Diplomaţia vaccinului – zone de influenţă şi război hibrid
Laurenţiu SfinteşDiplomaţia vaccinului este într-o fază incipientă datorită faptului că sunt încă prea puţine vaccinuri autorizate pe plan internaţional, iar producţia nu a ajuns la nivelurile preconizate. Multe din donaţii sunt încă pe hârtie sau sub formă de promisiuni, multe din contracte au întârzieri. Tendinţele din dirijarea fluxurilor şi direcţiilor acestora arată că nici această fază, să sperăm finală, a pandemiei nu este lipsită de contre între marile puteri. Criza medicală a provocat convulsii în ordinea mondială şi a schimbat ierarhia economiilor lumii. A alterat raporturi de forţe, a impus noi reguli în comerţul internaţional, în deplasările de populaţie, în exercitarea drepturilor colective şi individuale.

Dintr-un produs care ar fi trebuit să aducă rezolvarea crizei, vaccinul anti-Covid a intrat în logica luptei pentru influenţă dintre statele lumii. SUA, UE, Rusia, China şi India utilizează oportunităţile oferite de posesia vaccinului pentru a-şi extinde zonele de influenţă, uneori în numele sprijinului pentru statele cu mai puţine posibilităţi.
Producţia de vaccinuri, între politică şi economie
După ce Administraţia Trump a negat o perioadă gravitatea situaţiei, începând cu primăvara anului 2020 a trecut la măsuri de intensificare a cercetărilor în domeniul creării unui vaccin, lucru care s-a şi produs în timp record.
Washingtonul nu a fost singurul în această operaţie contracronometru, o serie de alte state şi organizaţii desfăşurând sau sponsorizând cercetările pentru realizarea de vaccinuri anti-Covid. Printre acestea, Uniunea Europeană, China, Rusia (Moscova chiar anunţând primul său Sputnik / „satelit” medical printr-o campanie de imagine care rezona cu marile sale cuceriri ştiinţifice de acum câteva decenii, din perioada sovietică).
Astfel că, în toamna anului trecut, se intra deja în fazele de testare a noilor produse farmaceutice pentru combaterea pandemiei, se obţineau aprobările finale din partea organizaţiilor medicale naţionale şi internaţionale, iar la începutul lunii decembrie se trecea la producerea primelor vaccinuri.
A fost ca o cursă de intrare în normalitate, în care competitorii, chiar în apropierea liniei de sosire, au descoperit că participă la un concurs mult mai complicat, pentru că dincolo de sticluţa cu eticheta de farmacie e multă politică, dar şi mai multă economie. În final, se ajunge tot la bani, la influenţă, la reconfirmarea competiţiilor şi adversităţilor, inclusiv militare, de dinainte de pandemie.
Obligată de conjunctura creată pe plan intern de Administraţia Trump, care a neglijat protecţia cetăţenilor americani pentru a nu produce prea multe pierderi economiei prin măsuri de lockdown şi siguranţă individuală, Administraţia Biden a pus pe primul plan gestionarea internă a crizei şi grăbirea momentului de ieşire din criză. Este logic, este de înţeles. America nu mai putea continua fără a încerca ieşirea din acest blocaj, medical dar şi politic, care i-a produs atâtea daune interne.
Numai că, uitându-se prioritar la crizele interne, preşedintele Biden a pus în stand-by, cel puţin pentru câteva luni, relaţiile SUA cu restul lumii în ciuda deciziei de revenire în Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a declaraţiilor şi deciziilor de resetare a unora din politicile izolaţioniste. Într-o criză de o astfel de intensitate, aceste câteva luni pot, însă, face diferenţa.
Asemănător a acţionat şi Uniunea Europeană, cel puţin conjunctural, atunci când, la sfârşitul lunii ianuarie, Comisia Europeană a propus crearea unui mecanism de filtrare a exporturilor pentru a putea face faţă întârzierilor în furnizarea vaccinurilor de către marile companii producătoare. Ceea ce s-a dorit doar o pârghie la îndemână pentru a rezolva o situaţie de moment, s-a dovedit a fi o puternică lovitură la adresa statelor care sperau la sprijin şi solidaritate europene pentru a-şi gestiona crizele naţionale.
