Diplomaţie şi forţe militare americane în Regiunea Indo-Pacifică

În conformitate cu „Ghidul Strategiei Intermediare Naţionale de Securitate” (Intermediate National Security Strategy Guidance), China, în primul rând, Rusia, în al doilea, alături de Iran şi Coreea de Nord, sunt principalele ameninţări la adresa SUA. În consecinţă, SUA îşi poziţionează forţele pentru a-şi asigura proximitatea faţă de statele potenţial agresive numite mai sus. Urmând această abordare strategică, aplicată la nivel global, SUA se află în plin proces de regrupare şi reinstalare a forţelor, pentru a descuraja statele pe care fostul preşedinte George W. Bush le-a numit “rogue countries” (ţări necinstite) incluzând în această grupare China, Iranul şi Coreea de Nord.

Eforturile, pe care SUA le vor depune în această perioadă, nu se referă numai la dezvoltarea bazelor proprii, ci şi la consolidarea relaţiilor cu statele aliate sau partenere, care sunt poziţionate în zonele geografice potenţial implicate, alături de SUA, într-o confruntare cu cele mai puternice state totalitare ale lumii.  Dacă este vorba de Rusia, SUA şi ţările NATO din nordul şi estul Europei, ca şi unele state din Asia Centrală, pot fi considerate avanposturi ale lumii democrate. Dacă este vorba de China, Coreea de Nord sau Iran, poziţionarea SUA şi a aliaţilor săi va fi în Oceanul Indian, Oceanul Pacific, Marea Chinei de Sud şi Marea Chinei de Nord.

Prima vizită oficială a Secretarului de Stat Anthony Blinken şi a Secretarului Apărării Lloyd J. Austin III, din Administraţia Biden, a avut loc chiar în Japonia şi Coreea de Sud, aliaţi  ai SUA, conform unui tratat de securitate, dar şi în Taiwan, pentru a le asigura de sprijin militar în cazul în care ar fi atacate de China sau de un proxi al acesteia. Secretarul Apărării a subliniat, înainte de  vizita în Japonia şi Coreea de sud, că urmăreşte să vadă dacă în aceste ţări există „capabilităţi şi planuri operaţionale sau concepte care să ducă la descurajarea Chinei şi a oricărei alte ameninţări asupra SUA”. 

Austin a declarat jurnaliştilor că “SUA are cei mai mulţi aliaţi şi parteneri, comparativ cu orice altă ţară de pe glob”. Aceasta i-ar putea asigura asimetria necesară, atât în domeniul economic, financiar sau comercial, cât şi în cel militar.

Secretarul Apărării a recunoscut că, în ultimii 4 ani, armata SUA a fost implicată în luptele din Orientul Mijlociu, în timp ce armata Chinei s-a modernizat şi a profitat la maximum de conceptul strategic al Chinei, intitulat “Belt and Road Initiative”. Conform acestuia, China a făcut investiţii uriaşe pe traseul ce permite abordarea Europei, ca şi a statelor de pe traseul strategic, în domeniile de interes economic, militar şi de intelligence.  Recentul Acord de Cooperare cu Uniunea Europeană, semnat în ultimele zile ale anului 2020 şi susţinut de colaborarea Chinei cu Germania în mai multe domenii, reprezintă deja un enorm succes al Beijingului în Europa. China a învăţat din experienţa Rusiei cum poate fi însoţită orice colaborare economică de acţiuni de culegere masivă de informaţii din ţara europeană cu care colaborează. Aceste informaţii se referă nu numai la aspectele militare despre colaborarea ţării ţintă, cu NATO sau alte state democrate, dar şi informaţii referitoare la comportamentul şi cultura, în sens larg, a populaţiei, atât în ceea ce priveşte informaţiile individuale, cât şi cele de grup. Având în vedere capabilităţile Chinei, dezvoltate împreună cu Rusia, de manipulare a populaţiei, aceste informaţii sunt deosebit de importante în destabilizarea statelor democratice. Cunoscând vulnerabilităţile individuale sau de grup, acestea se analizează şi agresorul cibernetic îşi modelează mijloacele de manipulare ale statelor de interes.

