Dependenţa energetică - o problemă de securitate a Balcanilor de Vest
Stelian TeodorescuSecuritatea energetică evidenţiază conexiunea între capacitatea unei ţări de a-şi susţine interesele naţionale vitale şi cantitatea resurselor energetice necesare şi aflate la dispoziţie pentru îndeplinirea acestei misiuni fundamentale. În general, într-o ţară care se bucură de un nivel ridicat al securităţii energetice, fluxul resurselor de energie va fi unul neîntrerupt şi permanent accesibil. Unii specialişti consideră că, în prezent, securitatea energetică ar trebui să implice şi alte elemente, cu aplicabilitate mult mai largă, cum ar fi sustenabilitatea şi protecţia mediului, dar şi capacitatea sistemului de a răspunde flexibil la provocări, cum ar fi dezechilibrele bruşte şi imprevizibile create între oferta şi cererea de resurse de energie. În aceste condiţii, analizele de securitate ar trebui să includă toţi factorii care contribuie la evaluarea rezilienţei sistemului energetic al unui stat în faţa unui eventual atac extern.

Câtă energie se produce în Balcanii de Vest? Se poate mai mult, mai ecologic?
În 2018, capacitatea totală de generare a energiei electrice în Balcanii de Vest a fost de 17,6 GW. Din aceştia, 48% au fost generaţi de centrale pe cărbune, 46% de hidrocentrale, 4% de centrale pe gaz şi 2% de centrale pe păcură. Deşi au apărut şi surse de energie regenerabilă, acestea încă deţin o pondere neglijabilă din capacitatea totală de producere a energiei necesare în regiune.
Albania produce cea mai mare parte din energia necesară uzului casnic prin hidrocentrale, fapt ce situează această ţară pe ultimul loc în ceea ce priveşte emisiile de dioxid de carbon. Cu toate acestea, asigurarea nevoilor de consum impune şi importul de energie de la producători externi. Ca urmare a schimbărilor climatice şi a scăderii debitului râurilor pe care sunt instalate hidrocentralele, specialiştii în domeniul energetic estimează că până în 2050 capacitatea Albaniei de producere a energiei prin folosirea hidrocentralelor ar putea să scadă cu 15-20%.
Pe lângă hidrocentrale, Albania are şi o capacitate de producţie a energiei pe bază de petrol şi gaze, la Vlora. Capacitatea acesteia este de 98 MW. Producţia de gaze naturale a Albaniei, în 2017, a fost de 50,97 milioane de metri cubi, statul albanez nefiind angajat în activităţi de export sau import al acestui tip de resurse energetice. Autorităţile albaneze nu sunt angajate în proiecte de dezvoltare a sistemelor de exploatare a altor surse regenerabile.
Sectorul energetic al Bosniei şi Herţegovinei (BIH) se bazează în mod covârşitor pe livrările de cărbune din cinci mine situate lângă centralele electrice de la Tuzla (715 MW), Kakanj (466 MW), Gacko (300 MW), Ugljevik (300 MW) şi Stanari (300 MW), ultima devenind operaţională în 2016. Alte cinci utilităţi de putere şi mai mare vor fi construite cu finanţare chineză (China Exim Bank şi Banca Industrială şi Comercială) la Tuzla şi Banovići. Parlamentul BIH a aprobat şi garantat împrumuturile acordate.
În BIH sunt instalate sisteme de exploatare a energiei solare, iar în martie 2018 a început exploatarea unui sistem eolian (50,6 MW), finanţat de compania germană KfW.
BIH nu are surse de gaze naturale, fapt ce obligă statul bosniac să importe 226,5 milioane de metri cubi de gaz din Rusia, prin conducta de gaz Beregovo (Ucraina)-Horgoš (Serbia)-Zvornik.
Nevoile de consum de energie electrică ale Muntenegrului sunt satisfăcute în principal prin centrala electrică de la Pljevlja (225 MW), care se bazează pe consumul de cărbune, dar şi de hidrocentralele de la Perućica (307 MW) şi Piva (342 MW). De asemenea, Muntenegru are în plan construirea de hidrocentrale pe râurile Komarnica şi Morača. Cu toate acestea, UE a avut obiecţii în acest sens, sperând să acopere, cu programul ”Natura 2000”[i], zonele vizate de autorităţile muntenegrene pentru construirea utilităţilor energetice menţionate.
