31 ianuarie 2020

Din nou o lume bipolară, cu alţi actori

Sergiu Medar

O analiză statistică a contribuţiei la securitatea internaţională a statelor lumii în funcţie de orientarea politică a acestora, creează, nu prin cifrele curente ci prin tendinţa de evoluţie a acestora, posibilitatea de reconstituire a lumii bipolare caracteristică Războiului Rece, dar cu alţi actori. Dacă în acele timpuri cei doi poli erau alcătuiţi din SUA şi Uniunea Sovietică, acum aceştia ar putea să fie formaţi de SUA, pe de o parte, şi de China şi Rusia, de cealaltă parte. Deşi nu cu o mare probabilitate de a avea loc această variantă, ar trebui, totuşi, luată în vedere ca posibil scenariu.

Sursă foto: Mediafax

Lumea occidentală a crezut, pe bună dreptate, într-o lume în care ordinea liberală  triumfă şi această stare nu se va schimba pentru mult timp. Realităţile de astăzi dovedesc, însă, că polii politici ai globul pământesc deja s-au schimbat. Statele totalitare au reapărut în scala de influenţă a lumii şi sunt într-o continuă creştere, bazându-se pe semieşecul globalizării şi, surprinzător, pe dezvoltarea noilor tehnologii. Într-adevăr acestea au pus bazele noii evoluţii mondiale, dar folosirea lor nu a fost întotdeauna cea care să se înscrie pe calea dată de conceptele democratice de bază. Aplicarea noilor cuceriri tehnice, ce cuprind o combinaţie între sistemele de comunicaţii 5G cu Inteligenţa Artificială şi calculatoarele cuantice, a permis constituirea unei noi dictaturi, de această dată, digitale. Ceea ce se întâmplă în China prin supravegherea în masă a populaţiei şi realizarea profilului fiecărui cetăţean pentru a-i îngrădi libertăţile democratice, este un fenomen ce duce la degradarea în timp a speciei umane şi de aici a societăţii.

Suntem la 30 de ani de la încheierea Războiului Rece, la aproape 20 de la atacul terorist de la 11 septembrie 2001, la 12 ani de la invazia Rusiei în Georgia şi la 6 ani de la anexarea Crimeei de către acelaşi agresor. În această perioadă, Rusia a sprijinit guvernele aflate  pe alt drum decât cel al democraţiei liberale. Se pot menţiona: Siria, Venezuela, Libia, China, Coreea de Nord, şi altele.

Aceste acţiuni, nu o dată împotriva oricăror legi sau cutume diplomatice, au scos în evidenţă diversificarea puterii în lume. Conceptul lui Trump de competiţie şi competitivitate între marile puteri, a schimbat coordonatele sistemului bazat pe reguli şi ordine mondială având ca fundament principiile globalizării. Când este analizată puterea statelor care ar putea face faţă acestei competiţii trebuie avute în vedere atât puterea economică cât şi cea militară. Cu cât un stat este mai puternic din punct de vedere economic, cu atât el dispune de resurse pentru dezvoltarea unei puteri militare.

În anii 1990, 70% din activităţile economice mondiale se desfăşurau în Europa şi statele Americii ( de Nord, Centrală şi de Sud). Studiile de prognoză economică arată că până în anul 2040 acest procent va scădea până la 40%. În acelaşi timp, procentul din PIB-ul global care este produs de statele asiatice va creşte de la 32%, în prezent, la 53% până în 2050. Deşi in valoare absolută PIB-ul SUA nu a scăzut, totuşi prin creşterea PIB-ului altor state, dacă până în anul 1970 acesta reprezenta circa 50% din PIB-ul mondial, în prezent acesta a scăzut la 25%. În acelaşi timp, participarea Chinei la PIB-ul mondial a crescut de la 4,6% în 1990 până la 15% în prezent.    

SUA rămâne cel mai puternic stat al lumii din punct de vedere militar şi economic. Creşterea sa economică este devansată de ritmul creşterii economice a Chinei, ceea ce face ca PIB-ul său, măsurat în termeni ai parităţii de putere de cumpărare (comparaţia numerică între productivitatea unui stat şi standardul de viaţă), să fie inferior Chinei. La acest important parametru economic SUA se află deja pe locul 2 în lume cedând primul loc puternicului concurent asiatic.

În conformitate cu cifrele puse la dispoziţie de World Bank, în 1991 SUA, aliaţii săi şi  celelalte state  democratice ale lumii deţineau 88% din PIB-ul mondial astfel: SUA 26%, celelalte state NATO 52%, alte democraţii 10%, statele totalitare 6% şi alte state 6%. În anul 2018 SUA, aliaţii şi celelalte state democratice deţineau 75% din PIB-ul mondial astfel: SUA 24%, celelalte state NATO 35%, alte democraţii 16%, statele totalitare 19% şi alte state 6%.

