Dialogul dintre Serbia şi Kosovo, în faza scenariului spaniol

Dialog dificil între părţi, presărat cu avertismente ale UE

Liderii de la Belgrad au primit mai multe ”apeluri” din partea UE privind politica duală a Serbiei în relaţia cu Occidentul şi cu Rusia. În cadrul ”apelurilor” s-a reamintit autorităţilor sârbe, în mai multe rânduri, că 60% din schimbul comercial al Serbiei se face cu UE, în timp ce procentul cu Rusia este sub 7%, iar sfera investiţiilor europene în Serbia este de câteva ori mai mare decât cele ale Rusiei.

Continuarea discuţiilor şi normalizarea relaţiilor între Serbia şi Kosovo au avut o evoluţie sinusoidală şi un nivel de impredictibilitate ridicat. Acest proces este unul extrem de important nu doar pentru viitorul celor două entităţi, ci şi pentru cel al întregii regiuni a Balcanilor de Vest, mai ales că, prin aşa-numitul Acord de la Bruxelles, încheiat la 19.04.2013, sub auspiciile UE, ambele entităţi au convenit să depună eforturi reciproce pentru normalizarea relaţiilor.

La sfârşitul anului 2018, au apărut blocaje semnificative la nivelul discuţiilor politice între Belgrad şi Priştina, dialogul inflamându-se serios după dezbaterile pe marginea a trei subiecte esenţiale:

● lansarea controversatei iniţiative de corectare a frontierelor pe criterii etnice ca posibilă soluţie de normalizare a relaţiilor între cele două entităţi;

● impunerea unor taxe vamale de 100% pentru mărfurile importate din Serbia şi Bosnia şi Herţegovina (BIH);

● formarea forţelor armate kosovare.

În actualul context politic, militar şi de securitate extrem de complex din Balcanii de Vest, problema statutului Kosovo şi, implicit, continuarea dialogului dintre Belgrad şi Priştina rămân puncte de o extremă importanţă atât pe agenda celor două părţi implicate în acest dosar, cât şi pe cea a UE, care sprijină direct perspectiva îndeplinirii obiectivului strategic de integrare a întregii regiuni.

UE încearcă să ”salveze” proiectul. La fel, în declaraţii, vor şi Belgradul şi Priştina

Dialogul dintre autorităţile de la Priştina şi de la Belgrad este considerat a fi unul extrem de important pentru normalizarea relaţiilor dintre cele două entităţi, în rândurile opiniei publice existând dorinţa ca acest proces să continue. În acelaşi timp, la nivelul opiniei publice este nevoie de o mai bună cunoaştere a scopului, conţinutului şi rezultatelor preconizate ale negocierilor, în condiţiile în care este pusă la îndoială eficacitatea acestui proces şi criticată lipsa implementării acordurilor din trecut.

În 2018, preşedinţii Kosovo şi Serbiei au prezentat opiniei publice ideea unei posibile "corecţii a frontierelor", un astfel de proces implicând, eventual, un posibil schimb al teritoriilor din nordul Kosovo cu populaţie majoritar sârbă pentru districtele cu majoritate albaneză din Serbia. Cu toate acestea, propunerea a fost criticată atât în plan regional, existând o puternică opoziţie cu privire la această soluţie atât în Kosovo, cât şi în Serbia, cât şi în plan global, în mod special de Germania. La nivelul comunităţii internaţionale există o serioasă temere că orice schimb teritorial între Kosovo şi Serbia ar putea genera un risc major de instabilitate prin punerea în discuţie a corecţiei şi altor frontiere din Balcanii de Vest.

Până în prezent, dialogul dintre Serbia şi Kosovo, facilitat, condus şi moderat de UE, s-a materializat printr-o serie de întâlniri la nivel înalt la care au participat atât preşedintele sârb, Aleksandar Vučić, cât şi cel kosovar, Hashim Thaçi. În ultima fază, aşteptările au fost legate de încheierea unui acord complet, cuprinzător şi obligatoriu din punct de vedere juridic între Belgrad şi Priştina, în conformitate cu dreptul internaţional şi acquis-ul UE. În contextul unor semnale clare cu privire la nerealizarea unor anumite progrese, dar şi a obiectivelor contradictorii şi diferenţelor de abordare ale liderilor de la Belgrad şi Priştina, dialogul dintre cele două părţi s-a întrerupt în noiembrie 2018, ca urmare a contestării şi reacţiei ferme a liderilor sârbi la decizia guvernului kosovar de a impune taxele vamale de 100% pentru mărfurile importate din Serbia şi Bosnia şi Herţegovina (BIH).