În acest context, o posibilă soluţie alternativă ar putea fi construcţia unor sisteme eoliene sau solare pentru a satisface cerinţele Muntenegrului privind necesarul de energie electrică. Cu toate acestea, aproximativ 40% din totalul energiei electrice produse este consumată de uzina de aluminiu KAP[ii] (actualmente Uniprom KAP), fapt ce afectează localnicii din Podgorica prin sistarea periodică a furnizării de energie. Muntenegru este dependentă de energia produsă de hidrocentrale, deoarece în perioadele secetoase industria energetică a ţării nu poate satisface pe deplin cererea internă.
În prezent Muntenegru nu are resurse de gaze naturale şi nu dispune de infrastructură de transport pentru acest tip de resurse de energie.
Producerea energiei electrice în Kosovo este, într-o foarte mare măsură, dependentă de două centrale electrice pe cărbune, Kosova A (cinci unităţi cu 800 MW putere instalată) şi Kosova B (două unităţi cu 678 MW putere instalată). Doar 2% din energia electrică a ţării este furnizată de hidrocentrale. Kosovo mai deţine şi un mic parc eolian cu o capacitate de 1,35 MW. Având în vedere că doar 3-5% din populaţie este legată la sistemul centralizat de încălzire, Kosovo este cel mai mare producător de gaze cu efect de seră din regiunea Balcanilor de Vest.
În prezent Kosovo nu are resurse de gaze naturale şi nu dispune de infrastructură de transport pentru acest tip de resurse de energie.
Producerea energiei electrice în Macedonia de Nord se realizează prin capacităţile care utilizează cărbune şi forţa apei: două centrale termice (800 MW putere instalată), dar alte câteva hidrocentrale cu o capacitate însumată de 650 MW. Macedonia de Nord are deschise două mine de cărbune la Oslomej şi Suvodol cu o capacitate anuală de exploatare estimată la 7 milioane de tone şi depozite pentru următorii cincisprezece ani. Macedonia de Nord rămâne în mare măsură dependentă de importurile de energie electrică, care au crescut la 34% din consumul total de energie, în timp ce producţia internă de energie electrică a scăzut cu aproximativ 25%. Adoptat în 2017, ”Planul naţional de acţiune privind energia regenerabilă în Macedonia de Nord” stipulează că, până în 2020, 24% din energia electrică ar trebui să provină din surse regenerabile. În cadrul acestui plan, Macedonia de Nord a instalat un sistem eolian de 36,8 MW, în oraşul Bogdanci.
Macedonia de Nord nu are surse de gaze naturale, fapt ce obligă să importe 136 milioane metri cubi din Rusia, prin conducta de gaz Dupnitsa (Bulgaria)-Skopje.
Cererea de energie electrică în Serbia este satisfăcută integral din producţia internă. Pentru producţia de energie, statul sârb se bazează pe producţia centralelor alimentate cu cărbune şi gaz (70%) şi pe hidrocentrale (30%). Rezervele de cărbune ale ţării sunt estimate la 4,5 miliarde de tone, iar consumul anual este 30 de milioane de tone. Deşi Serbia şi-a asumat ca, până în 2020, să producă 27% din energia electrică necesară consumului intern prin exploatarea surselor de energie regenerabilă, până în prezent autorităţile sârbe nu au reuşit să pună bazele îndeplinirii acestui obiectiv.
Resursele de gaze naturale ale Serbiei sunt mici, acest lucru obligând statul sârb să importe din Rusia (principalul furnizor pentru întreaga regiune a Balcanilor de Vest) cantităţile necesare consumului (2 miliarde de metri cubi via Ungaria şi Ucraina).
Serbia depune eforturi pentru a diversifica sursele de aprovizionare cu gaz prin construcţia unei noi conexiuni cu Bulgaria, al cărei proiect a fost conceput în 2018. Magistrala va permite transferul a maxim 1,8 miliarde de metri cubi gaze naturale anual.
