Dialogul Putin-Merkel şi dilema europeană: Cu Rusia sau împotriva Rusiei

Scena politică internaţională este dominată la începutul celui de-al treilea deceniu al anilor 2000 de crizele politice din Iran şi Libia. Nu întâmplător ambele state sunt ţări musulmane, ce vor parcă vor să marcheze graniţele de instabilitate ale MENA. Cele două state fac obiectul discuţiilor contradictorii dintre marile puteri ale lumii.

Principalele contradicţii se manifestă între Administraţia Trump şi Europa, reprezentată de liderii Merkel şi Macron. Cele două părţi pun într-o situaţie delicată statele mai mici ale Europei  obligate, printr-o delicată echilibristică diplomatică, să-şi spună punctul de vedere referitor la  elementele de discordanţă, fără a avea garanţia că este auzit . Fără Marea Britanie, care asigura această balanţă diplomatică, tandemul MM ( Merkel-Macron) se vede nevoit să caute sprijin diplomatic în afara statelor democrate, respectiv în Rusia.

În august 2019 la întâlnirea din Franţa a lui Macron cu Putin, liderul francez a declarat „că în pofida neînţelegerilor  din ultimele decenii, a dezbaterilor privind relaţiile cu occidentul, Rusia este europeană şi trebuie să reinventăm o arhitectură de securitate între Uniunea Europeană şi Rusia”. Mai mult decât atât, Macron a promis că va participa la ceremoniile din Piaţa Roşie ce vor  avea loc pe 9 mai 2020, cu ocazia aniversării a 75 de ani de la învingerea Germaniei naziste. În pofida unor puncte de vedere diferite întâlnirea a scos în evidenţă o tendinţa de apropiere între cei doi lideri.

Pe data de 10 ianuarie 2020 a avut loc la Moscova o întâlnire dintre d-na Angela Merkel şi Vladimir Putin, prima după cea din mai 2018 de la Soci. Nu este clar din iniţiativa cui a avut loc discuţia face to face. Unele surse susţin că la solicitarea cancelarului german, alte surse afirmă că aceasta a avut loc la invitaţia preşedintelui rus. Faptul că primul punct al discuţiei a fost cel legat de sprijinul rus în păstrarea de către statele europene a acordului nuclear ne face să apreciem că solicitarea a venit din partea cancelarului german. Principalele subiecte de discuţie au fost: Iran, Irak, Libia, Siria, Ucraina şi politicile furnizării de gaze către Europa.

In anul 2015 a fost semnat de către SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Rusia şi Iran, Joint Comprehensive Plan of Action (JCPOA), pe scurt “acordul nuclear cu Iranul” act menit  să nu permită Iranului să-şi dezvolte capabilităţile de a fabrica arma nucleară. În anul 2019 SUA se retrage din acest acord pe motivul unor presupuse abateri ale Iranului de la programul agreat de cele şase state. Recent, preşedintele SUA a făcut un apel statelor europene semnatare să se alăture poziţiei Washingtonului şi să se retragă la JCPOA.

D-na Merkel a vrut să se convingă de faptul că Rusia are aceeaşi poziţie cu Germania şi Franţa afirmând că „trebuie făcut totul” pentru a păstra acordul în timp ce preşedintele rus afirma că înţelegerea celor şase state este de o „importanţă uriaşă”. Cancelarul german, în conferinţa de presă ce urmat discuţiilor, a afirmat că „Germania este convinsă că Iranul nu va fabrica sau achiziţiona arme nucleare”. Declaraţia a surprins analiştii străini întrucât nu a fost prezentată nici o justificare a certitudinii afirmaţiei, iar cu câteva zile înainte, Franţa  afirmase public, citând analize ale  serviciilor franceze de informaţii,  că în termen de 6 luni până la un an, Iranul va fi capabil să fabrice arma nucleară. De aceea liderul german a afirmat că, fără a fi perfect, acest acord este extrem de important pentru securitatea lumii. În acord cu poziţia d-nei Merkel, Putin a subliniat că un război extins în zonă ar fi o „catastrofă”.

În săptămâna în care a avut loc întâlnirea de la Moscova, Teheranul anunţase că a intrat în faza a cincea şi ultima, a aplicării termenilor acordului nuclear. În acelaşi timp comunicatul Iranului  subliniază faptul că Teheranul nu se mai simte obligat să respecte limitele referitoare la numărului de centrifuge pentru îmbogăţirea uraniului, pe care le deţine. Declaraţia Iranului vine într-un moment de tensiune extremă între Teheran şi Washington ca urmare a uciderii de către SUA a liderului forţelor Quds ale Iranului, Quassem Soleimani.

