07 mai 2018

Decizie americană referitoare la acordul nuclear cu Iranul: context şi implicaţii

Adriean PÂRLOG

Pe timpul campaniei electorale prezidenţiale din SUA, Donald Trump a criticat în mai multe rânduri ceea ce democraţii au reuşit să realizeze în relaţia cu Iranul, referitor la programul nuclear al acestei ţări. În context, într-una din dezbaterile televizate cu Hilary Clinton, viitorul preşedinte al SUA aprecia că acordul semnat cu Iranul reprezintă rezultatul uneia dintre cele mai slabe negocieri pe care acesta le-a văzut în viaţa sa, referitor la interesele strategice ale SUA.

Sursă foto: Mediafax

După ce a preluat responsabilităţile prezidenţiale, Donald Trump a trecut la materializarea unor angajamente asumate pe timpul campaniei electorale, printre care şi revizuirea Joint Comprehensive Plan of Action (JCPOA), oficializat prin Rezoluţia  2231 a Consiliului de Securitate al ONU. În limbaj cotidian proiectul JCPOA este substituit cu sintagma Acordul nuclear cu Iranul.

Administraţia Obama şi alte 5 state occidentale, plus Iranul au convenit unele măsuri speciale pentru ca Teheranul să nu mai poată dezvolta arme nucleare, nici după ce JCPOA expiră. Merită reţinut faptul că acest document nu acoperă şi domeniul producţiei de rachete balistice, în care Iranul are o expertiză serioasă.

În contextul tensionat, generat de criza din Siria şi de revenirea la retorica agresivă iraniano-israeliană, Donald Trump nu este de acord cu continuarea dialogului cu Teheranul în condiţiile definite de JCPOA, chiar şi cu preţul punerii co-semnatarilor acordului într-o situaţie dificilă. Deja aceştia (Marea Britanie, Franţa, Germania, China şi Rusia) şi-au făcut publice intenţiile de susţinere a Acordului, aşa cum a fost el semnat la 14 iulie 2015. Atitudinea liderului american este susţinută şi de o Hotărâre a Congresului SUA, care pe timpul celei de a 114 Legislaturi, a cerut executivului să revadă punctele slabe ale Acordului, inclusiv în sensul unui mai bun control al procedurilor de ridicare a sancţiunilor prevăzute în JCPOA. Executivului  american i se cere ca semestrial să prezinte un  raport în legătură cu acest aspect, iar ziua de 12 mai 2018 reprezintă ziua limită a prezentării acestui document.

Planul de acţiune, negociat pe parcursul a mai mult de 20 luni de eforturi diplomatice,în Austria şi Elveţia, de reprezentanţi ai SUA şi ai AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică) cu partea iraniană, are câteva prevederi cheie referitoare la  rezervele de minereu radioactiv, procesele de îmbogăţire a uraniului, sistemele de centrifugare, inspecţiile şi sancţiunile adiacente.

La data semnării sale, acordul  a fost caracterizat de fostul preşedinte american, Barack Obama şi de fostul secretar de stat, John Kerry, ca reprezentând un mare succes al comunităţii internaţionale. Reprezentanţii republicanilor în Congres au criticat unele prevederi ale documentului şi la fel au procedat Israelul şi Arabia Saudită, care l-au considerat o greşeală istorică uriaşă. Conform acestora, Acordul va ajuta, în primul rând, Hezbolah-ul libanez, dar şi regimul Assad, în Siria, prin faptul că după 10 – 15 ani, programul nuclear iranian ar putea fi reluat fără dificultate. În 2025 Acordul îşi va încheia perioada de valabilitate.

Care este esenţa JCPOA ?