Începând cu 2016, entităţile din Balcanii de Vest consumă anual aproximativ 61 de milioane de barili de petrol brut. Cererea zilnică este: Albania - aproximativ 27.000 de barili, BIH - aproximativ 35.000 de barili, Macedonia de Nord - aproximativ 21.000 de barili, Muntenegru - aproximativ 7.000 de barili; Serbia - aproximativ 74.000 de barili. Asigurarea necesarului de produse petroliere se bazează foarte mult pe importuri. Albania importă 28% din aceste produse, Serbia - 71%, iar celelalte entităţi (BIH, Kosovo, Macedonia de Nord şi Muntenegru) - 100%.
În concluzie, sectoarele energetice ale statelor din Balcanii de Vest se bazează, în principal, pe cărbune şi gaz şi într-o măsură mai mică pe energia apei pentru producţie energiei electrice. Sursele regenerabile sunt folosite într-o proporţie foarte mică. În acelaşi timp, există şi diferite niveluri de dependenţă faţă de resursele de petrol şi gaze provenite din F.Rusă. Excepţiile sunt Albania, care are propriile sale resurse de acest gen, precum şi Muntenegru şi Kosovo, care nu au infrastructura adecvată pentru aprovizionarea cu gaze. Toate aceste elemente coroborate vulnerabilizează securitatea energetică a entităţilor din Balcanii de Vest.
Realităţi ale regiunii: securitate scăzută, dependenţă energetică şi nivel ridicat de poluare
Entităţile din Balcanii de Vest se află printre primele locuri în Europa în ceea ce priveşte poluarea aerului cu elemente rezultate din arderea combustibililor fosili. Această problemă de mediu este evidenţiată într-un raport recent publicat ca parte a campaniei "Europa dincolo de cărbune" şi promovat de ONG-uri ca HEAL, Sandbag, Climate Action Network Europe şi CEE Bankwatch Network. Conform raportului, elementele nocive degajate în atmosferă din arderea cărbunelui au provocat, în 2016, moartea a 2013 persoane în UE, iar în Balcanii de Vest a 1239 persoane. În plus, raportul menţionează efectele pe termen mediu şi lung a afecţiunilor respiratorii şi cardiovasculare provocate la adulţi şi copii. Toate aceste elemente au impact şi asupra sistemelor naţionale de sănătate, în condiţiile în care acelaşi raport precizează că afecţiunile produse de poluarea cu cărbune au generat costuri suplimentare de 2-4 miliarde de euro pentru entităţile din Balcanii de Vest şi de 2,5-5,8 miliarde de euro pentru ţările UE.
Dezvoltarea sistemelor energetice din Balcanii de Vest este percepută în mod diferit şi de principalii actori care operează în regiune. În timp ce UE optează pentru sursele de energie regenerabilă, China rămâne angajată în finanţarea capacităţilor care se bazează pe folosirea cărbunelui, iar Rusia exercită o presiune semnificativă pentru creşterea dependenţei entităţilor din zonă faţă de gazul rusesc.
Dezbaterile despre energie de la Bruxelles adesea au ignorat Balcanii de Vest atunci când s-au discutat aspecte legate de securitatea energetică, durabilitate şi tranziţie energetică. Cu toate acestea, această regiune a Europei a devenit una extrem de importantă pentru UE datorită rutelor de transport a resurselor de energie care traversează regiunea şi unde prezenţa Rusiei tinde să se facă simţită din ce în ce mai semnificativ. Multe state membre ale UE intenţionează să suspende, până în 2030, producţia de energie electrică bazată pe folosirea cărbunelui. În discordanţă cu obiectivele şi standardele Europei, şi al menţinerii unor niveluri semnificative de sărăcie energetică, entităţile din Balcanii de Vest continuă să se bazeze pe centrale şi resurse foarte poluante.
În 2005, UE a stabilit Comunitatea energetică[iii], o organizaţie internaţională al cărei scop general este de a integra piaţa energiei electrice din Balcanii de Vest şi de a permite accesul statelor non-UE din Europa centrală şi de est la infrastructura energetică europeană.
