20 decembrie 2020

Democraţia din România poate învăţa din rezervele de principiu privind dispensa necesară lui Lloyd Austin

Mircea Mocanu

Generalul (r) Lloyd Austin a fost desemnat secretar al apărării, dar numirea sa nu va fi simplă ca „bună ziua”. Rezervele exprimate cu acest prilej vizează problema de principiu privitoare la ocuparea de funcţii guvernamentale de prim rang de către foşti militari şi, prin extensie, de către foşti şefi ai serviciilor de informaţii. Interesează această discuţie în România?

Sursă foto: Profimedia

Calităţile candidatului Lloyd Austin pentru fotoliul de la Pentagon

După cum se ştie, miercuri, 9 decembrie, preşedintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, l-a desemnat pe generalul în rezervă Lloyd Austin pentru postul de secretar al apărării. Presiunile şi argumentele care au condus la această decizie au fost prezentate într-un articol MAS anterior desemnării, dar se menţin rezervele legate de repetarea numirii unui fost general la şefia Pentagonului.

Cu prilejul nominalizării, Joe Biden a elogiat ferm calităţile lui Lloyd Austin, „persoana potrivită pentru această funcţie, la momentul potrivit”. De asemenea, Joe Biden indică şi o notă personală în opţiunea sa, pentru că Lloyd Austin i-a fost comandant fiului său, Beau Biden, decedat în anul 2015: „el a constituit o inspiraţie pentru atât de mulţi tineri care au lucrat cu el şi au oferit tot ce aveau ei mai bun pentru a se ridica la înălţimea exemplului său de lider, inclusiv, pentru un timp, unui tânăr avocat care a luptat timp de un an în Irak, fiind căpitan într-o unitate a Gărzii Naţionale din Delaware: fiul meu, Beau Biden”.

Biden l-a lăudat pe Austin şi pentru modul în care a coordonat retragerea forţelor americane din Irak, în anul 2011, „care a fost o grea probă de pricepere logistică”, dar pentru Austin a fost „doar o zi obişnuită la serviciu”. În treacăt fie spus, acest merit a fost contestat de fostul general Raymond Thomas, care a pus sub semnul întrebării valoarea retragerii din 2011 în ansamblu, dată fiind revenirea ulterioară, când trupele S.U.A. au condus operaţii atât în Irak, cât şi în Siria, contra Statului Islamic. Dar deciziile politice nu pot fi imputate coordonatorului unei operaţii militare.

Evident, argumentele care susţin promovarea lui Lloyd Austin se bazează pe experienţa sa prodigioasă în domeniul militar şi pe cunoaşterea incontestabilă a realităţilor din Departamentul Apărării, ceea ce ar constitui garanţia unei prestaţii fără de cusur la şefia Pentagonului. Similar, în România, competenţa generalului în rezervă Nicolae Ciucă, precum şi prestigiul său în relaţia cu partenerul strategic american, au constituit fundamentul pentru nominalizarea sa ca ministru al apărării şi chiar considerarea sa pentru fotoliul de prim ministru. Prin extensie, problema se pune şi pentru foşti şefi ai serviciilor de informaţii.

 

Problema unei noi dispense pentru ocuparea funcţiei de şef al Pentagonului

Condiţiile şi istoricul acestei proceduri parlamentare din legislaţia americană au fost prezentate în articolul anterior. Ceea ce prezintă interes este situaţia repetării acestei derogări de la termenul minim necesar în condiţiile actuale, la patru ani după derogarea acordată generalului James Mattis, în ianuarie 2017. Mai precis, deşi democraţii afişează optimism în privinţa succesului demersului de acordare a dispensei, numărul voturilor necesare în comisiile de apărare ale Congresului (numite Comitete pentru Forţele Armate) nu este clar asigurat. Cel mai important aspect al acestei nesiguranţe este faptul că rezervele sunt de natură principială.

În principiu, un ministru civil al apărării are, printre principalele meniri, o contribuţie nemijlocită în asigurarea controlului civil asupra forţelor armate. Or, parafrazând o expresie plastică, „l-am scos pe Austin din uniforma de general, dar nu ştim dacă putem scoate generalul din Austin”. Altfel spus, un secretar civil al apărării trebuie să aducă mentalitatea democraţiei civile, nu doar să fie civil din punct de vedere juridic, şi asta doar de puţină vreme.