  1. Resursele de uraniu – oficial, Iranul are nevoie de acest material radioactiv pentru centralele sale nucleare ce produc energie electrică. Ambiţiile Teheranului în acest subdomeniu au scăzut de la echivalentul a 10 tone la aproximativ 300 Kg., ceea ce nu este foarte mult, adică nici măcar echivalentul necesar producţiei unei singure bombe nucleare. Rezervele de uraniu iranian destinat centralelor electrice necesită o resursă cu concentraţie de 3,67 %. În baza prevederilor Acordului, la 28 decembrie 2015, Teheranul a transferat în Federaţia Rusă întreaga cantitate de material radioactiv ce depăşea limitarea impusă în cadrul înţelegerii.
  2. Îmbogăţirea uraniului - dacă se doreşte obţinerea de uraniu pentru cercetări ştiinţifice este nevoie de îmbogăţirea acestuia la 20%, iar pentru obţinerea de arme nucleare ar fi nevoie de uraniu îmbogăţit la o concentraţie de aproximativ 90%. Acordul prevede limitări ale numărului de sisteme de centrifugare, limitări ale cantităţilor de uraniu îmbogăţit la maximum 300 Kg Uraniu 235 cu o concentraţie de 3,67 %, care să fie obţinut, exclusiv, la uzinele civile de la Natanz.
  3. Sistemele de centrifugare (îmbogăţire a concentraţiei minereurilor în substanţe radioactive) – vor fi reduse numeric de la aproape 20000, la 5000 de unităţi, pentru scopuri energetice, plus alte 1000 de bucăţi necesare şi suficiente pentru continuarea proiectelor civile de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică. Durată de timp în care vor funcţiona aceste echipamente va fi de maximum 15 ani. Dacă Iranul ar dori să reia producţia de arme nucleare, atunci acest efort pe lângă faptul că va putea fi evidenţiat de AIEA, va necesita o lungă perioadă de timp de re-operaţionalizare a sistemelor necesare.
  4. Inspecţiile şi monitorizarea stării capacităţilor şi sistemelor nucleare – reprezintă unul dintre cele mai dificile aspecte care se cer a fi operaţionalizate pe parcursul derulării înţelegerilor convenite. Partea iraniană nu a fost foarte cooperantă atunci când a fost vorba despre asigurarea accesului la instalaţii existente în unităţi militare. În astfel de situaţii, inspectorii AIEA ar trebui să prezinte argumentele pentru care solicită permisiunea derulării unor astfel de controale. În situaţii conflictuale referitoare la aceste aspecte, autorităţile iraniene pot amâna începerea inspecţiilor cu pană la 24 de zile. Unii experţi în fizică atomică apreciază că acest interval de timp este suficient de lung pentru relocarea urmelor materiale presupus a fi incriminate de comunitatea internaţională.
  5. Sancţiunile urmează a fi ridicate de SUA, UE şi ONU în toate domeniile economico-sociale ce au determinat dificultăţile existenţiale ale iranienilor în ultimii ani, în domeniile sănătate, asigurare bancară şi financiară, asigurarea hranei şi a condiţiilor generale de viaţă.
  6.  

Foarte important de menţionat este faptul că unele sancţiuni ce se propun a fi ridicate datează din anul 1979, anul Revoluţiei islamice. ONU şi UE fie au ridicat, fie au suspendat unele sancţiuni şi atât timp cât JCPOA va produce efecte, sancţiunile se vor relaxa semnificativ. Deja Iranul se bucură de posibilitatea accesului la valutele forte tradiţionale (dolarul american şi Euro) în limita a 700 milioane dolari/lună, obţinuţi din vânzarea de petrol, la care se adaugă 65 milioane dolari lunar, pentru susţinerea studenţilor iranieni în străinătate. Teheranul are dreptul la exportul a 1,1 milioane barili zilnic şi nu mai are limitări la exportul produselor industriei chimice, a tranzacţiilor cu aur şi alte metale preţioase, sau limitări în producţia şi vânzarea de automobile.

