Dispariţia jurnalistului saudit Jamal Khashoggi cutremură relaţia dintre Statele Unite ale Americii şi Arabia Saudită

Dispariţia recentă a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, un critic fervent al regimului prinţului moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammad bin Salman, aduce în atenţie complexitatea şi discontinuităţile relaţiilor dintre Arabia Saudită şi Statele Unite ale Americii, în cea mai fierbinte regiune de pe glob - Orientul Mijlociu.

Multiplicarea informaţiilor referitoare la implicarea regimului de la Riad în această dispariţie şi chiar la lichidarea lui Khashoggi în sediul consulatului saudit din Istanbul, pune o presiune uriaşă pe Administraţia Trump pentru adoptarea de măsuri ferme de sancţionare a celor vinovaţi, în condiţiile în care Arabia Saudită este cel mai mare beneficiar din lume al achiziţiilor de echipamente militare americane şi cel mai important partener din regiune al Washingtonului în gestionarea numeroaselor probleme critice de securitate ale perioadei actuale.

Rămâne de văzut dacă valorile fundamentale ale democraţiei şi drepturile omului vor reuşi şi de această dată să depăşească barierele intereselor de natură economică şi militară într-un context de securitate extrem de complicat, marcat de conflicte violente, dezastre umanitare şi competiţia pentru putere de la nivel regional şi global.

Scenarii privind dispariţia jurnalistului Jamal Khashoggi

Jamal Khashoggi, jurnalist al The Washington Post, a dispărut în după-amiaza zilei de 2 octombrie, după ce a fost văzut pentru ultima oară intrând în sediul consulatului Arabiei Saudite din Istanbul. De atunci, întreaga presă internaţională s-a inflamat aducând acuzaţii grave regimului de la Riad, condus de facto de prinţul moştenitor Mohammad bin Salman, privind implicarea în dispariţie şi chiar suprimarea jurnalistului din motive politice. Informaţii ce aparent s-ar fi scurs din interiorul anchetei autorităţilor turce, conduc la concluzia că Khashoggi ar fi fost asasinat în incinta consulatului şi, mai mult, că trupul său ar fi fost tranşat pentru ca rămăşiţele să poată fi scoase din clădire, în valize diplomatice. De cealaltă parte, saudiţii susţin că jurnalistul ar fi părăsit viu şi nevătămat clădirea consulatului, fără a aduce însă vreo dovadă credibilă în acest sens.

Aşa cum era de aşteptat, prestigioasa publicaţie americană The Washington Post tratează subiectul pe larg. Numeroasele articole publicate zilnic de la data dispariţiei oferă o sumedenie de date privind contextul, cauzele şi mijloacele unei posibile crime politice comandată de la cel mai înalt nivel. Din acestea reiese că prinţul Mohammad bin Salman ar fi ordonat desfăşurarea unei operaţiuni pentru atragerea pe teritoriul saudit a lui Khashoggi, autoexilat în Virginia, Statele Unite, pentru a-l trimite în detenţie.

Jamal Khashoggi nu a fost un oponent radical al regimului Salman.

Articolele sale tratează în mod echilibrat acţiunile puterii de la Riad, alături de numeroase critici, aducând şi laude prinţului moştenitor pentru ceea ce reprezintă, în viziunea jurnalistului, „schimbări pozitive”, aşa cum pot fi privite acordarea dreptului femeilor de a conduce autovehicule sau relaxarea restricţiilor de natură culturală, într-o societate profund conservatoare şi puternic marcată de preceptele islamului.

Mai mult, The Post consemnează că „o persoană din anturajul prinţului moştenitor” ar fi menţionat, sub rezerva anonimatului, că Khashoggi i-ar fi solicitat în cursul anului trecut să îi transmită lui Mohammad bin Salman mesajul că „ar avea nevoie de o persoană precum Khashoggi în calitate de consilier personal”. Sursa a afirmat mai departe că la primirea mesajului, „prinţul moştenitor ar fi spus că Khashoggi nu are cum să îi devină consilier din cauză că a fost în conexiune cu Frăţia Musulmană şi cu Qatarul, ambele adversare ale Arabiei Saudite”. Pe de altă parte, apropiaţi ai jurnalistului au declarat că acesta ar fi primit câteva telefoane „cordiale” de la apropiaţi ai prinţului moştenitor pentru a-i transmite aprecierile sale pentru articolele pozitive referitoare la politicile regimului saudit.