Iar în Marea Britanie, suporterii Brexitului au putut să arate doveditor cu degetul către egoismul european şi birocraţia aferentă.
În competiţia „marilor donatori” de vaccin a intrat şi India. Este mai mult o conjunctură decât o strategie agresivă de tipul celor practicate de China sau Rusia. India foloseşte oportunitatea de mare producător de vaccinuri, în licenţă, pentru AstraZeneca-Oxford sau Sputnikul rusesc, sau chiar propriu, Covaxin, peste capacităţile actuale de vaccinare. Surplusul se vinde sau se donează şi, astfel, este utilizat pentru a practica acelaşi tip de diplomaţie a vaccinului ca şi marii săi competitori internaţionali.
Ţintele sale sunt în imediata vecinătate, Bangladesh, Sri Lanka, Maldive, Nepal, dar şi în Afganistan, Myanmar, Seychelles. În unele se reafirmă parteneriatele tradiţionale, în altele, precum Sri Lanka, vaccinul este arma unui duel de la distanţă între New Delhi şi Beijing, pentru cât mai multă influenţă pe plan local.
India este şi unul din marii donatori, mult mai consistent chiar decât China, pentru Covax, programul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, destinat în special, deşi nu exclusiv, statelor în curs de dezvoltare.
Unde se află SUA şi Uniunea Europeană în acest proces? Deocamdată, atenţia le este direcţionată către interior, către ieşirea din criză prin vaccinarea cu prioritate a propriilor cetăţeni, efort lăudabil şi de înţeles, dar care riscă să-i îndepărteze pe cei care aşteptau ceva mai multă solidaritate internaţională şi care, neprimind răspunsul sperat, îl caută deja în alte părţi.
Pe acest teren de neîncredere şi aparentă lipsă de solidaritate au păşit cu aplomb Beijingul şi Moscova, într-o reluare aproape teatrală a acţiunilor de la începutul pandemiei, când ajutoarele medicale chineze şi ruse aterizau pe aeroporturile europene, iar ambasadorii acreditaţi de cele două capitale explicau la televiziunile locale în ce constă prietenia tradiţională dintre... şi...
Marele vaccin chinezesc, în şase variante
A fost ”diplomaţia panda”, a urmat ”diplomaţia măştii de protecţie”, acum s-a trecut la ”diplomaţia vaccinului”. Acuzată că este la originea pandemiei de coronavirus şi că beneficiază de pe urma crizei medicale declanşate în toamna lui 2019, China s-a angrenat într-o agresivă promovare la export a măştilor sale de protecţie şi a instrumentarului de gestionare a pandemiei. China vrea să deţină iniţiativa şi în presupusa fază de final a acestei pandemii. Pentru a câştiga influenţă, Beijingul foloseşte vaccinurile sale anti-Covid ca pe noi arme în arsenalul războiului modern.
Deocamdată Beijingul oferă vaccinuri produse de cele două mari companii farmaceutice ale sale, Sinovac şi Sinopharm. Teoretic, este vorba de un număr de şase vaccinuri diferite, aflate în diferite faze de testare, unele chiar aprobate pentru utilizare de către unele state.
Din punctul de vedere al metodei de producere a vaccinurilor, cele chinezeşti sunt tradiţionale, nu atât de revoluţionare precum cele care utilizează tehnologia mRNA, dar, probabil, şi fără a avea procentajul de imunizare al acestora din urmă. Datele privind eficienţa vaccinului chinezesc sunt destul de diferite, uneori către 50%, alteori, apropiindu-se de cele ale vaccinurilor dezvoltate în SUA ori Europa.
Tehnologia mai simplă, vaccinurile putând fi păstrate şi într-un frigider standard, permite şi o manevrare în consecinţă, fiind mult mai atractive pentru statele fără posibilităţi de depozitare şi utilizare a vaccinurilor pretenţioase precum Pfizer, de exemplu. Şi, încă un factor potenţator, aceste vaccinuri sunt disponibile.
