Directorul CIA a ascultat o înregistrare care demonstrează că Khasoggi a fost omorât
Teodora MarinescuGina Haspel, directorul Agenţiei Centrale de Informaţii din SUA (CIA), a ascultat o înregistrare audio care demonstrează că jurnalistul saudit Jamal Khashoggi a fost omorât, în cadrul vizitei pe care aceasta a efectuat-o în Turcia, au declarat două surse, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Reprezentanţii CIA şi ai serviciilor de informaţii din Turcia au refuzat să dea declaraţii privind expertiza lui Haspel asupra înregistrării.
Gina Haspel a ajuns marţi în Turcia, pentru discuţii despre investigaţia în cazul jurnalistului Jamal Khashoggi.
Arabia Saudită a recunoscut asasinarea jurnalistului în incinta Consulatului saudit din Istanbul. Autorităţile turce încearcă să afle circumstanţele producerii decesului.
Jurnalistul Jamal Khashoggi, editorialist al cotidianului The Washington Post şi un critic acerb al prinţului moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a dispărut în urmă cu trei săptămâni după ce a intrat în Consulatul saudit de la Istanbul pentru a obţine documente necesare căsătoriei sale.