securitate fără a ne pierde busola şi destinaţia.

Un om informat corect este un om mai înţelept. Înţelepciunea de care avem nevoie cu toţii pentru a alege drumul sigur şi corect către un viitor al securităţii şi bunăstării individuale şi naţionale.

În vremurile acestea grele, echipa Monitorului Apărării şi Securităţii continuă să lucreze pentru a oferi cititorilor săi informaţii oportune şi corecte cu tot ceea ce se întâmplă în lume. Este comandamentul nostru de urgenţă pentru a aduce mai multă certitudine şi cunoaştere acţionabilă din abisul de date, evenimente, decizii, teorii şi intrigi în care ne-a aruncat cea mai mare criză din epoca postbelică. Cei care acţionează astăzi conştient cu calm şi înţelepciune vor fi învingătorii de mâine. De aceea, trebuie să rămânem împreună, bine informaţi, mai puternici şi înţelepţi, nu numai pentru a supravieţui ca societate, ci pentru a câştiga lupta cu inamicul invizibil care a îngenuncheat omenirea.

Evenimentele Monitorului Apărării şi Securităţii nu s-au anulat. Le vom relua în toamnă sau atunci când urgia se va fi stins, pentru că vrem ca platforma noastră să rămână deschisă tuturor celor care doresc să fie parte a unui dialog conştient, onest şi profund asupra viitorului securităţii şi apărării României şi românilor.

Informarea bună trece primejdia rea! O va face şi de data aceasta.

 

#stayhomestaysafe #stayMAS

#staiacasă #rămâiMAS