Obţinând acceptul Rusiei pentru păstrarea acordului nuclear cu Iranul, pe data de 12 ianuarie, la două zile după întâlnirea de la Moscova, a avut loc, la Paris, întâlnirea liderilor Franţei, Germaniei şi Marii Britanii, care au semnat un comunicat comun prin care au transmis oficial poziţia lor de menţinere acordului nuclear şi au cerut Iranului să respecte în integralitate prevederile acestuia şi să se abţină, pe de altă parte, de la violenţe. Statele europene consideră că soluţia intensificării relaţiilor diplomatice, este singura recomandată în criza din Iran. Soluţia unei presiuni militare cu caracter ofensiv, practicată de SUA, nu este agreată de cei care au participat la întâlnirea de la Paris.  

Referitor la situaţia din Libia, preşedintele Putin a subliniat faptul că împreună cu liderul turc Erdogan s-a realizat un acord  de încetarea focului între forţele guvernamentale şi armata generalului Haftar, începând cu data de 12 ianuarie 2020. Acesta va permite reluarea negocierilor între cele două forţe având ca obiectiv final stabilizarea Libiei. Rusia este prezentă în Libia prin mercenarii companiei Wagner folosită de Putin în acţiuni militare violente în Siria, Ucraina, Republica Central-Africană, Sudan dar şi în sprijinul generalului Haftar atât în ceea ce privesc operaţiunile de asigurare cât şi în cele de luptă. Din păcate Haftar nu a respectat acest acord şi iniţiativa ruso-turcă a rămas fără rezultat pe câmpul de luptă  

Parlamentul turc a aprobat pe data de 8 ianuarie 2020 trimiterea de trupe în sprijinul armatei guvernului de la Tripoli, pentru stabilizarea Libiei. Prezenţa lor în zona de instabilitate, fără semnarea acordului va pune militarii turci în opoziţie cu mercenarii ruşi din armata gen. Haftar.

Putin, deşi a utilizat mercenarii companiei Wagner în operaţiunile Rusiei în Ucraina şi Siria unde au luptat alături de forţele ruse, acum se dezice de aceştia şi afirmă că nu a avut legături cu aceştia, iar grupările de mercenari nu reprezintă Rusia, ei fiind luptători sub contract cu forţe sau guverne străine.   

D-na. Merkel a declarat că sprijină iniţiativa Rusiei şi Turciei şi se oferă să găzduiască o conferinţa de pace, supervizată de ONU pentru a „permite Libiei să se transforme într-o ţară paşnică şi suverană”. Pe timpul convorbirilor cu liderul german, făcând o demonstraţie de forţă, Putin a solicitat telefonic, şi a obţinut, acordul liderilor Emiratelor Arabe Unite şi Qatarului să sprijine respectarea armistiţiului.

Subiectul fierbinte al alimentării cu gaze a Europei Centrale şi Occidentale de către Rusia, a evidenţiat încă o dată deplinul acord al celor două state. Cei doi lideri au ajuns la concluzia că proiectul, Nord Stream 2 trebuie continuat, fără a ţine cont de opinia contrară a SUA care consideră că Germania ca şi alte state europene ar deveni vulnerabile în faţa Rusiei, dependenţa crescând posibilitatea de şantaj de către Moscova. Datorită sancţiunilor SUA proiectul, care a fost început de un consorţiu de firme europene, va fi finalizat doar de Rusia. Conform promisiunilor făcute de Putin pe timpul convorbirilor, cele două conducte vor fi puse în funcţiune la sfârşitul anului 2020 sau, în cel mai rău caz, la începutul anului 2021. De mai multe ori în cursul discuţiilor d-na. Merkel a arătat nu va fi influenţată de poziţia SUA sau de alte state europene. În anul 2021 cancelarul german îşi va încheia mandatul şi nu va mai candida pentru un nou mandat. Nord Stream 2 este un proiect gigantic, de care doreşte să-şi lege numele.

Singurul dezacord între cele două părţi a apărut atunci când a fost discutată problema Ucrainei. Merkel s-a exprimat ferm în favoarea menţinerii sancţiunilor aplicate Rusiei de către UE datorită nerespectării prevederilor acordului de la Minsk. A subliniat însă că atunci când acestea vor fi respectate, Germania va susţine ridicarea sancţiunilor     

Dacă până acum se punea problema adevăratelor relaţii dintre cele două state, acum se poate, cu certitudine, afirma că Germania este cel mai apropiat partener occidental al Rusiei.

Adresându-se, în final lui Putin, d-na. Merkel a spus: „aş vrea să vă mulţumesc pentru această oportunitate de a discuta, pentru că discuţiile unul cu altul sunt întotdeauna mai bune decât a discuta unul despre altul”. Această afirmaţie este un răspuns parţial la dilema occidentală:  “securitate europeană cu Rusia sau împotriva Rusiei”.