17 august 2019

Dmitry Polyansky: Criza din Kashmir trebuie rezolvată în mod bilateral între India şi Pakistan

Teodora Marinescu

Criza din regiunile Jammu şi Kashmir trebuie rezolvată de India şi Pakistan în mod bilateral, a declarat vineri reprezentantul permanent adjunct al Rusiei la ONU, Dmitry Polyansky, relatează site-ul agenţiei Tass.

Sursă foto: Mediafax

"Suntem în favoarea rezolvării crizei în mod bilateral, între India şi Pakistan", a declarat diplomatul.

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a îndemnat vineri India şi Pakistanul, după o reuniune cu uşile închise, să evite acţiunile unilaterale în criza din Kashmir.

Tensiunile dintre India şi Pakistan s-au amplificat după ce Guvernul de la New Delhi a decis, spre nemulţumirea Islamabadului, anularea statutului special de autonomie al regiunii cu populaţie majoritar musulmană Jammu-Kashmir.