29 iulie 2019

Din nou pe urmele chinezilor prin zăpezile nordului, acum în ţări NATO!

Mircea Mocanu

China este foarte interesată de resursele naturale rare, iar încălzirea globală deschide calea exploatării zonelor arctice ale lumii. Nu numai gazele naturale şi petrolul Rusiei prezintă importanţă, ci şi zăcămintele încă prea puţin explorate ale unui teritoriu imens, care aşteaptă dezgheţul la propriu pentru a-şi dezvălui bogăţiile: Groenlanda.

Sursă foto: Mediafax

Interesul Chinei pentru teritoriile arctice ale Europei

O ştire aparent banală, deloc menită să incite, ci dimpotrivă, prezentând toate caracteristicile pentru a trece neobservată, deschide un subiect de interes actual şi de perspectivă: interesul autorităţilor de la Beijing pentru resurse din subsolul şi din apele Arcticii. De altfel, interesul este mai general, anume pentru studierea şi valorificarea Nordului Îndepărtat, care a fost neglijat mult timp din multe puncte de vedere, din cauza condiţiilor climatice extrem de dificile. Ştirea este că, la începutul lunii iunie 2019, firma China Communications Construction Company (CCCC) a anunţat retragerea din procesul de atribuire a contractului de renovare a două aeroporturi din Groenlanda. Mare brânză!

Dacă răsfoim însă informaţiile publice, observăm că prezenţa Chinei în proiecte civile din nordul Europei datează cel puţin din anul 1925, când China a semnat Tratatul Spitzbergen şi a început implicarea şi participarea în activităţi internaţionale privind Arctica. În anii ’80, Institutul de Cercetări Polare al Chinei din Shanghai (PRIC) a extins cercetările arctice, iar în anul 1988, Academia de Ştiinţe a R.P. Chineze a înfiinţat Jurnalul Chinezesc de Studii Polare. Prima expediţie polară a Chinei a avut loc în anul 1984 şi, de atunci, China a întreprins circa 30 de expediţii în Nordul Îndepărtat.

Potrivit documentelor oficiale ale guvernului de la Beijing, scopul Chinei este de „a înţelege, a proteja, dezvolta şi de a participa la guvernarea (în sens general) a Arcticii, pentru a asigura interesele comune ale tuturor ţărilor şi ale comunităţii internaţionale în ansamblu în Arctica, şi de a promova dezvoltarea sustenabilă în Arctica”. Mai concret, în ceea ce priveşte Nordul Îndepărtat, Beijingul este angajat în cercetări privind geologia, geografia, hidrologia, meteorologia, gheaţa marină, biologia, ecologia, geofizica şi chimia marină.

Bineînţeles, atenţia acordată resurselor naturale este tot în prim plan, iar autorităţile chineze caută cele mai potrivite forme pentru a-şi promova propriile interese. Un citat cunoscut în acest sens a fost oferit de contraamiralul chinez Yin Zhuo, care declara, în anul 2010, că „Arctica aparţine tuturor popoarelor de pe glob, pentru că nicio ţară nu are suveranitate asupra ei... China trebuie să-şi plănuiască un rol indispensabil în explorarea Arcticii, pentru că noi avem o cincime din populaţia lumii”. Se pare că oficialul chinez confunda Arctica cu Antarctica pentru că, în Nordul Îndepărtat, între 88% şi 95% din resurse se găsesc în Zonele Economice Exclusive (ZEE) ale celor cinci state ale căror coaste sunt scăldate de apele Arcticii („scăldate” este un fel de a spune, pentru că sunt mai mult îngheţate). Este puţin probabil ca Beijingul să conteste Legea Mărilor, care consfinţeşte drepturile privind ZEE, ceea ce sugerează soluţia parteneriatului Chinei cu ţările arctice, pentru atingerea scopurilor declarate, aşa cum am scris anterior, în privinţa cooperării cu Rusia.