Cu toate că, în general, până la momentul blocării dialogului, Serbia şi Kosovo au demonstrat disponibilitate de a rămâne angajate în negocieri, cele două părţi au făcut din plin şi dovada atât a unei atitudini neconciliante, cât şi a reţinerii în a oferi răspunsurile aşteptate solicitărilor partenerilor de dialog. Acest lucru a demonstrat că încă sunt necesare eforturi suplimentare pentru normalizarea relaţiilor şi încheierea unui acord legal între Belgrad şi Priştina, mai ales că un astfel de acord este crucial pentru ca întreaga regiune a Balcanilor de Vest să poată face progrese pe calea integrării europene.

În cadrul întâlnirii cu preşedintele sârb, A.Vučić, ce a avut loc după vizita preşedintelui Franţei, la Belgrad, în data de 16.07.2019, şeful Delegaţiei UE în Serbia, Sem Fabrizi, a subliniat că "delegaţia UE va continua să sprijine integrarea europeană a Serbiei şi să medieze dialogul Belgrad-Priştina, privind normalizarea relaţiilor, care ar trebui să conducă la un acord cuprinzător".

La rândul său, şi preşedintele sârb a subliniat că "Serbia trebuie să-şi continue calea europeană şi de aceea are nevoie de sprijinul blocului comunitar în implementarea reformelor, fiind necesar să fie intensificate acţiunile pentru îndeplinirea agendei europene, astfel încât să se poată accelera drumul către aderarea la UE".

La rândul său, preşedintele Kosovo, Hashim Thaçi, şi-a exprimat dorinţa de a reduce tensiunile cu Serbia, afirmând că dialogul dintre cele două părţi, ca "ţări independente suverane", este "indispensabil". Mai mult, preşedintele kosovar a subliniat că "cele două ţări au responsabilitatea de a normaliza legăturile", ceea ce este considerat crucial dacă ambele doresc să adere la UE şi că trebuie să creeze "condiţii favorabile" pentru dialog. În acelaşi context, Hashim Thaçi a subliniat că "fără relaţii bune de vecinătate, nu există niciun viitor european pentru nici o ţară din Balcanii de Vest".

Într-un astfel de context, pe timpul vizitei oficiale efectuate în Spania, în data de 28.08.2019, premierul Serbiei, Ana Brnabić, a subliniat că dialogul dintre cele două părţi nu poate fi reluat atâta timp cât taxele de 100% impuse de autorităţile kosovare pentru mărfurile sârbeşti sunt încă vigoare. Această decizie, pusă în practică de liderii de la Priştina, a fost catalogată ca fiind una care este în contradicţie cu Acordul de stabilizare şi asociere (ASA) pe care Kosovo l-a semnat cu UE.

În contextul acestor declaraţii pozitive, făcute de ambele părţi, apare întrebarea firească: cine ar putea să beneficieze de crearea unor crize suplimentare în Balcanii de Vest, ţinând cont de faptul că problema Macedoniei de Nord a fost rezolvată, liderii de la Skopje având acum uşa deschisă să se alăture NATO, iar prin eforturi multinaţionale şi acorduri de comun acord acceptate se doreşte a se stabiliza şi rezolva situaţia din BIH şi a se soluţiona problema statutului Kosovo?