De asemenea, Khashoggi ar fi fost contactat pe parcursul ultimelor luni de oficiali de rang înalt de la Riad pentru a-l ademeni cu diverse beneficii, inclusiv cu poziţii importante, dacă s-ar întoarce în Arabia Saudită. Se pare că Jamal Khashoggi a fost sceptic în faţa unor astfel de oferte, spunându-i unui apropiat că nu crede în niciun fel de promisiune din partea guvernului saudit, singurul scop real al regimului Salman fiind „să-i facă rău”.

Ipoteza existenţei operaţiunii pentru capturarea lui Jamal Khashoggi a oferit analiştilor de intelligence din întreaga lume argumentul necesar pentru a afirma că ceea ce s-a întâmplat în Riad ar fi reprezentat un scenariu operaţional de rezervă, scăpat de sub control şi finalizat în mod tragic, cu moartea jurnalistului. La operaţiune ar fi participat un număr de 15 persoane, care au sosit şi ulterior au părăsit Turcia la bordul a două avioane private, la momente diferite de timp. Din unele înregistrări audio aflate în posesia anchetatorilor turci reiese că jurnalistul saudit ar fi fost torturat, motiv care probabil a condus la moartea violentă a acestuia.

Numeroasele indicii referitoare la posibilitatea ca agenţiile de intelligence americane să fi avut ştiinţă de existenţa unei operaţiuni care îl vizează pe Khashoggi, cu cel puţin câteva luni înaintea deplasării acestuia în Istanbul, ridică un semn de întrebare pentru The Post privind modalitatea în care Administraţia de la Washington şi-a „îndeplinit datoria de a-l avertiza” pe jurnalistul saudit asupra pericolului major în care se afla, aşa cum prevede o directivă din 2015 care se aplică tuturor peroanelor rezidente pe teritoriul SUA, indiferent dacă acestea deţin sau nu cetăţenia americană.

Orice incertitudine referitoare la gradul de diseminare a informaţiilor referitoare la Jamal Khashoggi în interiorul structurilor guvernamentale americane, anterior dispariţiei acestuia, este considerată de presa americană drept un subiect foarte sensibil pentru Administraţie, având în vedere şi apropierea cunoscută dintre Mohammed bin Salman şi Jared Kushner, ginere şi consilier de nivel înalt al preşedintelui Trump.

Tensiuni majore la Washington

Susţinerea aparent necondiţionată arătată de-a lungul timpului de preşedintele Trump pentru politicile lui Mohammad bin Salman şi rezervele Administraţiei sale de a lua o poziţie fermă în cazul lui Jamal Khashoggi, l-au pus într-o situaţie incomodă în plan intern, în mod special în relaţia cu Congresul american. În acest sens, se evidenţiază rezoluţia Comitetului pentru Relaţii Externe din cadrul Senatului care a transmis în cursul săptămânii trecute o solicitare preşedintelui Trump pentru investigarea cazului Khashoggi, sub egida unei directive privind drepturile omului, după cum consemnează publicaţia The Hill.

Directiva cunoscută sub denumirea Magnitsky Act, îl obligă pe preşedinte să prezinte comisiei, într-un termen de 120 de zile, decizia sa privind impunerea sau nu a unor sancţiuni împotriva statului pentru care se prezumă încălcarea gravă a drepturilor omului. În aceste condiţii, opţiunile Administraţiei Trump sunt extrem de limitate în gestionarea cazului Khashoggi, fiind obligată să îi solicite prinţului moştenitor saudit dovezi indubitabile privind neimplicarea Riadului într-un eventual asasinat, scenariu deja contrazis de ambasadorul saudit la Washington.

Dacă aceste dovezi nu vor apărea în timp oportun, atunci reprezentantul diplomatic în Statele Unite „va trebui trimis acasă” după cum notează The New York Times, iar impunerea de sancţiuni ar putea să devină o opţiune politică inevitabilă. De altfel, mai mulţi congresmeni americani, atât democraţi cât şi republicani, au solicitat deja impunerea de sancţiuni tuturor celor ce vor fi găsiţi vinovaţi de dispariţia lui Jamal Khashoggi, „inclusiv liderilor de la cel mai înalt nivel” de la Riad. Conform unor declaraţii politice din interiorul Partidului Republican, lucrurile se îndreaptă spre formarea unui „tsunami bi-partinic care va altera profund natura relaţiilor dintre cele două state”.