Prezenţa chineză în Norvegia şi Islanda

Mai recent, în anul 2003, China a perfectat un acord cu Regatul Norvegiei pentru înfiinţarea unei staţii chinezeşti de cercetare ştiinţifică în Arhipelagul Svalbard (Spitzbergen). Staţia de cercetare, construită de către PRIC, numită Huanghe Zhan (Staţia Fluviul Galben) a început să funcţioneze în anul 2004, la Ny Ålesund, şi a fost prima instalaţie de acest fel înfiinţată de China în Arctica. Obiectivul activităţii staţiei Huanghe Zhan este studiul gheţarilor, cercetări privind atmosfera, aurora boreală, microbii din calota glacială şi domenii asociate. Surse diplomatice au explicat la vremea inaugurării şi faptul că locaţiile aflate la latitudini mari oferă şi cea mai bună vizibilitate pentru sateliţii artificiali, datorită formei turtite a Pământului. Ulterior, la Conferinţa Cercului Arctic desfăşurată în anul 2017, la Reykjavik, Beijingul a exprimat interesul pentru înfiinţarea unei staţii similare şi în Groenlanda.

De asemenea, în colaborare cu Islanda, PRIC a deschis Observatorul Ştiinţific Arctic China – Islanda, în nordul insulei / ţării. Prezenţa chinezească în Islanda poate fi exemplificată printr-un amănunt: ambasada chineză din Reykjavik are cel mai mare număr de angajaţi dintre reprezentanţele diplomatice din această ţară! Probabil este un indiciu privind perspectivele pe care le întrevede Beijingul pentru viitorul Islandei ca nod strategic în Arctica. Un alt amănunt este de natură politică: în prezent, guvernul Islandei este controlat de Partidul Socialist, iar prim ministrul, Katrin Jakobsdottir, a declarat, în noiembrie 2018, că ţara sa ar trebui să se retragă din NATO: „Poziţia mea personală este că ar trebui să ieşim din NATO, aşa că sunt critică privind orice creştere a militarizării Atlanticului de Nord. Dar guvernul nostru va onora politica de securitate pe care am convenit-o şi o parte a acelei politici este apartenenţa la NATO”. Ulterior, Katrin Jakobsdottir nu a mai reluat ideea părăsirii Alianţei (o fi primit un telefon...), dar a subliniat că „Arctica ar trebui să rămână o zonă de tensiuni minime”. Merită precizat că Islanda nu dispune de forţe armate, dar este un membru strategic al Alianţei, pentru că insula este utilizată de NATO în misiuni frecvente de supraveghere maritimă a Atlanticului de Nord. De altfel, Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat la Reykjavik, la începutul lunii iunie: „Amplasarea dumneavoastră strategică în Atlantic ajută la legarea împreună a Americii de Nord şi Europei”. De asemenea, în anul 2018, Islanda a jucat un rol major în găzduirea forţelor participante la cel mai mare exerciţiu desfăşurat de NATO de la colapsul Uniunii Sovietice, Trident Juncture.

Oportunităţi deosebite în Groenlanda

Contextul politic favorizează accesul Chinei şi în Groenlanda, parte integrantă a Regatului Danemarcei. Să vedem pentru cât timp, pentru că, în anul 2009, autorităţile locale au obţinut statutul de autoguvernare, adică autonomie faţă de guvernul de la Copenhaga în toate domeniile, mai puţin apărarea şi politica externă. Acest statut oferă Groenlandei, care are şi drapel propriu, opţiunea de câştigare a independenţei depline, dacă se întrunesc condiţii politice şi… economice. Aici apar perspective mari pentru Groenlanda, datorită încălzirii globale, care îmbunătăţeşte condiţiile de exploatare a resurselor minerale ale insulei, cât şi condiţiile climatice necesare unei vieţi economice normale. De aceea, poziţia guvernului danez este delicată, pentru că trebuie să ofere groenlandezilor condiţii politice şi economice / financiare cât mai bune, pentru a-i convinge să rămână în acelaşi stat danez. Dar tocmai aceste „favoruri” sunt cele care întăresc capacitatea Groenlandei de a exista ca stat independent. Pe de altă parte, o politică aspră a Copenhagăi faţă de autorităţile de la Nuuk (fost Gothaab) ar înverşuna şi mai mult pe groenlandezi, care ar grăbi separarea de Danemarca pe măsură ce puterea lor economică ar permite. Fără Groenlanda, pe care a sprijinit-o timp de decenii, fiind posesiunea cea mai vitregită, Danemarca ar înceta să fie stat arctic şi ar pierde resurse considerabile, care abia acum pot fi exploatate eficient.

