05 martie 2021

Detaşamentul de Apărare Antiaeriană „Geparzii Transilvani” participă la trageri în Polonia

Petru Mazilu

Detaşamentul de Apărare Antiaeriană „Geparzii Transilvani” participă la un amplu exerciţiu în Polonia. Este vorba despre trageri şi simularea unor situaţii cu care soldaţii se pot confrunta în timpul unui conflict.

Sursă foto: Facebook MApN

Potrivit MApN, după un lung proces de planificare şi pregătire, în această săptămână „Geparzii Transilvani" au participat la un exerciţiu cu trageri reale de luptă în apropierea bazei militare din Bemowo Piskie.

La operaţiunea „Sobiesky" alături de români, americani, britanici şi croaţi au participat forţe poloneze din Brigada 15 Mecanizată şi elicoptere de tip Hind aparţinând forţelor aeriene poloneze.

„Eforturile noastre au fost răsplătite prin posibilitatea de a ne antrena într-un cadru multinaţional şi de a asigura apărarea antiaeriană a forţelor implicate pe timpul desfăşurării fazelor operaţiei. Instruirea alături de parteneri ne oferă ocazia unică de a deveni mai buni, mai pregătiţi şi mai puternici împreună”, au anunţat reprezentanţii Detaşamentului de Apărare Antiaeriană Geparzii Transilvani.

Exerciţiul s-a desfăşurat sub egida NATO.