Dar de ce ar trebui să fie îngrijorată Administraţia americană mai mult de relaţia SUA cu Arabia Saudită, decât a fost în alte situaţii foarte tensionate pe plan internaţional? Statele Unite au pornit deja o campanie extrem de agresivă de denunţare a unor acorduri economice substanţiale cu China, a doua mare economie a lumii şi al doilea mare investitor în apărare, după SUA.

Consecinţele imprevizibile ale acestui „război economic” şi premisa declanşării unui nou tip de „război rece” între cele două state, aşa cum îl califică un număr important de publicaţii occidentale, nu l-au împiedicat pe preşedintele Trump să îşi urmeze cu consecvenţă politica sa unilateralistă. Totodată, Statele Unite au pornit o adevărată ofensivă de comunicare agresivă cu partenerii lor tradiţionali din Europa, solicitând imperativ creşterea cheltuielilor acestora pentru apărare şi urmarea politicilor americane de sancţionare a unor acorduri internaţionale considerate disfuncţionale la Washington, precum acordul nuclear iranian sau diverse tratate de liber schimb.

Mai mult, SUA au impus un nou acord de liber schimb în arealul Nord-American, aruncând relaţia cu Canada într-o zonă de incertitudine şi tensiuni, mai ales după acuzaţiile aduse de preşedintele Trump premierului canadian, Justin Trudeau, cu ocazia summitului G7 din iunie de la Charlevoix.

În tot acest context internaţional plin de incertitudini şi turbulenţe, relaţia Washington-Riad rămâne esenţială din punct de vedere economic şi militar pentru Statele Unite, numeroşi analişti de peste ocean apreciind că, faţă de toate situaţiile menţionate mai sus, de data aceasta este vorba despre o relaţie în care Statele Unite au mai mare nevoie de partenerul saudit, decât invers.

(In)certitudini privind relaţia Statelor Unite cu Arabia Saudită

Readucerea în prim-planul atenţiei publice internaţionale a relaţiilor dintre Statele Unite şi Arabia Saudită relevă absenţa istorică a „valorilor politice comune” şi, implicit, lipsa legitimităţii conferită de firescul apropierii şi cooperării într-un parteneriat în care statele împărtăşesc structural principiile democraţiei liberale. Numitorul comun al intereselor celor două ţări, încă din perioada interbelică, a fost reprezentat de resursele petroliere saudite uriaşe şi de necesitatea deja cronicizată a asigurării stabilităţii Orientului Mijlociu, în întreaga epocă a post-imperialismului occidental.

În toate aceste decenii, evoluţia relaţiilor dintre cele două state a fost marcată de politica compromisului alimentată la Washington de nevoia de contracarare a încercărilor permanente ale marilor actori cu interese globale sau regionale de slăbire a prezenţei americane în regiune, indiferent dacă a fost vorba despre Uniunea Sovietică şi ulterior Federaţia Rusă, Iranul şi, mai recent, China şi chiar Turcia.

Mai recent, începutul implementării unor măsuri de politică internă, greu de anticipat nu cu mult timp în urmă, l-au propulsat pe prinţul moştenitor Mohammad bin Salman într-o relaţie privilegiată cu Washingtonul. Scăderea dependenţei economiei saudite de veniturile provenite din industria petrolului, arestarea unor membri proeminenţi ai elitei politice şi economice şi confiscarea averilor acestora sub pretextul luptei anticorupţie, diminuarea puterii poliţiei islamice şi sancţionarea unor excese ale factorului religios ori reforma instituţiilor publice, creionează imaginea deschiderii Riadului spre o nouă înfăţişare a unui regim pregătit să îşi extindă influenţa şi, ulterior dominaţia, în interiorul lumii arabe, eventual cu susţinerea sau măcar cu îngăduinţa Washingtonului. În acest sens, nu trebuie neglijat faptul că prima vizită externă a preşedintelui Trump, după preluarea mandatului, a avut loc în Arabia Saudită.