Deci Groenlanda se află în situaţia de a promite oportunităţi economice înfloritoare celor care dispun de fonduri considerabile şi de disponibilitatea de a investi în Arctica. Ei bine, cei mai potriviţi acestui portret robot sunt chinezii. Beijingul este interesat nu numai de resurse minerale, dar şi de turism, investiţii în infrastructură, cercetare ştiinţifică. În domeniul turismului arctic, de exemplu, numărul de vizitatori chinezi a crescut de la 9.500 în 2007 la 86.000 în anul 2017, iar autorităţile de la Nuuk iau în serios încurajarea acestui domeniu economic de interes recent.

În anul 2013, Danemarca a semnat un parteneriat strategic extins cu R.P. Chineză, document care include şi cooperarea bilaterală în Arctica. În prezent, guvernul social-democrat danez, care a câştigat alegerile de la 5 iunie 2019, manifestă şi o disponibilitate mai mare pentru a lărgi prerogativele Groenlandei în privinţa relaţiilor externe, deci calea extinderii prezenţei chineze în Groenlanda este favorizată. 

În privinţa resurselor minerale, unele companii chinezeşti sunt asociate cu firme australiene, în baza Acordului de liber schimb China – Australia (ChAFTA). Exemple: pentru exploatarea minei de pământuri rare, uraniu şi zinc de la Kvanefjeld, firma Shenghe Resources (Shenghe Ziyuan) cooperează cu Greenland Minerals and Energy (la care deţine 12,5% din acţiuni, din anul 2013); China Nonferrous Metal a semnat un acord cu Ironbark (din Perth, vestul Australiei) pentru exploatarea zincului de la Citronen Fjord, în nordul insulei (chiar şi Groenlanda are o regiune nordică!). Separat, firma General Nice din Hong Kong deţine drepturile de exploatare a fierului în zona Isua, din vestul Groenlandei. 

În perspectiva acestor deschideri promiţătoare, autorităţile din Groenlanda nu au avut nicio reacţie negativă faţă de Carta Albă pentru Arctica, publicată de guvernul de la Beijing, în ianuarie 2018. Mai mult, cele două părţi pregătesc deschiderea de reprezentanţe la Nuuk, respectiv Beijing, iar premierul groenlandez, Kim Kielsen, a vizitat China, în anul 2017, pentru a întări cooperarea bilaterală în domeniile pescuit, minerit, turism şi alte sectoare economice.

Trebuie spus că atitudinea binevoitoare faţă de China este împărtăşită de toate partidele din coaliţia de guvernământ din Groenlanda, desi acestea au viziuni economice nu tocmai identice. Pe de altă parte, previzibila dezvoltare economică a Groenlandei promite şi întărirea suveranităţii ţării. De aceea, autorităţile de la Nuuk dezvoltă intens relaţii şi cu alte ţări ne-europene, de exemplu, cu vecina Canada.

Există însă limite şi obstacole în cooperarea Groenlandei cu China

Nu este însă totul roz. Ştirea menţionată la început, privind retragerea ofertelor chineze pentru dezvoltarea a două aeroporturi din Groenlanda (Nuuk şi Illulisat, la care se adăuga, în perspectivă, şi un alt aeroport la Qaqortoq) arată că există dificultăţi pentru investitorii chinezi în Groenlanda. Acestea privesc birocraţia locală, incertitudinea duratei de obţinere a licenţelor, opoziţia unor comunităţi faţă de efectele mineritului, greutăţile în obţinerea de vize şi permise de rezidenţă pentru angajaţii chinezi, complicaţii cauzate de dimensiunile mici ale economiei insulei.

A mai existat şi un alt eşec, anume compania General Nice a fost blocată de guvernul de la Copenhaga în demersul de achiziţionare a instalaţiei portuare de la Grønnedal, anterior abandonată de US Navy, care construise acest mic port militar.

Ca şi în privinţa participării chineze la instalaţiile aeroportuare, şi în acest caz guvernul danez a manifestat reţineri faţă de perspectiva incomodării intereselor Statelor Unite, care operează în Groenlanda Baza Aeriană de la Thule, în nordul insulei. De altfel, Strategia Arctică a Pentagonului, prezentată Congresului SUA în iunie 2019, reconfirmă importanţa bazei de la Thule pentru SUA şi NATO. Pe de altă parte, un raport al serviciului de informaţii militare al Danemarcei (DDIS), publicat în decembrie 2017, a arătat că ofensiva diplomatică a Chinei în Groenlanda este în primul rând de natură economică, dar există riscuri generate de disproporţia dintre economia Chinei şi cea a Groenlandei. Altfel spus, China ar putea „înghiţi” Groenlanda din punct de vedere economic.