Poziţia actuală a SUA faţă de Acordul nuclear cu Iranul

În baza angajamentelor sale din campania electorală, preşedintele american a decis adoptarea unei atitudini mai dure faţă de Iran, stat care se găseşte pe lista americană a ţărilor care sponsorizează terorismul. Dacă Donald Trump nu semnează documentul referitor la noile sancţiuni referitoare la Iran, document ce va conduce practic la ridicarea acestora, atunci Washingtonul va fi considerat de fapt că denunţă acordul din 2015.

Unele sancţiuni ale SUA împotriva Iranului continuă să producă efecte, urmare a faptului că Acordul nu a impus Washingtonului schimbarea poziţiei sale faţă de Teheran în ceea ce priveşte sprijinul terorismului, abuzurile referitoare la drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, precum şi vânzarea de tehnologie cu dublă utilizare (civilă şi militară). Cea mai mare parte a sancţiunilor americane împotriva Iranului sunt susţinute de ordine executive semnate de preşedinţii americani sau de legi special dedicate impunerii sau reimpunerii de sancţiuni împotriva Iranului cum ar fi Legea 115 a Congresului American, cunoscută şi sub denumirea de Sanctions Act (P.L. 115-44). Tot în baza acestor prevederi executive şi juridice americane, Casa Albă nu intenţionează să îşi schimbe atitudinea nici faţă de principalele entităţi care sprijină comportamentul factorului politic iranian, cum ar fi Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice, Forţele Qods, dar şi faţă de principalii comandanţi militari iranieni.

 

Poziţia actuală a celorlalţi semnatari ai Acordului nuclear cu Iranul

Uniunea Europeană a declarat în mod repetat faptul că Iranul s-a conformat angajamentelor sale din Acord şi că sprijină prelungirea acestuia, apreciind că reprezintă cel mai bun mecanism de reglementare a actualei stări de fapt din Iran. În contextul determinat de noua atitudine a SUA, Germania, Franţa şi Marea Britanie ar putea susţine introducerea în discuţie şi a unor referiri la programele iraniene de dezvoltare a rachetelor balistice, care conduc la creşterea influenţei Teheranului în unele state din Orientul  Mijlociu.

Federaţia Rusă, prin ministerul său de externe, a făcut cunoscut faptul că Acordul trebuie să rămână aşa cum a fost negociat şi semnat. Conform Moscovei, o eventuală modificare a acestuia ar putea fi posibilă numai printr-o noua decizie a Consiliului de Securitate al ONU, care să anuleze Rezoluţia 2231, acţiune căreia Federaţia Rusă i se va opune prin veto. Această posibilă abordare a Moscovei face recurs la articolele 36 şi 37 din JCPOA, articole referitoare la mecanismul de reimpunere a sancţiunilor, în cazul în care Iranul nu ar respecta prevederile Acordului. Conform acestor articole, orice stat membru al Consiliului de Securitate poate bloca prin veto o rezoluţie a Consiliului în această materie, chiar dacă Iranul refuză să contribuie la rezolvarea disputei. Anterior zilei de 12 mai, cel mai probabil miercuri 9 mai, Vladimir Putin se va întâlni la Moscova cu Benjamin Netanyahu pentru a discuta problematica iraniană actuală. Preşedintele rus, probabil că îi va comunica premierului israelian intenţia ţării sale de a investi strategic în industria iraniană a hidrocarburilor, peste 50 miliarde dolari, iar în cazul retragerii SUA din acordul mult discutat, investiţii majore în mai multe ramuri industriale ale acestei ţări.

Cei doi lideri vor discuta şi acordul monetar tripartit Rusia-Turcia-Iran, referitor la decontările comerciale reciproce în valutele lor naţionale şi nu în dolari sau Euro. Un acord similar, Iranul a încheiat şi cu China, într-un program mai larg denumit programul de-dolarizarea comerţului bilateral.

Rămâne ca viitorul să confirme sau nu, consistenţa acestor intenţii, care încearcă să definească o axă nouă de rezistenţă în această parte a lumii.