Organizaţia va stabili obiectivele globale pentru 2030 ale planurilor naţionale energetice şi climatice (NECP) integrate. Obiectivele ar trebui elaborate şi prezentate membrilor organizaţiei pentru consultare regională în 2020. Obiectivele NECP includ ponderea energiilor regenerabile, reducerea consumului de energie, concomitent cu creşterea eficienţei capacităţilor de producţie şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
În acest context, BIH şi Macedonia de Nord sunt privilegiate, având acces la numeroase surse regenerabile de energie. În ambele ţări, se estimează că este posibil să se reducă cu 85% energia electrică obţinută din combustibilii fosili până în 2050. Prin acest pas înainte, ambele ţări ar respecta orientările stabilite de SEERMAP (Foaia de parcurs privind energia electrică din Europa de Sud-Est), un proiect care promovează pe termen lung dezvoltarea producţiei de energie pe baza surselor regenerabile.
Deşi aceste programe ar asigura securitatea energetică şi apropierea Balcanilor de Vest de UE, analizele în domeniu evidenţiază reticenţa clasei politice de la nivelul entităţilor, care percepe tranziţia energetică ca pe o ameninţare la adresa privilegiilor şi câştigurilor pe termen scurt. Această percepţie este vizibilă în contextul luptei UE împotriva poluării care ar impune ca entităţile din Balcanii de Vest să adopte de urgenţă măsurile prevăzute de Directiva europeană. Mai precis, ar trebui să închidă cele mai poluante centrale cât mai curând posibil, să urmeze standardele enunţate în Acordul de la Paris din 2015 şi să opteze pentru exploatarea surselor regenerabile de energie.
În acelaşi timp, Uniunea energetică[iv] încorporează, într-un pachet cuprinzător, măsuri ce trebuie adoptate în diferite sectoare, printre care cel al resurselor de energie, cercetării şi inovării, transportului, politicii externe, politicii regionale şi de vecinătate, mediului, comerţului şi agriculturii, pentru a asigura securitatea energetică europeană, inclusiv în ceea ce priveşte aspectele de mediu.
Interconectivitatea reţelelor de gaz şi electricitate este un obiectiv principal al UE şi este considerată o modalitate esenţială pentru reducerea dependenţei de gazul rusesc şi încurajarea diversificării surselor de energie, inclusiv printr-o tranziţie reală şi rapidă la surse regenerabile. Drept urmare, până în 2020, obiectivul UE în domeniul energetic constă în reducerea cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră, creşterea cu 20% a ponderii energiei regenerabile, sporirea eficienţei capacităţilor de producţie cu 20% şi atingerea unui nivel de interconectare de 10%. Până în 2030, UE îşi propune să crească ambiţios aceste cifre: reducerea cu 40% a emisiilor de gaze cu efect de seră, o creştere de 27% a ponderii surselor regenerabile, o creştere cu 30% a eficienţei energetice şi a nivelului de interconectare cu 15%.
În acest context, statele din regiune se confruntă cu numeroase vulnerabilităţi energetice: lipsa unor surse sigure şi diversificate de aprovizionare cu materii prime necesare producerii energiei, dar şi inexistenţa unei infrastructuri adecvate. Toate aceste vulnerabilităţi se traduc în dependenţă energetică faţă de furnizori unici, care, în unele cazuri, sunt interesaţi să exploateze aceste vulnerabilităţi în scopuri politice şi economice. În acest sens, UE sprijină un proiect în curs de dezvoltare al GNL[v] în Croaţia.
Nu trebuie omis nici faptul că Balcanii de Vest se află la intersecţia căilor de transport energetic est-vest şi se confruntă cu provocări simultane ce ţin de dinamica perspectivelor economice şi a transformării infrastructurii energetice.
Dinamica securităţii energetice în Balcanii de Vest reprezintă o chestiune extrem de importantă nu numai pentru entităţile din regiune, ci şi pentru ţări precum Turcia, care devine pe zi ce trece un jucător din ce în ce mai important pe coridorul de aprovizionare cu energie est-vest.
Cheia soluţiei se află la UE. Va fi folosită?
