Discuţii între SUA şi Rusia cu privire la viitorul regimului internaţional de control al armelor nucleare

Viena, ultimul vals

Viena va găzdui în data de 22 iunie o nouă rundă de discuţii la nivel înalt între Statele Unite şi Federaţia Rusă cu privire la controlul armelor nucleare, după cum consemnează presa internaţională.

Din informaţiile prezente în spaţiul public rezultă că partea americană va fi reprezentată de Marshall Billingslea, emisar special al preşedintelui Trump pentru controlul armamentelor, în timp ce din partea Rusiei va participa Sergey Ryabkov, adjunct al ministrului de Externe. Participarea la discuţii a lui Billingslea este văzută de analiştii de politică externă americană drept un semn de „domolire” a tonului ferm adoptat până în prezent de administraţia de la Washington în chestiunea retragerii SUA din Noul START, rămas ultima baricadă înaintea dereglementării totale a cadrului internaţional de control al armelor nucleare. Ar trebui menţionat că Billingslea a fost nominalizat de preşedintele Trump la începutul lunii mai pentru ocuparea poziţiei de adjunct al secretarului de stat pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională, cu responsabilităţi de coordonare a politicii de neproliferare, a afacerilor politico-militare şi a politicii de securitate internaţională ale Statelor Unite.

Billingslea a postat un mesaj pe reţelele sociale cu privire la viitoarea întâlnire în care a anunţat că „a agreat cu Ryabkov momentul şi locul negocierilor cu privire la armele nucleare din iunie”. De cealaltă parte, Ryabkov a caracterizat viitoarea întâlnire ca fiind „o veste bună”. „Ne dorim să aflăm ce vrea această administraţie americană, cum consideră că poate să facă ceva pozitiv şi nu doar să desfiinţeze unul după altul tratatele de control al armamentelor” a declarat Ryabkov într-un interviu acordat think-tank-ului new-yorkez Council of Foreign Relations. Totodată, este interesant că Rybkov a menţionat şi că Marea Britanie şi Franţa ar trebui să se alăture dezbaterilor, deoarece „nu putem pur şi simplu să ignorăm capabilităţile nucleare ale altora”. Un mesaj foarte interesant în contextul actualelor frământări din interiorul spaţiului euroatlantic şi al promovării active de către Paris a ideii de autonomie strategică a UE văzută de mulţi drept o îndepărtare a europenilor de Washington în termeni de securitate şi apărare.

Poziţia oficialului moscovit a fost confirmată şi nuanţată de ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Anatoly Antonov, care în urmă cu câteva zile afirma în cadrul unui interviu pentru presa rusească: „Observăm că astăzi nu mai există nicio arhitectură de securitate. Tratatul Noul START mai are doar câteva luni de viaţă. Sunt pesimist pentru că nu am reuşit să văd niciun semnal pozitiv în această chestiune până acum. Totuşi, privim cu calm mişcările SUA. Vom fi capabili să trăim foarte bine şi fără Noul START, deoarece Federaţia Rusă este un stat nuclear responsabil, cu o politică externă predictibilă în acest domeniu.”

Oficialii americani vor încerca din nou la Viena să convingă partea rusă să facă front comun pentru a determina China să intre în viitoarele tratate internaţionale pentru limitarea, controlul şi reducerea arsenalelor strategice, inclusiv nucleare. Administraţia Trump a anunţat cu mai multe ocazii disponibilitatea Washingtonului de a extinde Tratatul New START, care va expira în luna februarie a anului următor, doar în condiţiile în care Moscova se va implica în aducerea Chinei la masa negocierilor pentru adoptarea unei noi înţelegeri în format trilateral.

Însă, Rusia nu are nicio intenţie de a „presa China pentru a se implica în discuţiile cu privire la armele nucleare”. Ryabkov a declarat că „nu observă nicio pregătire a Chinei pentru a face aceasta. Nu anticipăm că ceva se va schimba în curând. Nu intenţionăm să utilizăm niciun mijloc care ne stă în putere pentru a schimba această stare de fapt, deoarece fiecare ţară este suverană în deciziile sale”.

Cu toate acestea, se pare că Beijingul ar fi primit o invitaţie oficială din partea Washingtonului pentru a participa la discuţiile din Viena. China a anunţat deja că nu intenţionează să îi dea curs sub nicio formă. Nimic surprinzător, având în vedere că poziţia oficială a guvernului de la Beijing a fost „clară” încă de la început. „Nu avem nicio intenţie de a participa la aşa numitele negocieri trilaterale pentru controlul armamentelor cu SUA şi China”, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez. Acesta a subliniat că „SUA atrage China în chestiunea extinderii Noului START ori de câte ori tema apare în discuţie. Aceasta este modalitatea în care SUA acţionează atunci când doreşte să îşi transfere propriile responsabilităţi către alţii”. Argumentul strategilor de la Beijing în susţinerea unei asemenea poziţii este acela că arsenalul nuclear chinez este mult inferior celui deţinut de cele două mari puteri nucleare SUA şi Rusia, care împreună cumulează peste 90% din totalul ogivelor cu încărcătură atomică deţinute de cele nouă puteri nucleare existente în lume.

