Departamentul de Stat al SUA a aprobat o potenţială vânzare de vehicule tactice uşoare JLTV către România
Cosmin PirvDepartamentul de Stat al SUA a aprobat o posibilă vânzare către România a 95 de vehicule tactice uşoare mixte (JLTV) şi a echipamentelor aferente, a anunţat marţi Pentagonul, informează Reuters.
Potrivit sursei citate, România solicitase anterior 35 de JLTV-uri, Joint Light Tactical Wheeled Vehicles, cu opţiune de achiziţionare a 129 de JLTV-uri, în valoare de până la 104 milioane de dolari.
Agenţia de Cooperare pentru Securitate şi Apărare a Pentagonului a notificat marţi Congresul cu privire la această posibilă vânzare.
Conform Reuters, deşi a fost aprobată de Departamentul de Stat, notificarea nu indică faptul că a fost semnat un contract sau că negocierile s-au încheiat.
Cel mai probabil, aceste vehicule vor merge către Forţele pentru operaţii speciale, care au mai achiziţionat în trecut acest model, conform unei HG din 2020, în cadrul proiectului de investiţii „Achiziţie vehicule de luptă blindate pentru subunităţi de operaţii speciale”.
Armata însă are şi un program mult mai mare pentru vehicule tactice. Guvernul României a adoptat, în şedinţa de miercuri, 14 decembrie 2022, o Hotărâre privind aprobarea circumstanţelor şi a procedurii specifice aferente fazei I din cadrul Etapei I a programului de înzestrare „Autovehicule tactice blindate de tip uşor” – ATBTU, a anunţat MApN.
Procedura specifică aprobată are scopul de a atribui un contract multianual având ca obiect furnizarea a 1.059 de ATBTU în 9 configuraţii – varianta de bază şi opt tipuri de derivate, necesare înzestrării structurilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
Costurile estimate de achiziţie a celor 1.059 autovehicule tip ATBTU sunt de aproximativ 4,58 miliarde lei fără TVA, care includ şi echipamentele care vor fi puse la dispoziţie ca „material client” în valoare de aproximativ 228 milioane lei, fără TVA.