Un „reprezentant special” pentru un „acord special” între Serbia şi Kosovo

Pe timpul vizitei efectuate în Spania, premierul Serbiei, A.Brnabić, s-a întâlnit neoficial şi cu actualul ministru de externe al Spaniei şi posibilul viitor şef al diplomaţiei UE, Josep Borrell, oficialul spaniol subliniind că, dacă va deveni şeful diplomaţiei UE, prioritatea lui va fi identificarea unei soluţii finale pentru rezolvarea problemei kosovare şi că va avea o atitudine echilibrată şi nepărtinitoare. La rândul său, A.Brnabić a subliniat că în cadrul unor viitoare întâlniri se aşteaptă la "discuţii prietenoase cu privire la reluarea dialogului Belgrad-Priştina şi normalizarea relaţiilor dintre cele două părţi". Trebuie menţionat că Spania este unul din cele cinci state membre ale UE care nu au recunoscut independenţa Kosovo, la originea acestei decizii aflându-se şi problemele sale similare cu care se confruntă în plan intern în regiunile autonome Catalunia şi Ţara Bascilor.

Nominalizarea ministrului de externe al Spaniei, Josep Borrell, pentru ocuparea poziţiei de Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate la nivelul UE (EU-HR), a generat dezbateri aprinse atât în plan regional, cât şi în plan internaţional, această situaţie fiind percepută atât ca o oportunitate ce trebuie exploatată de Belgrad, cât şi ca o alternativă diplomatică ce ar putea contribui la soluţionarea problemei kosovare.

Ca urmare a acestui fapt, au fost lansate două posibile scenarii cu privire la perspectiva de soluţionare a dosarului Kosovo.

Conform unui prim scenariu, posibilitatea numirii ca EU-HR a reprezentantului unui stat care nu recunoaşte independenţa Kosovo ar putea fi privită cu scepticism şi îngrijorare la Priştina. Cu toate acestea, având în vedere că J.Borell a făcut dovada că susţine public continuarea dialogului Serbia-Kosovo, precum şi ajungerea la un acord între cele două părţi, oficialul spaniol ar putea fi acel element ”catalizator” al dosarului, întrucât acesta ar putea susţine: 1) realizarea unor concesii şi a unui compromis la Belgrad; 2) convingerea celorlalte patru state membre ale UE, care nu recunosc independenţa Kosovo, să-şi reconsidere poziţia. În acest fel ar putea obţine, la final, semnarea unui potenţial acord între cele două părţi. O astfel de evaluare ar putea deveni şi mai solidă dacă luăm în calcul faptul că Spania s-a dovedit a fi cel mai vocal stat în ceea ce priveşte nerecunoaşterea independenţei Kosovo şi, în unele cazuri, chiar şi în respingerea consolidării relaţiilor UE cu Kosovo. În acest context, este semnificativ de evidenţiat şi că fostul premier spaniol, Mariano Rajoy, a fost singurul lider al UE, care nu a participat la summit-ul dintre statele membre ale UE şi Balcanii de Vest, organizat la Sofia, în 2018, motivaţia acestui gest fiind chiar nerecunoaşterea actualului statut al Kosovo.

Un al doilea scenariu ar consta în numirea unui trimis special pentru continuarea şi medierea eficientă a dialogului Kosovo-Serbia şi, implicit, pentru normalizarea relaţiilor dintre cele două părţi. O astfel de decizie s-ar putea dovedi una importantă ce ar putea sta la baza unor acţiuni care, puse în practică în mod inteligent, ar putea contribui la soluţionarea problemei statutului Kosovo.  

Numirea unui trimis special pentru dialogul Kosovo-Serbia nu este o idee nouă, o astfel de soluţie fiind discutată în cadrul conferinţelor destinate analizei situaţiei din regiune, organizate de Institutul Aspen (Germania). În mediile de analiză internaţionale, argumentarea unei astfel de soluţii este făcută inclusiv prin probabilitatea ridicată că următorul EU-HR va fi reprezentantul unui stat care nu recunoaşte independenţa Kosovo şi de aceea este nevoie de o altă instituţie care să se ocupe de medierea dialogului şi normalizarea relaţiilor între cele două părţi, cu toate că un trimisul special pentru Kosovo ar trebui să funcţioneze tot sub umbrela Oficiului Înaltului Reprezentant.

Lipsa de claritate, coeziune şi o mediere ineficientă riscă nu numai să continue să blocheze dialogul între Belgrad şi Priştina, ci şi să pună sub semnul întrebării rolul UE în Balcanii de Vest şi, implicit, procesul de integrare a regiunii. De aceea, un succes major în medierea dialogului Serbia-Kosovo, care ar putea conduce la normalizarea relaţiilor între ambele părţi, va consolida credibilitatea UE în cadrul procesului de integrare a Balcanilor de Vest, dar şi în plan internaţional.  