În primul rând pentru prietenii tradiţionali ai Beijingului din regiunea Asiei de Est şi de Sud – Thailanda, Filipine, Indonezia, Malaezia, Pakistan, Laos, Cambodgia. Dar şi pentru state din Orientul Mijlociu – Iran, Irak, Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Turcia, Egipt. Nu este uitată nici America Latină – Brazilia, Peru, Chile, chiar vecinul SUA de la sud de Rio Grande – Mexic. În Africa sunt mai mult promisiuni şi aşteptări, cu excepţia Marocului. Spectaculoasă este intrarea în Europa, prin Ucraina şi Serbia, dar, mai ales, prin intermediul Budapestei, unde autorităţile au decis accelerarea procedurilor pentru testarea clinică a vaccinurilor Sputnik V şi Sinovac, în condiţiile în care cererea imediată nu poate fi satisfăcută de oferta producătorilor contractaţi prin mecanismul centralizat al Comisiei.
„Diplomaţia vaccinului” este o replică medicală a „diplomaţiei BRI” (Belt and Road Initiative), giganticul proiect de infrastructură prin care China vrea să se conecteze la restul lumii, deşi finalul se doreşte a fi mai curând invers.
În anumite cazuri, pentru a sublinia şi natura specială a relaţiilor bilaterale aplicate, vaccinurile sunt livrate chiar de instituţiile care conlucrează cel mai bine cu destinatarul. În cazul Pakistanului, armata. Un comunicat militar de la Beijing anunţă că armata pakistaneză este primul recipient militar extern al ajutorului chinez. În acelaşi comunicat se precizează că un alt beneficiar de sprijin medical pe linie militară este armata cambodgiană. Aşa că, cine are urechi de auzit, să audă!
Sputnik V – un vaccin cu orbita joasă
Rusia foloseşte şi ea această pârghie inedită de influenţă pentru a reveni în state care s-au aflat anterior sub aripa sa ocrotitoare, sau pentru a recâştiga teritorii virtuale noi, uneori chiar printre competitorii săi declaraţi.
Moscova a anunţat rapid descoperirea primului vaccin pe plan mondial, dar, ulterior, ceva nu a mai funcţionat conform planului. Nici în ceea ce priveşte producţia, nici în procesul de testare şi certificare. La o populaţie de şapte ori mai mare, Rusia este doar cu puţin înaintea României ca număr de vaccinuri administrate.
Date recente din publicaţii de specialitate, precum săptămânalul britanic The Lancet, afirmă că vaccinul rusesc este în aceeaşi ligă de eficacitate cu Moderna. Unele semne de întrebare încă rămân, ţinând cont de antecedente Rusiei în manipularea datelor şi a testelor, inclusiv în pregătirea sportivilor.
Pentru a răspunde presiunilor unei ambiţioase campanii de vaccinare, care să ducă la imunizarea a 70% din populaţia adultă din UE până la sfârşitul verii, într-o conjunctură în care marile companii americane şi europene nu au reuşit să menţină furnizările la nivelurile promise, Uniunea Europeană s-a anunţat deschisă unei autorizări (condiţionate, n.n) a vaccinului rusesc (dar şi a celui chinez!), dacă vor fi furnizate toate informaţiile necesare pentru aceasta.
Preşedinta CE, Ursula von der Leyen, a recunoscut miercuri, 10 februarie, că organizaţia a fost lentă în aprobarea vaccinurilor şi mult prea optimistă în privinţa posibilităţilor de producţie. În acest context, Rusia a preferat, deocamdată, autorizările la nivel bilateral, naţional.
Ungaria a decis deja, în regim de urgenţă, (şi) în favoarea vaccinului rusesc, iar Germania şi Austria sunt şi ele favorabile utilizării acestuia. Chiar şi producţiei, conform ministrului german al sănătăţii, Jens Spahn.
Eficacitatea sau calităţile vaccinului dezvoltat de Rusia reprezintă o problemă secundară. Principalul obstacol este lipsa de încredere faţă de Moscova.