Dezvoltarea Balcanilor de Vest este într-o mare măsură stimulată de UE şi China, în timp ce Turcia şi Rusia se rezumă la unele zone de interes neoferind soluţii cuprinzătoare şi nici resurse financiare semnificative în comparaţie cu Bruxelles sau Beijing. În contextul consecinţelor negative generate de împrumuturile Chinei, UE trebuie să dezvolte şi să pună în practică o politică de investiţii tot mai dinamică, inclusiv în domeniul energiei, pentru a satisface toate nevoile regiunii şi desfăşurării conform planurilor a procesului de integrare a regiunii Balcanilor de Vest.
Actuala dependenţă şi gradul de securitate energetică a Balcanilor de Vest, fac necesară extinderea rapidă a procesului de exploatare a surselor de energie regenerabilă pentru a înlocui actualele centralele de producere a energiei electrice care au la bază consumul de cărbune, foarte vechi şi cu un nivel extrem de ridicat de poluare. Drept urmare, în contextul derulării procesului de integrare a Balcanilor de Vest, UE deţine cheia pentru a prezenta rapid soluţii viabile în acest sens şi pentru a ajuta regiunea în procesul de tranziţie.
Deşi UE oferă un sprijin semnificativ interconectivităţii reţelelor şi pieţelor de energie, este necesară o mai mare atenţie infrastructurii energetice din Balcanii de Vest care, în prezent nu serveşte interesele de import-export în domeniul surselor de energie, împiedicând astfel tranziţia spre energii mai durabile.
Având în vedere nivelul înalt al lipsurilor şi disfuncţionalităţilor din sistemele energetice ale fiecărei entităţi din Balcanii de Vest, combinat cu alţi factori, cum ar fi influenţa Rusiei şi Chinei, UE trebuie să elaboreze o strategie eficientă pentru viitorul Balcanilor de Vest în sensul protejării şi creşterii nivelului de securitate a aprovizionării cu energie şi, implicit, a reducerii gradului de dependenţă energetică.
O astfel de atitudine a Europei ar fi cu atât mai necesară în contextul deciziei Rusiei de a furniza Balcanilor de Vest cantităţi suplimentare de resurse energetice prin Turcia în loc de Bulgaria, o astfel de evoluţie a situaţiei putând modifica considerabil relaţia în domeniul energiei dintre Balcanii de Vest şi UE.
[i] Natura 2000 este o reţea de zone de protecţie a naturii pe teritoriul UE, alcătuită din zonele speciale de conservare şi de protecţie desemnate, în temeiul Directivei privind habitatele şi al Directivei privind păsările. Reţeaua include atât zone terestre, cât şi zone protejate marine.
[ii] În 2012, KAP (Kombinat Aluminijuma Podgorica) a fost cel mai mare exportator din Muntenegru, care a reprezentat aproximativ 4,7% din producţia economică a ţării.
[iii] Comunitatea energetică, cunoscută şi în trecut drept Comunitatea energetică a Europei de Sud-Est, este o organizaţie internaţională înfiinţată între UE şi o serie de ţări terţe în vederea extinderii pieţei interne a energiei din UE spre sud-estul Europei şi în afara ei. Prin semnătura lor, părţile contractante se angajează să pună în aplicare acquis-ul comunitar în domeniul energiei, să elaboreze un cadru de reglementare adecvat şi să-şi liberalizeze pieţele energetice în conformitate cu acquis-ul prevăzut în tratat.
[iv] În conformitate cu noile norme privind guvernanţa Uniunii energetice, ţările UE trebuie să elaboreze planuri naţionale integrate privind energia şi clima care să acopere următoarele cinci dimensiuni pentru perioada 2021-2030: securitate, solidaritate şi încredere; o piaţă internă integrată a energiei; eficienţă energetică; punerea în aplicare a politicilor şi a legislaţiei pentru reducerea emisiilor, trecerea la o economie cu emisii reduse de carbon şi îndeplinirea angajamentelor UE faţă de Acordul de la Paris privind schimbările climatice; cercetare, inovare şi competitivitate.
[v] Gaz natural lichefiat