Studiile făcute de comandamentul militar CENTCOM (Central Command) şi PACOM (Pacific Command)  au dus la concluzia că SUA au suferit un proces de erodare a superiorităţii strategice şi a avantajului competitiv, în aceste zone. Retorica şi activităţile militare ale Chinei constituie o ameninţare la adresa statutului de zonă liberă şi deschisă a regiunii Indo-Pacifice. În consecinţă, la începutul lunii martie a avut loc, în cadrul Senatului SUA, o audiere a principalilor comandanţi militari americani din această regiune. Aceştia  au prezentat în detaliu, în faţa comisiilor de apărare din cele două camere, măsurile ce trebuie luate şi necesitatea suplimentării fondurilor pentru atingerea obiectivelor pe care şi le-au propus. În final, au beneficiat de o atentă apreciere a situaţiei prezentate, ca şi de suplimentarea cu 27,3 miliarde de dolari a fondurilor alocate. Dintre aceştia, 4,6 miliarde sunt pentru programul „Iniţiativa de Descurajare din Pacific”. Pentru punerea de acord a acestor măsuri cu principalii aliaţi, la interval de o săptămână după audierea în Senatul SUA, a avut loc vizita oficială a Secretarului de Stat şi a Secretarului Apărării în Japonia şi Coreea de Sud.

Sursă: Profimedia - vizita şefului Pentagonului în India

Trupele de Urcat ale SUA au înfiinţat „USINDIPACOM Hypercompetition  US Army Theater Design” ale cărui misiuni sunt “Reţea, Mijlocitor, Luptător Complex, Capacitate de Regenerare” (Grid, Enabler, Multi-Domain Warfighter, Capability and Capacity Generator). La audierea sa, Gl. Maior Richard Coffman, director al echipei operative pentru realizarea de vehicule de luptă de următoare generaţie, a subliniat faptul că este necesară o desfăşurare anticipată, de forţe de luptă terestre  din următoarea generaţie, pentru o confruntare terestră cu China. Nu este exclus ca această confruntare să aibă loc pe traseul „Belt and Road Initiative”, la ea participând forţe întrunite şi combinate.       

Din contactele avute cu lideri ai statelor aliate din regiune, din zona centrală şi de sud a Asiei, a rezultat faptul că unele dintre ele sunt reticente privind prezentarea unei poziţii ferme de sprijin al SUA în relaţia cu China. Aceasta se întâmplă deoarece respectivele state se tem că vor fi între două focuri în cazul unei confruntări între cele două mari puteri, fapt ce reprezintă şi un semnal de neîncredere în evoluţiile interne, pe termen mediu şi lung, ale  SUA.

Pentru a reconstrui încrederea statelor din zonă în reconstituirea superiorităţii strategice asupra Chinei, Pentagonul a luat decizia de amplificare a prezenţei Forţelor Armate ale SUA în zona Indo-Pacifică.  Planurile Departamentului Apărării vor fi realizate de o echipă de 15 experţi militari şi civili. Având în vedere necesitatea de consolidare a forţei pentru a recupera rămânerile în urmă în domeniul capabilităţilor de descurajare, liderii militari americani au luat decizia de a începe redislocarea Forţelor Militare chiar şi înainte de elaborarea documentului final.

Forţele implicate în descurajarea militară a Chinei sunt formate, mai ales, din Forţe Navale, Forţe Aeriene şi Infanterie Marină, dar şi din Trupele de Uscat. Acestea sunt dislocate pe poziţii ce aparţin sau se află sub subordonarea SUA. Principalele baze americane din regiune sunt în Diego Garcia, în Oceanul Indian, pentru aviaţie, Okinawa, în Japonia, pentru Forţe navale, Guam şi Palau pentru infanteria marină. Deocamdată nu se pune problema deschiderii altor baze, dar este sigură dezvoltarea şi modernizarea celor existente.

Pentagonul consideră aria de responsabilitate a Comandamentului Indo-Pacific, condus de Amiralul Philip Davidson, ca fiind „cea mai importantă regiune, pentru viitorul Americii, de pe tot globul”. Casa Albă l-a numit pe Amiralul John Aquilino, actualul comandant al Flotei Pacificului, să-l înlocuiască pe Philip Davidson de la comanda INDPACOM. 

Pe de altă parte, Generalul Xu Qiliang, al doilea în lanţul de comandă al Forţelor Armate chineze după Xi Jinping, a declarat că acestea trebuie să-şi crească cheltuielile militare şi să se pregătească  pentru un război cu SUA.

Din punct de vedere strategic, diplomaţia şi armata americană acţionează în Asia de Sud-Est pe 3 direcţii: pregătire, parteneriate şi realizarea unei reţele de state cu care să poată face faţă ameninţării chineze. Aceasta din urmă poate acţiona ca un multiplicator de forţă pentru atingerea obiectivelor comune.