Numirea unui trimis special este percepută ca fiind o soluţie imperios necesară, deoarece acesta ar putea fi cel mai eficient mod de a aduce dialogul Belgrad-Priştina la linia de sosire. Acest trimis special ar trebui să fie o personalitate care să se bucure de sprijinul tuturor statelor membre ale UE şi să aibă un mandat clar de a ajunge la un acord legal obligatoriu între Kosovo şi Serbia. În sprijinul acestei ultime evaluări pot fi aduse ca argumente şi gradul de prioritizare a multitudinii problemelor urgente care aşteaptă să fie rezolvate de următorul Înalt Reprezentant al UE, incluzând aici printre altele şi pe cele care privesc relaţiile cu China, Iranul, Siria, Yemenul, Ucraina, sau Rusia.

În paralel cu abordarea UE, alte cinci state, Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie şi SUA, membre ale NATO, au emis o declaraţie comună, în data de 13.08.2019, prin care au solicitat Serbiei şi Kosovo să "repornească de urgenţă dialogul condus de UE", deoarece actuala situaţie împiedică progresul ambelor părţi pe calea integrării în UE şi, pur şi simplu, nu este sustenabilă.  

Cele cinci state membre NATO şi-au declarat disponibilitatea să joace un rol important în noile discuţii şi negocieri, dar numai dacă "Belgradul şi Priştina arată disponibilitate de a face compromisuri, de a elimina obstacolele şi de a relua discuţiile". Acest lucru ar putea însemna "pentru Kosovo, suspendarea taxelor vamale de 100% impuse Serbiei", iar pentru Serbia, "încetarea campania de a convinge alte ţări să revoce decizia de recunoaştere a independenţei Kosovo".

Drept urmare, în următoarea perioadă, nu este exclusă o posibilă implicare din ce în ce mai intensă, alături de UE şi SUA, în medierea dialogului şi normalizarea relaţiilor dintre Belgrad şi Priştina şi a altor actori cum ar fi Rusia, Turcia, sau a altor state care ar putea avea un rol în punerea în aplicare a tuturor acordurilor convenite.

Cu toate acestea, este puţin probabil ca dialogul să reînceapă înainte ca în Kosovo să aibă loc alegerile generale în urma cărora să fie format şi instalat la Priştina un nou guvern.

Concluzii... deşi mai e mult până la final

Dialogul dintre Kosovo şi Serbia este unul complicat, iar reconcilierea şi normalizarea relaţiilor dintre cele două entităţi fac parte dintr-un proces care va dura mult mai mult decât se prefigura în prognozele făcute pe această temă în mediile analitice. Pentru a se ajunge la acea fază a dialogului care ar permite Belgradului şi Priştinei să avanseze pe căile lor de integrare europeană sau euro-atlantică, după caz, şi un astfel de proces să devină unul realist, cele două părţi trebuie să înţeleagă că nu există o alternativă la acest dialog şi la acceptarea reciprocă. Într-un astfel de context, UE poate contribui decisiv la aducerea părţilor la linia de sosire, oferind procesului concentrarea, resursele şi capitalul politic aflat la dispoziţia Bruxelles-ului.

Numirea unui trimis special ar putea fi o modalitate potrivită de a face acest lucru, dacă într-o astfel de poziţie va fi numită o persoană care va avea sprijinul şi angajamentul necesar din partea tuturor statelor membre ale UE, dar şi a altor actori internaţionali care au o influenţă semnificativă în regiune.

Susţinerea şi semnarea unui eventual acord la care s-ar putea ajunge, cât şi realizarea şi acceptarea unor compromisuri între Kosovo şi Serbia ar putea consemna o mare realizare pentru politica externă şi de securitate europeană şi, în acelaşi timp, ar putea confirma că UE este un actor internaţional competent şi eficient în soluţionarea conflictelor de orice natură la nivel european şi, de ce nu, la nivel internaţional.