Directorul CIA, William Burns, s-a întâlnit cu liderul taliban Abdul Ghani Baradar, la Kabul
Florin JipaO întâlnire secretă ar fi avut loc, luni, la Kabul, între directorul CIA, William Burns, şi liderul taliban, Abdul Ghani Baradar, prezintă CNN, citând surse din interiorul Administraţiei Biden.

Nu sunt informaţii oficiale despre discuţia celor doi, dar între americani şi talibani sunt câteva probleme ce trebuie lămurite: soarta americanilor şi a afganilor care au lucrat pentru diferite state şi organizaţii internaţionale, relaţiile talibanilor cu reţelele teroriste Stat islamic şi Al Qaida, dar şi posibila prelungire a datei retragerii definitive a forţelor străine, 31 august.
O altă problemă rămasă de rezolvat este administrarea Aeroportului Internaţional Hamid Karzai din Kabul după retragerea americană. Turcia a anunţat că ar putea face acest lucru, cu sprijin diplomatic şi financiar de la aliaţi şi parteneri.
Discuţia dintre directorul CIA, William J. Burns, şi liderul politic al talibanilor, Abdul Ghani Baradar, reprezintă şi întâlnirea faţă în faţă dintre un lider taliban şi un oficial din Administraţia SUA, la Kabul, pentru prima dată, spune Washington Post.
Pe 15 august, după căderea Kabului în mâna talibanilor, generalul Kenneth F. McKenzie Jr., comandantul Comandamentului Central, s-a întîlnit, la Doha, tot cu Baradar, pentru a discuta detaliile retragerii şi situaţia cetăţenilor străini din Kabul, arată NYT.
Baradar a fost arestat, în urmă cu 11 ani, într-o operaţiune coordonată de CIA şi a petrecut opt ani în puşcărie, înainte de a fi eliberat şi a participa la discuţiile pentru încheierea unui acord între SUA şi talibani, pe timpul Administraţiei Trump.
În luna martie 2020, preşedintele Donald Trump a avut o discuţie telefonică cu liderul politic al talibanilor, Abdul Ghani Baradar, evocând o ”lungă” şi ”bună” conversaţie, după semnarea acordului care a dus la retragerea trupelor americane din Afganistan.
