11 ianuarie 2020

Dictatura digitală ameninţă democraţia

Sergiu Medar

Revoluţia Digitală, ca şi, ulterior, Revoluţia Digitală 2.0 au fost direcţii de dezvoltare democratică a societăţii moderne îndreptând-o către un post modernism destul de dificil dar plin de speranţe. Realizările de excepţie în domeniul informatic ce au culminat, cel puţin până în prezent, cu inteligenţa artificială, au început să fie folosite împotriva democraţiei, cel mai bun sistem politic şi social existent. China şi nu peste mult timp Rusia au realizat, sau vor realiza, sisteme de supraveghere în masă având ca pretext faptul că astfel îi vor face pe oameni mai „buni”. Astfel a apărut “dictatura digitală” ca nou sistem social opresiv.

Sursă foto: Mediafax

Rolul revoluţiei digitale era iniţial destinat modernizării şi eficientizării statelor. În Declaraţia de Independenţă a Spaţiului Cibernetic din anul 1996, John Berry Barlow, autorul acesteia, menţionează că spaţiul cibernetic este o nouă lume a libertăţii şi egalităţii. Evoluţia societăţii din ultimii 10 ani demonstrează însă contrariul. În ultimii ani democraţia liberală pierde teren fiind ameninţată de iliberalism şi autoritarism. Există o permanentă luptă între democraţia liberală, considerată ca fiind adevărata democraţie şi alte forme non democratice inclusiv dictatura. În mediul on line, această luptă se manifestă pe  două direcţii de bază.

Prima direcţie este manipularea populaţiei prin mijloace digitale ce presupun transmiterea în mediile virtuale, de ştiri false sau reale, dirijate în aşa fel încât să poată ajunge la ţintele vizate, în prealabil identificate şi pregătite, astfel încât forma şi conţinutul ştirii să o facă să fie credibilă. Acestea sunt informaţiile pe baza cărora omul obişnuit, sau liderul, vor vota, sau vor lua decizii în interesul agresorului. Aceste tehnici sunt aplicabile, cu eficienţă, atât în scop electoral cât şi în mediul securităţii sau în cel comercial.

Iniţial Revoluţia Digitală  a avut un rol pozitiv în procesul de democratizare şi emancipare a statelor. Nu trebuie uitat faptul că în ceea ce a reprezentat în 2010-2011 Primăvara Arabă, rolul Internetului şi cel al mediilor sociale a fost esenţial, asigurând practic comunicarea pentru motivarea şi mobilizarea participanţilor. În Tunisia, Facebook a funcţionat ca un comandament al revoluţiei şi în Egipt a fost un incubator al mişcării pro democratice a tineretului. În unele state aceste implicări ale mediilor on line în mişcările politice au făcut ca autorităţile să introducă mijloace represive adaptate noilor „ameninţări”. În Egipt, regimul militarizat a introdus şi operaţionalizat Sistemul de Monitorizare a Reţelelor Sociale şi Riscurilor de Securitate.   Acesta a permis supravegherea principalelor elemente mobilizatoare ale populaţiei şi anihilarea acestora. În felul acesta, un mijloc democratic ce se referea la libertatea de opinie şi ajuta la emanciparea populaţiei este transformat într-un mijloc represiv sau de manipulare a populaţiei.

Prin agresivitatea modului în este folosită propaganda şi dezinformarea populaţiei în mediul on line, pentru subminarea democraţiilor, dar în acelaşi timp pentru ajutorul dat  la instaurarea de noi democraţii, Internetul este folosit de statele represive ca o armă împotriva democraţiei iar de statele emergente politic pentru consolidarea noilor societăţi libere. Conform unor studii privind libertatea Internetului, aceasta a scăzut permanent în ultimii 9 ani consecutivi. În acelaşi timp a apărut fenomenul inundării populaţiei cu o cantitate masivă de informaţii, de cele mai multe ori contradictorii şi care mai degrabă dezinformează populaţia decât să o informeze.