Bineînţeles, republicanii se opun acordării acestei derogări pentru Lloyd Austin, deşi au susţinut derogarea în cazul lui James Mattis. De exemplu, senatorul de Arkansas Tom Cotton, membru al Comitetului Select pentru Intelligence al Senatului şi fost militar în trupele aeropurtate desfăşurate în Irak, a declarat la postul Fox TV că „există senatori din întreg spectrul politic, de la democraţi liberali la republicani conservatori, care se opun repetării gestului de acordare a derogării... Cred că, deşi mulţi senatori consideră că Austin şi-a servit ţara onorabil şi poate fi o nominalizare potrivită pentru multe alte funcţii guvernamentale, ei sunt de acord că este momentul pentru a restabili un echilibru necesar cu privire la relaţia dintre civili şi militari în cazul Pentagonului, iar acordarea unei alte dispense ar periclita acest obiectiv”.

Principiul este clar explicat şi de Elissa Slotkin, reprezentantă democrată de Michigan în Congresul S.U.A., fostă analist CIA şi fostă asistent al secretarului apărării al S.U.A pentru probleme internaţionale de securitate, între 2015 şi 2017: „Am un respect profund pentru generalul Lloyd Austin. Am lucrat împreună în Irak atunci când el a comandat forţe americane acolo, atunci când el era (înalt oficial) în Forţele Terestre şi când era comandantul CENTCOM. Dar selectarea încă a unui general recent trecut în rezervă pentru o funcţie concepută pentru un civil nu pică bine deloc. Atribuţiile secretarului apărării sunt concepute dinadins pentru asigurarea controlului civil asupra organismului militar. Din această cauză este necesară o derogare (de termen) din partea Camerei Reprezentanţilor şi Senatului pentru confirmarea desemnării unui general recent trecut în rezervă în vederea ocupării unei astfel de funcţii. Şi după ultimii patru ani, cu siguranţă că relaţiile civili – militari în cazul Pentagonului au nevoie de o reechilibrare. Generalul Austin a avut o carieră incredibilă, dar trebuie să înţeleg ce intenţionează să facă el şi administraţia Biden pentru a realiza aceste deziderate, înainte să pot vota pentru el”.    

O atitudine chiar mai fermă a transmis senatorul de Illinois Tammy Duckworth, de asemenea democrată, ea însăşi fiind o variantă vehiculată anterior pentru funcţia de secretar al apărării. Ea a declarat într-un interviu acordat canalului TV MSNBC că nu va vota pentru acordarea derogării, deoarece percepe Congresul ca virând către situaţia de a trece generali din serviciul activ direct în funcţii politice, ceea ce „este caracteristic doar ţărilor conduse de junte militare, iar America nu este o astfel de ţară”. Duckworth a subliniat că Lloyd Austin va obţine derogarea, „mă aştept ca procedura să decurgă fără probleme, chiar m-am oferit să îl ajut personal să parcurgă procedura, întrucât eu cred că este un ofiţer excelent”. Dar Tammy Duckworth însăşi nu va vota „pentru” în comisia senatorială, întrucât „principiul este mai presus decât omul”. Ulterior însă, după ce Austin va obţine derogarea fără votul ei, Tammy Duckworth a declarat că va vota în plen pentru confirmarea lui ca secretar al apărării al S.U.A.  

Aritmetica arată că Lloyd Austin va avea nevoie şi de voturi din partea republicanilor, pentru că, în afară de numele prezentate mai sus, mai există democraţi ce se opun acordării derogării, de exemplu senatorul Elisabeth Warren (Massachusetts), care s-a opus şi în cazul lui James Mattis, în 2017. Alţi democraţi având aceeaşi atitudine sunt senatorii Richard Blumenthal (Connecticut), Kirsten Gillibrand (New York) şi chiar Jack Reed (Rhode Island), şeful democraţilor din Comitetul pentru Forţe Armate al Senatului S.U.A. În plus, unii democraţi s-au opus şi în cazul lui James Mattis, în baza aceluiaşi principiu (Corry Brooker, Bernie Sanders, Dick Durbin şi Chris Murphy).