Având în vedere faptul că în zona Indo-Pacifică se grupează o cantitate impresionantă de armamente care, conform uzanţelor, este considerată un indiciu al unei posibile viitoare confruntări militare, SUA au încercat o soluţie riscantă, invitând partea chineză la un dialog în care să fie exprimate, de ambele părţi, nemulţumirile privind relaţia dintre cele două mari puteri. Era de aşteptat, de ambele părţi, să fie un dialog dur, dar maniera non-diplomatică ca şi contondenţa expresiilor folosite au depăşit uzanţele diplomatice.

Jack Sullivan, consilier de securitate naţională, şi Anthony Blinken, Secretar de Stat al SUA şi-au exprimat, în mod direct, nemulţumirile privind: respectarea drepturilor omului în zona Xianjing  unde trăieşte un mare număr de minorităţi, în special cea uigură, ca şi situaţia din Hong Kong, unde dreptul la exprimare liberă a fost suprimat de către autorităţile statale chineze. La acestea s-a adăugat poziţia dură a Chinei faţă de Taiwan, aliat apropiat al SUA.

Partea chineză a desconsiderat prezenţa delegaţiei SUA la discuţii, prin faptul că delegaţia chineză a fost la nivel mai scăzut decât cea americană. Acest fapt a tensionat discuţiile încă de la început.

Yang Jiechi, înalt oficial al Ministerului de Externe al Chinei, l-a atacat pe Anthony Blinken replicând dur ca „SUA nu au dreptul de a vorbi despre libertăţi democratice”, subliniind atacul asupra Capitoliului şi mişcarea „Black Lives Matter”. Oficialul chinez şi-a atacat interlocutorii americani afirmând faptul că SUA au o mentalitate de Război Rece şi incită alte state împotriva Chinei. Ca răspuns la acuzarea Chinei că foloseşte spaţiul cibernetic pentru a ataca SUA, oficialul chinez a replicat că americanii „sunt campioni în acest domeniu”.

Pentru a consolida punctul de vedere expus, delegaţia de la Washington a anunţat introducerea de sancţiuni împotriva Chinei prin restricţii de circulaţie impuse unor anumite persoane, ca şi restricţii comerciale pentru unele concerne din China. Simultan, UE  a impus şi ea sancţiuni Chinei, ceea ce reprezinta o dovadă clară a noii solidarităţi transatlantice.

Pentru modul în care diplomaţii americani au purtat discuţiile şi au subliniat punctul de vedere al SUA, preşedintele Biden le-a adresat felicitări.

La câteva zile după întâlnirea americano-chineză din Alaska, a avut loc vizita la Beijing a ministrului de externe al Rusiei. Toate discuţiile au purtat amprenta acuzării SUA pentru politica externă. Chiar de la începutul discuţiilor, Serghei Lavrov a lansat propunerea de a nu mai folosi dolarul ca valută în relaţiile comerciale  şi în evaluarea bunurilor. Monedele naţionale sau cele convenite pot să fie cele care înlocuiesc dolarul. „Noi trebuie să nu mai folosim sisteme de plată controlate de vest”, a declarat Lavrov.

Vizita lui Seghei Lavrov la Beijing, la scurt timp după întâlnirea dintre reprezentanţii SUA şi cei ai Chinei, a fost un semnal al faptului că Rusia va fi alături de China în orice situaţie conflictuală cu SUA.

Pe timpul vizitei sale la Beijing, Lavrov, întrebat de relaţia Rusiei cu Uniunea Europeană, a răspuns că această relaţie „este moartă” pentru Rusia.

Relaţiile tot mai tensionate dintre marile puteri ale lumii duc la împărţirea lumii nu doar pe criterii de securitate ci, şi mai grav, pe criterii politice esenţiale, doctrinare, nu numai în guvernare, ci şi în relaţiile internaţionale. Împărţirea statelor lumii în state democratice liberale şi state non-democratice are, deocamdată, ca efect renunţarea la soluţiile de mijloc, la găsirea unor modalităţi de întâlnire a intereselor şi abordărilor ideologice. Social-democraţia, socialismul, neo-marxismul sau iliberalismul sunt variante care se discută la nivel de analişti.

Ameninţările de securitate şi concentrarea de armamente, într-o anumită zonă a lumii, sunt indici ai unor posibile conflicte militare în acea zonă. Această zonă este acum sud-estul Asiei. Aici, oricând este posibil să apară un incident între cele două state, provocat sau nu de una dintre tabere, care ar putea să ducă la un conflict major între SUA şi China. Este posibil ca Rusia să nu intervină militar, în apărarea Chinei, întrucât Kremlinul are interese prioritare în Europa de Est şi Sud-Est.