Însă, în ceea ce priveşte politica externă, consecinţele deciziilor Riadului au mers într-o direcţie opusă. În majoritatea situaţiilor, acestea s-au dovedit cel puţin nefericite, dacă nu chiar dăunătoare. Boicotarea Qatarului pentru sprijinul acordat Frăţiei Musulmane şi legăturile acestuia considerate prea strânse cu Turcia şi Iranul, a avut efectul contrar aşteptărilor saudite. „Criza de încredere” cu Qatarul a condus, în fapt, la consolidarea relaţiei dintre Doha şi Teheran, respectiv Ankara. Aceste consecinţe pot afecta profund strategia americană de consolidare a blocului arab, prin care Washingtonul urmăreşte contracararea activă a intereselor Iranului în regiune.

Totodată, intervenţia militară condusă de Arabia Saudită în Yemen pentru eliminarea insurgenţei şiiţilor Houthi, susţinuţi de Iran, a condus la producerea celei mai mari crize umanitare din lume, aşa cum o caracteriza secretarul general al ONU, António Guterres, în luna aprilie a acestui an.

Mai mult, evoluţiile din teren creează temeri serioase la nivelul Administraţiei americane privind posibilitatea revigorării semnificative a prezenţei grupărilor ISIS şi Al Qaeda, pe fondul vidului de autoritate specific zonelor devastate de conflicte. De asemenea, direcţia spre care se îndreaptă conflictul yemenit afectează interesele Statelor Unite în regiunea strâmtorii Bab el-Mandeb, care se pare că ar fi devenit „cea mai periculoasă strâmtoare din lume”, un adevărat „cocktail geopolitic mortal” care „ameninţă transportul maritim internaţional”, inclusiv a „4,7 milioane de barili de petrol pe zi”, conform evaluărilor publicaţiei The National Interest, făcute publice la sfârşitul lunii iunie.

Mai mult, contextul relaţiei Washington-Riad trebuie întregit cu profilul foarte bine conturat al relaţiilor comerciale economice şi militare dintre cele două state. Conform datelor publicate de Departamentul de Stat american, Washingtonul consideră că Arabia Saudită joacă un „rol unic în lumea islamică”, prin prisma deţinerii celei mai mari rezerve de petrol din lume şi a poziţiei sale strategice pentru Orientul Mijlociu. Arabia Saudită este „cel mai mare cumpărător din lume al tehnicii militare americane”, în cadrul unor programe pentru care a alocat un buget de peste 100 de miliarde de dolari.

Totodată, trebuie amintit că Arabia Saudită a urcat pe poziţia a treia în clasamentul global al bugetelor alocate apărării în 2017, după Statele Unite şi China, depăşind pentru prima dată în istorie Rusia. Primele trei state asigură împreună peste jumătate din bugetul militar global total, în valoare de aproximativ 1.740 miliarde de dolari, conform unei analize a Institutului Internaţional de Cercetare a Păcii din Stockholm.

În planul relaţiilor economice, Statele Unite reprezintă cel mai mare partener comercial al Arabiei Saudite, în timp ce Arabia Saudită este unul dintre cei mai mari parteneri comerciali ai SUA din Orientul Mijlociu. De asemenea, Riadul este a doua sursă majoră pentru petrolul importat de SUA, cu un volum de peste un milion de barili de petrol livraţi pe zi. În perspectiva diversificării economiei, în acord cu Viziunea 2030 a guvernului saudit, Statele Unite urmăresc ocuparea unei poziţii centrale pentru acordarea de sprijin şi cooperarea în numeroase proiecte viitoare.

Vor avea drepturile omului forţa de a învinge şi de această dată?

Întreg tabloul interconexiunilor economice şi militare dintre Statele Unite şi Arabia Saudită, dar şi al instabilităţii majore şi incertitudinilor complexe de securitate din Orientul Mijlociu, creează cadrul foarte delicat al poziţiilor aşteptate de întreaga lume din partea preşedintelui Trump, în cazul dispariţiei jurnalistului Jamal Khashoggi. Nota generală a acestor aşteptări pare să fie îndreptată spre o atitudine mult mai fermă a Administraţiei americane în relaţia cu Riadul.

Pe de o parte, se aşteaptă impunerea de sancţiuni, pentru a fi demonstrată, încă o dată, consecvenţa Washingtonului în impunerea globală a respectării drepturilor omului şi a protejării cetăţenilor şi rezidenţilor săi oriunde aceştia s-ar afla în pericol. Pe de altă parte, se preconizează exercitarea de presiuni pentru a determina un mod de acţiune mult mai responsabil al Riadului în gestionarea politicilor sale externe, în special în războiul din Yemen, în conflictele cu Qatarul şi Turcia, respectiv în ansamblul acţiunilor care ar trebui să conducă la limitarea capacităţii de acţiune a Iranului în Siria şi Irak.

