Departamentul de Stat al SUA a aprobat potenţiala vânzare a opt aeronave multirol F-16 către Bulgaria
Mircea OlteanuDepartamentul de Stat de la Washington a aprobat potenţiala vânzare de opt avioane multirol F-16 şi echipamente conexe către Bulgaria, totul la un preţ estimativ de 1,67 de miliarde de dolari, a anunţat luni o agenţie din cadrul Pentagonului, relatează postul Euronews.
Potrivit Agenţiei de Cooperare în Securitate şi Apărare (DSCA), compania Lockheed Martin va fi prim contractor în cazul acestei tranzacţii.
"Vânzarea propusă va contribui la politica externă şi securitatea naţională a Statelor Unite prin ajutorul la consolidarea securităţii unui aliat NATO şi un partener democratic cheie al Statelor Unite în privinţa asigurării păcii şi stabilităţii în această regiune", se arată în comunicatul agenţiei.
În luna mai, Krasimir Karakachanov, ministrul bulgar al Apărării, a semnalat că negocierile între Sofia şi Washington privind achiziţia de către Bulgaria a opt aeronave multirol F-16 Block 70 noi s-ar putea încheia fără un rezultat, motivul impasului fiind cel al preţului.
Oficialul bulgar afirma în acel moment că oficialii de la Sofia nu se aştepta să primească "ceva gratuit [din partea SUA], ci [să li se ofere aeronave] la preţuri normale, luând în considerare preţurile oferite altor ţări, de exemplu, Slovacia".
Slovacia a semnat anul trecut un contract în valoare de 1,59 de miliarde de euro (1,78 de miliarde de dolari) pentru achiziţia a 14 avioane F-16 Block 70/72 din SUA.
Karakachanov a sugerat că ţara sa, care vrea să înlocuiască aparatele sovietice MiG-29 cu opt aeronave multirol noi, s-ar putea reorienta spre avioane oferite de Italia (Eurofighter Typhoon) sau Suedia (JAS 39 Gripen).