13 noiembrie 2019

Diplomat SUA: Donald Trump era interesat mai mult de investigarea lui Joseph Biden decât de relaţia cu Ucraina

Mihai Draghici

Preşedintele Donald Trump era interesat mai mult de investigarea familiei lui Joseph Biden decât de relaţiile cu Ucraina, a afirmat miercuri, în Camera Reprezentanţilor, William Taylor, ataşatul pentru Afaceri al SUA la Kiev.

Sursă foto: Mediafax

William Taylor a declarat că Donald Trump a avut o discuţie cu Gordon Sondland, ambasadorul SUA la Uniunea Europeană, pe 26 iulie, la o zi după conversaţia cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Gordon Sondland "i-a spus preşedintelui că ucrainenii sunt pregătiţi să meargă înainte", a precizat Taylor, citat de CNN.

Diplomatul american a subliniat că un consilier l-a întrebat ulterior pe Gordon Sondland ce crede Donald Trump despre Ucraina. "Ambasadorul Sondland a răspuns că preşedintelui Trump îi pasă mai mult de investigarea lui Biden, pentru care exercită presiuni avocatul Rudy Giuliani", a subliniat Taylor.

Adam Schiff: Rudolph Giuliani a exercitat presiuni asupra Ucrainei

Rudolph Giuliani, avocatul personal al preşedintelui SUA Donald Trump, a exercitat presiuni asupra Ucrainei pentru investigarea familiei lui Joseph Biden, a declarat miercuri Adam Schiff, preşedintele Comisiei pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor, citat de CNN.

"Începând din luna ianuarie a acestuia an, avocatul personal al preşedintelui, Rudy Giuliani, a făcut presiuni asupra autorităţilor ucrainene pentru investigarea firmei Burisma, cel mai mare producător de gaz natural din ţară, şi a familiei Biden, întrucât vicepreşedintele Joe Biden era văzut ca fiind un posibil adversar puternic al lui Trump", a declarat Adam Schiff.

"Giuliani a promovat o conspiraţie potrivit căreia ar fi fost Ucraina, nu Rusia la originea atacurilor cibernetice din 2016. Agenţiile de informaţii au stabilit fără echivoc că Rusia, nu Ucraina au interferat asupra alegerilor noastre. Dar Giuliani credea că această teorie a conspiraţiei (...) va contribui la realegerea în funcţie a clientului său. De asemenea, Giuliani a efectuat o campanie pentru denigrarea ambasadorului american în Ucraina, Marie Yovanovitch", a precizat Schiff.

Oficial SUA: Membri ai Administraţiei Trump au afectat activităţile unor diplomaţi din Ucraina

Unii "americani" au lansat "atacuri" asupra unor diplomaţi care depun eforturi pentru avansarea intereselor SUA în Ucraina, a afirmat, în Camera Reprezentanţilor, George Kent, adjunct al asistentului secretarului de Stat, citat de CNN.

"A fost neaşteptat şi chiar nefericit să văd că unii americani - inclusiv cei care s-au aliat cu politicieni ucraineni corupţi pentru urmărirea agendelor private - lansează atacuri asupra unor funcţionari publici dedicaţi care avansau interesele americane în Ucraina. În opinia mea, aceste atacuri au subminat interesele naţionale ale SUA şi Ucrainei şi au afectat esenţiala noastră relaţie bilaterală", a declarat George Kent în cursul audierii în ancheta parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii preşedintelui Donald Trump.

George Kent a precizat că, "pe parcursul anilor 2018 şi 2019", a devenit "din ce în ce mai conştient" de un efort al avocatului lui Donald Trump, Rudy Giuliani, şi al asociaţilor Lev Parnas şi Igor Fruman în sensul "denigrării" ambasadorului american în Ucraina, Marie Yovanovitch.

Rudolph Giuliani susţine că nu a comis nicio neregulă în interacţiunile cu Ucraina

Rudolph Giuliani, avocatul personal al preşedintelui SUA Donald Trump, a negat miercuri seară că ar fi comis vreo faptă ilegală în relaţiile cu Ucraina, informează CNN.

"Nu am făcut nimic greşit. Mi s-a cerut să verific o explicaţie alternativă în noiembrie 2018, am investigat şi am găsit dovezi. Dacă aşteaptă şi au răbdare să apară toate informaţiile, vor vedea care este adevărul", a declarat Rudy Giuliani.

Avocatul lui Donald Trump este suspectat că a exercitat presiuni asupra Administraţiei din Ucraina pentru investigarea activităţilor familiei fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a fi candidatul Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial din 2020.

Oficial SUA: Apelurile Administraţiei Trump de anchetare a lui Joseph Biden în Ucraina nu pot fi considerate eforturi anticorupţie

Acţiunile Administraţiei Donald Trump în sensul investigării activităţilor din Ucraina ale familiei fostului vicepreşedinte Joseph Biden nu pot fi numite eforturi anticorupţie, a declarat miercuri seară, în Camera Reprezentanţilor, George Kent, adjunct al asistentului secretarului de Stat american.

George Kent a fost de acord cu congresmenul democrat Jim Himes, care a declarat că eforturile lui Donald Trump de investigare a familiei Biden nu au reprezentat "un program anticorupţie gândit şi bine calibrat".

Anterior, George Kent a afirmat că acţiunile Ucrainei de investigare a lui Joseph Biden şi a fiului acestuia, Hunter Biden, "nu sunt anticorupţie".

Preşedintele Donald Trump a argumentat că solicitările de anchetare a familiei lui Joseph Biden se înscriu în eforturile de combatere a corupţiei în Ucraina.

Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii preşedintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor a trimis citaţii prin care le solicită unor membri ai Administraţiei de la Washington participarea la audieri şi furnizarea documentelor referitoare la contactele preşedintelui Donald Trump cu Ucraina. Ca reacţie, Comisia pentru Afaceri Judiciare din Senatul SUA, în care republicanii deţin majoritatea, a anunţat lansarea unei anchete privind presupuse acte de corupţie în Ucraina.