Însă, în lipsa unor dovezi indubitabile privind asasinarea lui Jamal Khashoggi la ordinul regimului saudit, este greu de crezut că Administraţia Trump îşi va asuma vreuna din măsurile amintite. De altfel, preşedintele Trump a menţionat într-un interviu acordat CBS că „renunţarea la 110 miliarde de dolari din contractele de armament cu Arabia Saudită ar fi o mare greşeală pentru SUA”, mai ales că se poate presupune, fără prea multă dificultate, că Rusia şi China sunt pregătite să ocupe imediat poziţia privilegiată de furnizor strategic de armament către Arabia Saudită.

Prin urmare, la aproape două săptămâni de la dispariţia jurnalistului saudit Jamal Khashoggi pot fi formulate următoarele concluzii:

1. Premisa unei morţi neaşteptate determinată de scăparea de sub control a tentativei de reţinere a lui Jamal Khashoggi în vederea transportării sale ilegale în Arabia Saudită pare extrem de plauzibilă. Saudiţii nu ar fi riscat niciodată derularea unei operaţiuni de acest tip pe teritoriul Statelor Unite şi, de aceea, au recurs la toate mijloacele pentru a nu rata oportunitatea prezenţei lui Jamal Khashoggi în Istanbul. În orice caz, dacă operaţiunea a avansat până la realizarea contactului dintre echipa operativă şi jurnalist, saudiţii nu ar mai fi putut accepta sub nicio formă alternativa eliberării jurnalistului, indiferent de consecinţe. Mai mult, confirmarea implicării Riadului în dispariţia lui Jamal Khashoggi ar fi un semnal puternic al perpetuării unor practici autoritariste violente îndreptate împotriva oponenţilor regimului, care ar determina îndepărtarea Arabiei Saudite de sensul unor reforme aşteptate de lumea occidentală şi, implicit, de potenţialul de legitimare a aspiraţiilor regimului saudit de extindere a influenţei sale asupra lumii arabe.

2. Întârzierea asumării unor măsuri ferme de către Administraţia Trump pentru sancţionarea regimului saudit va adâncii clivajul dintre preşedinte şi Congresul american, în special cu grupul democrat deja îngrijorat de anticiparea insuficienţei unor penalităţi viitoare prin invocarea de către preşedinte a intereselor de securitate naţională. Însă, volumul tranzacţiilor militare dintre Washington şi Riad va juca un rol decisiv în inhibarea oricăror sancţiuni care ar putea aduce atingere liderilor saudiţi de nivel înalt. Totodată, menţionarea constantă de către preşedintele Trump, în faţa reporterilor americani, a riscului pierderii profitabilelor contracte de armament cu Arabia Saudită în favoarea Rusiei sau Chinei, induce percepţia că Administraţia de la Washington nu deţine suficientă influenţă asupra Riadului, vulnerabilitate ce ar putea fi speculată de principalii săi competitori pe temele fierbinţi de securitate din Orientul Mijlociu.

3. Premisa insuficienţei dovezilor factuale ale anchetei autorităţilor turce, indiferent de sensul acestora, dăunează nu numai Statelor Unite, dar şi regimului saudit, din ce în ce mai erodat de lipsa unor rezultate concrete ale politicii sale externe, în contextul intensificării competiţiei pentru putere din Orientul Mijlociu. Mai mult, în ipoteza oricărei legături a saudiţilor cu dispariţia lui Jamal Khashoggi este greu de presupus că Riadul va accepta să recunoască vreodată o astfel de conexiune şi, în cele din urmă, va încerca să influenţeze prin orice mijloace cursul anchetei autorităţilor turce, inclusiv din interior, odată cu formarea „echipei de acţiune comună” convenită cu Ankara.

Rămâne de văzut care vor fi costurile economice pe termen mediu şi lung ale intensificării tensiunilor din relaţia Washington-Riad, care va fi efectul acesteia asupra preţului petrolului şi, mai mult, în ce măsură Rusia şi China ar putea profita de o răcire a relaţiilor privilegiate ale Statelor Unite cu Arabia Saudită.