Rivalitatea economică în Groenlanda are relevanţă de securitate

Astfel, guvernul de la Copenhaga a devenit preocupat de creşterea interesului Chinei pentru Groenlanda şi practică o extindere a conceptului de „apărare”, domeniu în care Danemarca poate hotărî peste capul autorităţilor de la Nuuk, potrivit Acordului de Autoguvernare din 2009 (care include în acelaşi sens şi Insulele Farøe / Færoerne).

La rândul lor, Statele Unite au semnat un memorandum de înţelegere cu Groenlanda, în mai 2019, pentru cooperarea în vederea dezvoltării sectorului minier al insulei. Documentul include intenţia de cooperare pentru acţiuni de cercetare hiperspectrală aeriană în scopul descoperirii de resurse minerale, în special zăcăminte de pământuri rare în sudul insulei. 

Din punct de vedere militar, interesele aflate sub risc sunt cele ale SUA şi NATO, întrucât Baza americană de la Thule devine esenţială în contextul intensificării activităţilor militare în Arctica, din cauza agresivităţii Rusiei. De altfel, imediat după retragerea firmei CCCC din licitaţia pentru dezvoltarea aeroporturilor, Ambasada SUA din Copenhaga a anunţat că Statele Unite sunt interesate să facă investiţii în Groenlanda, în domeniul apărării, inclusiv în aeroporturi cu destinaţie duală, civilă şi militară. Dacă nu există (încă) nici urmă de contradicţie militară cu China în spaţiul Groenlandei, se manifestă totuşi o competiţie între ţările occidentale şi China pentru economia Groenlandei, în contextul „ofensivei economice de farmec” a Chinei în Arctica, după cum oficiali ai Comandamentului European al SUA au denumit extinderea activităţii Beijingului în Nordul Îndepărtat. Pe de altă parte, un raport al Pentagonului arată că dezvoltarea  de către China  a cercetărilor în Arctica, în domenii civile, poate servi ca platformă pentru viitoare interese militare ale Beijingului în zonă.

Pentru a nu lăsa un vid de interes pentru Groenlanda, Statele Unite au început intensificarea propriilor relaţii cu autorităţile de la Nuuk, nu numai în domeniul economic, dar şi în relaţiile diplomatice. Astfel, la 66 de ani după ce Consulatul SUA de la Gothaab fusese închis în 1953, ca urmare a încorporării Groenlandei în Danemarca, în luna mai 2019, Sung Choi a fost confirmat de Congresul SUA ca noul reprezentant al SUA în Groenlanda.

Concluzii

Prin întreaga conduită a ofensivei către Nord, China respectă linia politică stabilită din anul 2010, de a promova politici precaute în Arctica, pentru a nu cauza reacţii negative din partea statelor arctice. Astfel, Beijingul îşi extinde prezenţa în Nordul Îndepărtat în mod onest, prin activităţi civile de natura celor prezentate.

Pe de altă parte, fiind vorba despre state NATO, activitatea contrainformativă asigură limitarea activităţii Chinei la domenii paşnice şi cu respectarea tratatelor internaţionale şi a legilor naţionale ale statelor respective.

Dar chinezii sunt prezenţi în număr tot mai mare şi creşterea relevanţei acestei tendinţe are numeroase argumente, între care:

•       populaţia Chinei asigură un bazin uriaş de selecţie pentru a asigura personal de calitate pentru orice activitate desfăşurată în zonele de interes;

•       China dispune de fonduri imense, pe care le investeşte în megaproiectul One Belt, One Road (OBOR). Practic, Beijingul cumpără cât poate de mult active de valoare din zonele de interes;

•       chinezii au răbdare şi perseverenţă, calităţi care conferă o perspectivă istorică oricărei activităţi de amploare pe care o desfăşoară;   

•       chinezii au tact şi ştiu să îşi servească interesele fără să deranjeze, dacă acest lucru este de dorit;

•       China manifestă flexibilitate şi se adaptează perfect condiţiilor politice şi culturale din ţara unde îşi extind prezenţa.

În prezent, se pare că nu există motive de îngrijorare din punct de vedere al securităţii în ceea ce priveşte prezenţa Chinei în statele arctice ale NATO, dar dezvoltarea unor domenii civile va consolida interese pe care orice ţară trebuie să şi le protejeze şi prin mijloace militare. Vom vedea.