Preşedintele iranian, Hassan Rouhani, pe timpul unei discuţii telefonice cu omologul său francez, a apreciat că Acordul este nenegociabil şi că ţara sa nu va accepta restricţii suplimentare celor deja acceptate în 2015. Mai mult, Rouhani a susţinut ceea ce ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif a declarat deja şi anume că Iranul se va retrage din JCPOA, dacă SUA vor impune noi sancţiuni. El a reamintit şi declaraţia sa din 10 aprilie 2017, în care a subliniat că Iranul nu va fi niciodată prima ţară care va încălca Acordul. 

Ca factor de presiune suplimentară, în aceste zile, la Teheran au fost reluate discuţiile referitoare la momentul 15 august 2015, când Parlamentul acestei ţări  a decis formarea unei comisii din 15 membri pentru reanalizarea JCPOA şi în urma unor dezbateri tensionate aceasta a decis să propună nerespingerea Acordului.

Legat de recentele dezvăluiri ale prim ministrului israelian, în legătură cu arhiva nucleară iraniană ascunsă într-un depozit din Teheran (55000 de pagini în 183 de compact discuri), autorităţile iraniene au apreciat că acestea reprezintă un spectacol mediatic cu date vechi şi cunoscute deja.

Poziţiile Israelului şi Arabiei Saudite

După întâlnirea sa de la sfârşitul lunii aprilie a.c. cu secretarul de stat american, Mike Pompeo, primul ministru israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat că programul iranian de obţinere a armei nucleare rămâne cea mai mare ameninţare la adresa Israelului, a SUA şi a întregii lumi. În aceeaşi notă, membri ai familiei regale saudite consideră că Acordul în discuţie va genera un efort iranian şi mai ridicat de a obţine arma nucleară, implicând şi resursele financiare ale Omanului şi Qatarului.

 

Ce se prefigurează ?

În condiţiile în care Administraţia de la Casa Albă va continua să suspecteze Iranul că nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin Acord şi că are o influenţă malignă în regiune, se conturează opţiunea reconsiderării acestuia. La 19 aprilie 2017, fostul secretar de Stat, Rex Tillerson, a declarat că administraţia americană va revizui complet JCPOA, urmare a reconsiderării gravului risc pe care îl reprezintă ambiţiile nucleare ale Iranului, care a folosit acordul numai pentru a amâna îndeplinirea obiectivului său de a deveni stat nuclear. Deja o prima măsură a SUA pare să se concretizeze, în sensul că vânzarea a 80 de avioane de linie Boeing către Iran, estimată la 8 miliarde dolari, a fost anulată.

În opoziţie cu SUA, ţările mari din UE, Federaţia Rusă şi China susţin actuala manieră internaţională de implicare în Iran, verificată din 14 iulie 2015 până astăzi. Începând cu vara anului 2015, marile companii vest-europene au reluat proiectele lor majore în Iran, ţară din care practic nu au plecat, ci doar şi-au îngheţat sau diminuat activitatea. În atari condiţii, guvernele acestor state vor suporta presiuni evidente dinspre mediile de afaceri pentru că,  probabila creştere a sentimentului de insecuritate în Orientului Mijlociu să nu revină la nivelul situaţiei de instabilitate din perioada 2003 – 2005, generată de conflictul irakian. Acestor considerente iniţiale trebuie să le adăugăm şi pe cele determinate de starea de fapt din Siria, din Turcia, Irak şi Liban, dar mai ales de noua retorică israeliană referitoare la relaţiile sale cu Iranul. Nu vor putea rămâne în afara zonei de tensiune nici state precum Arabia Saudită sau Kuwait, Bahrain, EAU, Qatar şi Oman.

