21 august 2019

Departamentul de Stat de la Washington a aprobat potenţiala vânzare către Taiwan a 66 de avioane multirol F-16V

Mircea Olteanu

Departamentul de Stat de la Washington a aprobat eventuala vânzare către Taiwan a 66 de avioane multirol de tip F-16V, a anunţat marţi Agenţia pentru Cooperare în Apărare şi Securitate, la scurt timp după ce China a avertizat că vor exista repercusiuni dacă tranzacţia va fi finalizată.

Sursă foto: Mediafax

Potrivit comunicatului dat publicităţii de agenţie, tranzacţia, în valoare de aproximativ 8 miliarde de dolari, include livrarea de 66 de aeronave noi, 75 de motoare General Electric şi alte echipamente şi sisteme, relatează publicaţia The Straits Times.

Tranzacţia serveşte intereselor naţionale, economice şi de securitate, ale Statelor Unite şi ar ajuta Taiwanul să-şi menţină o poziţie defensivă credibilă.

Tranzacţia este una controversată, în contextul în care Beijingul se opune vânzărilor de armament către Taiwan.

Statele Unite vor "suporta toate consecinţele" dacă vor vinde Taiwanului avioane multirol F-16V, a avertizat recent Ministerul de Externe de la Beijing, care a precizat că tranzacţia ar fi "foarte dăunătoare" şi ar încălca principiul "o singură Chină"

Relaţiile dintre SUA şi China sunt deja tensionate din cauza conflictului comercial şi a crizei din Hong Kong.

Beijingul consideră Taiwanul provincie chineză şi a intensificat prezenţa militară în jurul insulei de când a fost instalat la putere la Taipei, în mai 2016, preşedintele cu tendinţe separatiste Tsai Ing-Wen. Noul lider taiwanez refuză să accepte politica oficială numită ”O singură China”.

În pofida lipsei relaţiilor oficiale, Administraţia de la Washington oferă protecţie politică Taiwanului şi este principalul furnizor de echipamente militare al acestei ţări.