Evident, şi în acest caz, grupul de presiune din partea politicienilor de culoare aduce în discuţie necesitatea de a se evita o discriminare printr-o eventuală decizie opusă celei luate pentru James Mattis. Astfel, congresmenul Ro Khanna (democrat de California) a transmis: „Cum poate cineva să justifice votul pentru un rezultat diferit în cazul unui negru, comparativ cu modul în care a fost tratat Mattis?”

Astfel, la jumătatea lui decembrie, candidatul desemnat Lloyd Austin va face mai multe vizite la demnitari pe Dealul Capitoliului, dar este clar că, fără sprijin din partea unor republicani, nu va obţine derogare în cadrul comisiei din Senatul S.U.A. Colac peste pupăză, există posibilitatea ca unii democraţi să susţină derogarea, dar să se opună confirmării.

 

Ce avem de învăţat în România?

Nota bene, simţul democratic minim a fost exprimat în România, şi nominalizările, apoi desemnările menţionate la începutul articolului au fost dezbătute public exact prin prisma principiului subliniat acum în Statele Unite. Deşi acest principiu nu este clar cristalizat în mentalitatea clasei politice româneşti, opinia publică a sesizat fractura principială, dincolo de competenţa personalităţilor respective. Avem, în România, şi exemple în care foşti generali au fost aleşi în Parlament (generalul Mihail Popescu, fost şef al Statului Major General). Un astfel de traseu, rezultat prin filtrul alegerii democratice, prezintă avantaje ca tranziţie către funcţii în executiv, pentru că adaugă experienţă legislativă şi un fel de „curăţire” de mentalitatea cazonă, în perspectiva unei posibile înalte funcţii guvernamentale.

Diferenţa este că, în Statele Unite, principiul în discuţie este statuat în legi şi norme, iar acestea sunt luate serios în considerare chiar de politicieni din partidul al cărui lider şi preşedinte ales al S.U.A. a făcut nominalizarea respectivă. Această atitudine reflectă alt principiu democratic, anume faptul că mandatul de reprezentare nu este imperativ, adică fiecare reprezentant în legislativ acţionează prin vot potrivit convingerilor sale, nu conform disciplinei de partid. Dar aceasta este o altă problemă.

În concluzie, cred că, raportate la experienţa bunelor practici şi a reglementărilor din ţări cu democraţie avansată, precedentele din România conduc la ideea că una dintre preocupările viitoarei legislaturi ar trebui să fie dezbaterea aspectelor sensibile menţionate. Este clar că accesul la demnităţi stabilite prin numire reprezintă un drept al fiecărui cetăţean, inclusiv al unui fost oficial din domeniul apărării şi securităţii naţionale.

Totuşi, într-o democraţie, este bine ca limitele/ condiţiile în care militari de profesie pot accede la înalte funcţii în executiv să fie specificate în prevederi legislative care să consolideze controlul civil, democratic, asupra organismului militar. Probabil că aceste norme nu vor fi exact ca acelea practicate în Statele Unite, fiind posibil ca problema să intre şi în atenţia legislatorilor din alte state membre ale Uniunii Europene. Chiar Uniunea Europeană poate emite cel puţin recomandări în acest sens, pentru consolidarea democraţiei, dacă problema se supune subsidiarităţii. În orice caz, progresul democraţiei impune normarea acestui principiu prin prevederi legislative care pot reduce polemici sterile în cazuri concrete.

Bineînţeles, pe malurile Dâmboviţei vor fi mereu polemici asupra persoanelor desemnate în funcţii înalte, ceea ce este normal, iar detaliile expuse mai sus arată că acest lucru are loc şi în Statele Unite. Însă eventualele polemici se vor desfăşura pe un alt palier, pe fundalul unui principiu democratic materializat în lege.

Citeşte şi:

Cine este viitorul secretar al apărării Lloyd Austin, general în retragere, primul şef de culoare al Pentagonului