De aceea, s-ar putea ca întâlnirea de la Viena să fie ultimul vals al celor mai mari puteri nucleare înaintea instaurării hazardului nuclear.

Noul START ratat

Noul Tratat pentru Reducerea Armelor Strategice (Noul START) a fost semnat în data de 8 aprilie 2010 de Barack Obama şi Dmitry Medvedev, preşedinţii de la acea dată ai celor mai mari puteri nucleare ale lumii. Prevederile acordului au intrat în vigoare în data de 5 februarie 2011 şi îşi vor înceta aplicabilitatea după un deceniu de existenţă, la 5 februarie 2021, dacă părţile semnatare nu vor conveni prelungirea acestuia. După cum stau lucrurile astăzi, prelungirea Noului START a rămas doar o simplă premisă teoretică. Nu există niciun semn pozitiv că lucrurile s-ar mai putea schimba până la finalul acestui an. Nici măcar alegerile prezidenţiale americane din noiembrie nu au potenţialul de a mai aduce vreo schimbare, indiferent de câştigătorul scrutinului, dintr-un motiv simplu. Timpul dintre instalarea viitorului preşedinte în Biroul Oval şi data expirării prevederilor Noului START este mult prea scurt pentru a se produce minuni. Cu atât mai mult cu cât în politica internaţională nu se produc minuni aproape niciodată.

Noul START a reprezentat pentru aproape un deceniu „fundamentul sistemului internaţional de control al armelor nucleare” strategice. Încă de la data semnării sale, acordul a fost considerat „o poveste de succes şi o victorie pentru ambele părţi semnatare”. Însă, optimismul afişat de americani la începutul acestei decade a pălit în timp, atât din motive politice, cât şi tehnologice. Pe de o parte, acordul fusese semnat de democratul Barack Obama ale cărui decizii de politică externă şi de securitate internaţională au devenit o ţintă a contestărilor şi denunţărilor actualei administraţii republicane condusă de Trump. Pe de altă parte, oficiali de securitate naţională din jurul actualului preşedinte au afirmat încă de la începutul anului trecut că tratatul nu mai răspunde în mod eficient schimbării de paradigmă a apărării indusă de evoluţia tehnologiilor militare, cu precădere a noilor „arme hipersonice sau a rachetelor intercontinentale cu propulsie nucleară”, ceea ce a introdus în ecuaţia jocului de sumă nulă un nou set de necunoscute fără soluţii previzibile.

Pornind de la astfel de considerente, Noul START intra în logica reformelor sistemice promovate de administraţia Trump pe toate direcţiile de politică externă, pornind de la construcţia transatlantică şi mergând până la „noua competiţie dintre marile puteri”, în primul rând prin adoptarea unei poziţii de forţă în relaţia cu China. Prin urmare, simpla prelungire cu cinci ani a actualelor prevederi ale tratatului, posibilitate înscrisă în textul documentului, nu mai este o opţiune, iar reperele amintite de calendar ne oferă suficiente argumente pentru a aprecia că Noul START pare ratat. Precedentul există, atât timp cât SUA şi Rusia s-au retras aproape concomitent în cursul anului trecut din Tratatul INF. Acordul prevedea renunţarea la sistemele de rachete balistice şi de croazieră cu bătaie între 500 şi 5.500 km, una dintre garanţiile majore de securitate ale spaţiului european.

China, o miză reală sau o scuză trivială?

În ultimul an, Statele Unite au amintit în permanenţă că îşi rezervă dreptul unilateral de a se retrage oricând din negocierea prelungirii Noului START şi, aşa cum am mai menţionat anterior, au lăsat de înţeles că singurul scenariu de dialog pe care îl mai iau în considerare presupune participarea Chinei într-un format care ar permite cu adevărat extinderea regimului internaţional de control al armamentelor după februarie 2021. Solicitările Washingtonului pentru un viitor nou START pornesc de la considerentul instaurării unui regim mult mai strict de verificare şi control al armamentelor, şi au în vedere extinderea obiectului acestor măsuri pentru a include toate categoriile de ogive nucleare, nu numai pe cele strategice. Prin urmare, se pare că strategia americană vizează crearea unui nou acord integrat de tip START plus INF, destinat controlului unei game extinse de soluţii tehnice şi tehnologice de comandă şi transport al încărcăturii nucleare la ţintă.

Totodată, cerinţa fermă de cooptare a Beijingului în orice acord viitor de neproliferare nucleară este susţinută de liderii militari din Pentagon cu două argumente majore de natură politică şi militară. Pe de o parte, statutul de mare putere spre care se îndreaptă China astăzi presupune şi asumarea de responsabilităţi pe măsură pentru menţinerea ordinii globale. Pe de altă parte, ritmul programului de modernizare a capacităţilor nucleare chineze este fără precedent şi neîngrădit de instrumentele de control funcţionale în actualul sistem internaţional.

În consecinţă,

dispariţia actualului cadru internaţional de reglementare şi control armamente va arunca omenirea într-o nouă cursă a înarmărilor, pe care nimeni nu şi-o doreşte, însă toată lumea se pregăteşte pentru a o câştiga.