Din aceste statistici se poate observa, în primul rând, scăderea aportului statelor democratice ale lumii la PIB-ul mondial. În niciun caz nu trebuie trasă concluzia că regimurile democratice sunt mai puţin eficiente decât cele totalitare, ci mai degrabă faptul că, până în anul 2018 s-a dezvoltat fără precedent China, iar Rusia “ajutată” de statele Europei Occidentale a vândut energie în cantităţi uriaşe către piaţa europeană, făcând ca această ţară să poată face faţă sancţiunilor Uniunii Europene şi celor ale SUA. În acelaşi timp statele totalitare au o contribuţie vizibil mai mare la PIB-ul mondial crescând de la 6% la 19%. Statistica scoate în evidenţă scăderea uşoară a contribuţiei SUA în condiţiile în care, totuşi, PIB-ul mondial a crescut. Se observă, în mod evident, scăderea aportului statelor membre NATO, de la 52% la 35%. Aceasta scoate în evidenţă atât faptul că NATO s-a extins cu noi state mai puţin competitive, ca şi scăderea ritmului de dezvoltare a economiilor statelor membre.

Întreg studiul Băncii Mondiale duce la o concluzie îngrijorătoare: disiparea puterii în lume a favorizat statele nedemocratice atât în ceea ce priveşte numărul acestora cât şi dezvoltarea lor economică. Dacă cifrele absolute nu ar trebui să provoace îngrijorare, tendinţa mondială este cea care îi îngrijorează pe analişti.

Din analiza acestor cifre rezultă că, în termeni de putere, de valoare globală, lumea rămâne, la data la care se face analiza, încă unipolară, datorită faptului că SUA, singure, au o contribuţie la PIB-ul mondial mai mare decât toate statele totalitare la un loc. Aceasta nu însemnă că SUA se poziţionează în toate domeniile peste toate celelalte state ale lumii dar tendinţa este ca această superioritate să scadă. Acesta este motivul pentru care unipolaritatea lumii nu mai există dacă se face la o analiză pe domenii înguste: comercial, financiar, industria de jocuri, etc. În aceste condiţii SUA apelează la măsuri protecţioniste prin introducerea unilaterală de noi taxe ca şi prin retragerea din organizaţii economice internaţionale care le afectează, chiar şi parţial, interesele naţionale americane. 

Sunt analişti care, atunci când este vorba de polaritatea lumii, doar din punct de vedere economic, să considere lumea ca fiind superpolară. Aceasta este dată de faptului că ei introduc în statisticile economice şi marile corporaţii internaţionale. Prin aportul acestora la PIB-ul mondial ca şi prin influenţa politică pe care o au, aceste corporaţii pot ocupa poziţii care să le reflecte puterea economică , nu odată peste PIB-ul unor state mici. În felul acesta, marile corporaţii pot influenţa, prin intermediul statelor mici, unul sau mai multe voturi în plenul ONU sau în alte organizaţii în care sunt prezente.

Având în vedere dezvoltarea economiei şi tehnologiei Chinei ca şi noile relaţii cu Rusia, bazate pe sinergia de eforturi pentru contrabalansarea economică şi militară a SUA, se poate ajunge la concluzia că Rusia şi China pot forma, împreună, un nou pol al lumii. Începând cu anul 2019 cele două mari puteri şi-au identificat interesele comune sau complementare, cel mai mare fiind poziţia adversă a ambelor state faţă de SUA. Sancţiunile aplicate de SUA celor două mari puteri, au făcut ca acestea să-şi caute sprijin reciproc în faţa inamicului comun. Principiul „niciodată unul împotriva celuilalt dar nu întotdeauna împreună” stabilit ca bază a cooperării de către cei doi preşedinţi, Vladimir Putin şi Xi Jinping, poate fi considerat ca valabil pentru obiectivul de a constitui un al doilea pol al lumii. China ar putea participa la dezvoltarea unui asemenea pol cu noi tehnologii bazate pe Inteligenţa Artificială, calculatoare cuantice, robotică, comunicaţii 5G, toate fiind  deja operaţionale. Rusia ar participa cu forţa armată cinetică, sisteme de rachete dar şi de bruiaj al sistemelor de comandă sau dirijare ale acestora, sisteme de dezinformare, propagandă, profiling ca şi de manipulare a alegerilor în oricare stat democratic al lumii, phishing în favoarea statelor şi companiilor şi alte sisteme de război acinetic stabile sau mobile.

În cazul în care un asemenea sistem mondial ar fi posibil, el s-ar apropia foarte mult de modelul ce a urmat celui de-al Doilea Război Mondial. Şi acum, ca şi atunci, acesta ar pune faţă două concepte societale diferite. Pe de o parte o nouă democraţie liberală cu unele nuanţe de democraţie iliberală ce ar caracteriza SUA, şi pe de altă parte un sistem dictatorial iliberal din partea Rusiei şi un sistem represiv, comercial comunist ce aparţine Chinei.

Noul pol al lumii va putea permite Rusiei să-şi atingă obiectivele lui Petru I, ţar al Rusiei, însă nu de la Marea Baltica la Golful Persic, de la Nord la Sud, ci printr-o idee mult mai agresivă „ de la Lisabona la Vladivostok” Prin aceasta Putin a preluat ideea lui Gorbaciov, care vorbea despre o „ Europă Unită” cu un sistem politic şi economic care să cuprindă şi Rusia.

Aceste argumente ale unui posibil, dar puţin probabil, nou pol al lumii trebuie luat în considerare de către analişti întrucât el ar putea fi posibil în situaţia în care orgoliile Chinei şi Rusiei ar putea fi depăşite de pragmatismul cinic specific culturilor celor două state.