Întrebările dinspre Vest sunt numeroase: Cifrele prezentate de către publicaţia The Lancet sunt verificabile şi corecte? Cum s-a ajuns atât de rapid la descoperirea vaccinului (11 august 2020, anunţ al preşedintelui Putin)? Au bază reală acuzaţiile formulate de guvernele SUA şi Marii Britanii, în cursul verii, şi de Microsoft, în noiembrie, privind operaţiile de hacking ale ruşilor în direcţia companiilor farmaceutice occidentale?
Asemănările dintre vaccinul Sputnik V şi un proiect al Oxford University sunt izbitoare.
Pot fi acestea doar coincidenţe sau sunt consecinţa capabilităţilor ruse de dezvoltare pe cont propriu a unui răspuns farmaceutic la Covid-19? Managementul ulterior al produsului rezultat arată, însă, că Moscova îl utilizează şi ca pe o componentă a strategiei războiului hibrid pe care îl poartă în spaţiul din imediata sa vecinătate sau în ţările unde interesele sale strategice sunt prevalente.
Ca şi în cazul vaccinurilor chinezeşti, şi cel rusesc sare etapele în ceea ce priveşte testarea şi aprobarea oficială, are mai puţine condiţionalităţi, este mai accesibil acelor parteneri care sunt gata să treacă mai uşor cu vederea semnele de întrebare privind siguranţa şi eficienţa acestuia.
În vecinătatea fostă comună, printre beneficiarii vaccinului Sputnik V se află Belarus, Kazahstan, Uzbekistan. Marele absent este Ucraina. Dintre partenerii strategici asiatici, India, Vietnam, Nepal, Malaezia. În America Latină, lista e şi mai lungă: Argentina, Bolivia, Venezuela, dar şi Brazilia sau Mexic. În Africa este Egiptul, iar în Europa, aceleaşi două state din Centrul Europei, care, din motive diferite, nu zic nu cântecului de sirenă al Moscovei: Serbia şi Ungaria.
Uneori, vaccinurile rus şi chinez se întâlnesc în acelaşi spaţiu, alteori păstrează monopolul unor relaţii bilaterale exclusive.
Sputnikul medical este promovat de Sputnikul propagandistic, după cum a demonstrat structura Uniunii Europene de contracarare a dezinformării, care a identificat mesaje de promovare a vaccinului rus şi de inoculare a neîncrederii populaţiei de acasă sau din statele ţintă în produsele similare occidentale:
- «Sputnik V este primul, este eficace, nu are efecte colaterale». Da, Sputnik V a fost anunţat primul, dar în lipsa informaţiilor şi a verificărilor independente, este greu de spus dacă este eficace şi dacă nu are efecte colaterale.
- «Este un succes internaţional, multe state îl cumpără, inclusiv din Uniunea Europeană». „Succes” e un cuvânt prea mare pentru achiziţia sa de către state care nu au variante, şi, da, există (doar) un stat în UE care a răspuns avansurilor ruse.
- «Occidentul face presiuni asupra statelor să nu achiziţioneze Sputnik V». „Presiunile” au fost, de cele mai multe ori, solicitări de informaţii. Nici măcar UE nu s-a opus utilizării vaccinurilor chinez şi rus, dar vrea să se întâmple în condiţii de siguranţă.
- «Managementul pandemiei în Europa este incoerent, din cauza blocajelor şi interdicţiilor, birocraţia europeană este o frână, programele naţionale de vaccinare stagnează». Aici, nimic de spus, dar aprecierile sunt un bun public inclusiv în media europene!
La acest din urmă punct, bilanţul prezentat de preşedinta CE, Ursula von der Leyen, nu este unul măgulitor pentru organizaţie, fiind înregistrate la nivelul UE aproximativ 18 milioane de persoane vaccinate, în timp ce doar în Marea Britanie s-a atins un nivel de 12 milioane. Spre deosebire de abordarea Rusiei, însă, UE nu a recurs la prezentări triumfaliste, a recunoscut greşelile, nu a optat pentru gesturi de imagine în dauna propriilor cetăţeni.