În cadrul audierilor pe care Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, le-a avut în anul 2018, în faţa Congresului SUA, referitor la contribuţia la scandalul legat de Cambridge Analytica, acesta a declarat că prin oferirea de date personale preluate de pe Facebook, 87 milioane de utilizatori au fost expuşi manipulărilor politice pe timpul campaniei şi a scrutinului electoral din SUA. În anul 2016 hackerii ruşi au atacat utilizatorii de internet din câteva state americane subminând corectitudinea alegerilor. Conform unor cercetări în acest domeniu, sustragerea de date personale din sistemele informatice au influenţat, pe timpul campaniilor electorale, 198 milioane de  cetăţeni ai SUA, 93 milioane de mexicani, 55 milioane de filipinezi şi 50 de milioane de votanţi turci. Aceeaşi analiză a libertăţii Internetului a semnalat apariţia de mesaje care îndemnau la ură şi secesiuni teritoriale în state ca Bangladesh, India, Sri Lanka şi Myanmar.

Cea de a doua direcţie se referă la supravegherea şi controlul în masă al populaţie,i în vederea aplicării de mijloace represive în interesul autorităţilor.    

În ultimii 5 ani, dictatura digitală care asigură supravegherea în masă a populaţiei transformă societăţile represive în adevărate dictaturi. Acest fenomen devine realitate în China şi, în viitorul apropiat, în Rusia. Noile legislaţii din aceste state permit aplicarea „legală” a supravegherii în masă, sub pretextul asigurării securităţii societăţii.

Noile sisteme de supraveghere se referă la interceptarea comunicărilor, imagini satelitare sau din drone, recunoaşterea facială, baze de date pentru convorbirile interceptate, pentru spectre de voce sau imagini faciale însoţite de analiza în timp real a acestora prin folosirea calculatoarelor cuantice şi a inteligenţei artificiale. Ele au fost folosite şi de către SUA, în cadrul luptei antiterorism sau anti drog pe ţinte singulare, sau de grup, cu număr redus de ţinte. Utilizarea acestor tehnici pentru monitorizarea în masă, cu scopuri represive, a întregii populaţii, este făcută doar de China. Pe baza colaborărilor în domeniul ştiinţific militar cu Rusia, Kremlinul urmăreşte să dezvolte şi să extindă mijloacele dictaturii digitale şi să le aplice cât mai curând.

În China aceasta se face prin încălcarea brutală a vieţii private şi prin transferarea  datelor  personale inclusiv cele comportamentale ale cetăţenilor, pe megaservere fără nici un fel de protecţie. La aceste baze de date colectate de guvernul chinez, alături de autorităţi au acces şi companiile private sau organizaţii de stat fără legătură cu securitatea ( aeroporturi, facultăţi, bănci, administraţia locală, controlori de trafic, etc) .

Începând cu anul 2014, din dispoziţia expresă a preşedintelui Xi Jinping a fost începută instalarea sistemului de credit social ( Social Credit System). Acesta ar fi destinat generării unei „mentalităţi oneste” prin dezvoltarea unei „culturi a sincerităţii” ridicând nivelul de „încredere reciprocă” între oameni şi instituţii în întreaga societate. Acest sistem va deveni obligatoriu pentru fiecare cetăţean al Chinei începând cu anul 2020. Supravegherea în masă a populaţiei va duce, în intenţia declarată a iniţiatorilor, la disciplinizarea întregii societăţi, astfel încât oamenii să fie mai buni unii cu alţii.

La baza acestui sistem de supraveghere stă faptul că fiecărui cetăţean sau companie i se atribuie un număr de puncte într-un cont de credit social. În felul acesta individul sau compania acumulează un scor de încredere. Acumularea sau pierderea de puncte din acest scor se va face prin analiza, cu mijloace ale inteligenţei artificiale, a unei cantităţi uriaşe de informaţii obţinute despre fiecare cetăţean de pe teritoriul Chinei. Aceste informaţii se colectează pe 3 domenii majore: tradiţional, social şi on-line.

În ceea ce priveşte domeniul tradiţional se culeg informaţii despre: plata taxelor pe  venit, plata ratelor la creditele din bănci, plata datoriilor pe cărţile de credit, plata utilităţilor, eventuale plăţi conform impunerilor judiciare şi altele.

Referitor la obligaţiile sociale informaţiile prelevate referitoare la cetăţean sau companie se referă la: comportamentul în trafic, încadrarea în limitele planningului familial ( specific al Chinei), plata transportului în comun, onestitatea academică (plagiat, fraude academice), activităţi de voluntariat, cazier, precum şi altele.

În ceea ce priveşte supravegherea on line se urmăresc: interacţiunile cu alţi utilizatori de internet sau telefonie (atât ca destinatari cât şi conţinut al mesajelor), nivelul de corectitudine al mesajelor trimise, obiceiuri de cumpărături, nivelul de bunăstare al familiei, surse de venituri, etc.

În vederea obţinerii acestor informaţii în anul 2020 vor fi instalate în China 570 de milioane de camere de supraveghere cu sistem de recunoaştere facială integrat, care se vor adăuga la cele 170 de milioane existente.

Orice avans tehnologic al societăţii, cum ar oraşul inteligent sau casa inteligenta, prin controlul datelor furnizate de senzori poate fi transformat într-un sistem de supraveghere.

Scorul la care poate să ajungă un cetăţean chinez îi permite acestuia să fie eligibil la obţinerea unui împrumut bancar, stabilirea unei prime de asigurare, bilete de avion, aprobarea unei vize pe paşaport, accesul copiilor la o şcoală mai bună sau la facultate, accesul la hoteluri de lux, accesul la servicii sociale, obţinerea de împrumuturi sau bunuri în rate, obţinerea aprobării de a locui într-un anumit cartier şi depăşirea sau impunerea unor anumite praguri legate de viaţa cotidiană.

Sistemul permite atât adăugarea cât şi scăderea de puncte. Se scad puncte pentru orice comportament care depăşeşte limitele gândite de cei care l-au creat şi acum îl modernizează. Cele mai mici greşeli duc la diminuarea punctajului: pierderea de timp şi bani la jocurile pe calculator, fumatul în zone în care fumatul este interzis, aruncarea mucurilor de ţigară, călătoria fără bilet cu mijloacele de transport, conducerea auto agresivă, neplata la timp a unor facturi, postarea de informaţii false în reţelele sociale şi altele. Din anul 2014 s-a introdus şi acordarea de puncte pentru divulgarea, către autorităţi, a numelui şi faptei pe care o altă persoană o face şi care ar duce la scăderea coeficientului său de încredere. 

Se poate observa că viaţă privată practic nu mai există. Conceptul diabolic al celor care au iniţiat sistemul este acela potrivit căruia: „cu cât eşti mai bine supravegheat, cu atât te comporţi mai corect”. Aceştia susţin că în viitor prin aplicarea acestei supravegheri tuturor cetăţenilor, China nu va mai avea oameni trimişi în judecată şi condamnări. Acest sistem dictatorial poate, conform liderilor chinezi, să transforme China într-o „ţară a armoniei”.   

În felul acesta, Revoluţia Digitală, care era destinată să fie un motor al democratizării, transparenţei şi dezvoltării statelor a devenit un mijloc util forţelor care suprimă democraţia şi subminează autodeterminarea politică a statelor.

Întotdeauna în istorie marile descoperiri au fost folosite atât cu efecte pozitive în evoluţia societăţii, cât şi cu efecte negative. Procesul de digitizare al societăţii se înscrie, şi el, în această regulă. Faptul că acesta este folosit şi în scopuri represive, nu înseamnă că societatea nu trebuie să meargă înainte. Introducerea digitizării însă trebuie să prevină sau să diminueze efectele ce ar apărea în cazul folosirii ei ca mijloace de suprimare a unor libertăţi democratice. În această categorie de mijloace de prevenţie  ar intra sistemele de protecţie cibernetice şi mai ales educarea cetăţenilor în folosirea Internetului. Protecţia datelor personale, chiar dacă nu este perfectă, diminuează mult efectele negative ale agresiunii cibernetice, dar ea nu trebuie să vină numai din partea firmelor specializate ci şi din partea utilizatorului.