Cu toate acestea, cu sau fără abrogarea JCPOA, Donald Trump poate emite un nou ordin executiv care să abroge toate documentele juridice asumate de SUA pentru a face din Acordul cu Iranul un document care să producă efecte pozitive. Un astfel de document ar face ca firmele străine care vor iniţia sau continua relaţii de afaceri cu Iranul să sufere penalizări sau sancţiuni venite dinspre SUA. De altfel, în perspectiva celor ce se vor întâmpla în 12 mai a.c.,încă din 14 septembrie 2017, Administraţia de la Washington a început revizuirea actelor juridice care au făcut posibilă implementarea Acordului.

Dacă preşedintele american va ajunge la concluzia că Iranul nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate, atunci acesta poate cere Congresului reimpunerea sancţiunilor care au fost suspendate. Marea problemă însă abia în acest context va apărea, urmare a faptului că nici JCPOA şi nici Rezoluţia 2231 nu conţin referiri la mecanismul de revenire la starea anterioară Acordului, dacă apar dezacorduri între SUA şi ceilalţi semnatari legate de încălcări ale angajamentelor asumate de Iran. Probabil că cea mai mare parte a costurilor ajungerii într-o astfel de situaţie, nu  vor fi decontate de Iran.

Pentru a sublinia complexitatea şi dificultatea deciziilor ce vor fi luate de către Casa Albă, in 12 mai a.c., poate ar merita subliniată şi apariţia democraţilor în ecuaţia apărării Acordului cu Iranul. Conform ediţiei din 5 mai a.c. a cotidianului Boston Globe, o apariţie surprinzătoare în problematica iraniană este legată de John Kerry, fost secretar de stat, în administraţia Obama. Acesta s-a întâlnit la ONU cu ministrul de externe iranian, Javad Zarif, într-o logică diplomatică neuzuală, cu scopul de a găsi o soluţie de compromis a situaţiei prezente în relaţiile americano-iraniene. În marja acestor discuţii, Kerry a mai avut discuţii bilaterale cu Preşedintele Germaniei, Frank Walter Steinmeier, cu Federica Mogherini (din partea UE) şi Preşedintele Franţei Emmanuel Macron pe dosarul iranian.

Specialişti în drept din SUA au emis ipoteza conform căreia Kerry at fi încălcat legea (Logan Act) angrenându-se în astfel de discuţii referitoare la politica externă a SUA. Oricum am privi acest subiect, Donald Trump se află în faţa unei alte decizii dificile. După evenimentele aducătoare de optimism în ceea ce priveşte relaţiile internaţionale de după întâlnirea liderilor coreeni şi probabila întâlnire la nivel înalt americano-nord coreeană, este posibilă o retensionare a relaţiilor între marii actori globali, din cauza dosarului iranian. Este previzibilă o perioadă tensionată şi la ONU, unde se conturează constituirea mai multor grupuri de state pro şi contra liniei de conduită adoptată de Iran. Vom vedea, pe de o parte, SUA sprijinită direct de Israel şi Arabia Saudită, iar pe de altă parte, grupul Iran - Rusia – China, cu aliaţii săi tradiţionali (Siria, Coreea de Nord, Venezuela, Columbia şi alte state din America Latină sau Africa). Intre acestea, probabil că vor juca un rol de factor de balansare statele mari membre ale UE (Germania, Franţa, Italia, poate chiar şi Marea Britanie) şi grupul statelor care, tradiţional, au avut o conduită echilibrată în problematica Orientului Mijlociu (Iordania, Egipt, Japonia etc.)

În loc de concluzii

Casa Albă a anunţat că, până în acest moment, preşedintele nu a luat încă o decizie, care probabil va fi anunţată în ultimul moment.

Să analizăm ce opţiuni posibile are în faţă Donald Trump, aranjate descrescător după probabilitatea lor de producere:

  1. - 1. Nu va susţine în scris continuarea Acordului şi probabil, nu va trimite nici un fel de document Congresului. Acesta va avea 60 de zile la dispoziţie pentru formularea unui punct de vedere referitor la sancţiunile posibile. În acest interval,  principalii colaboratori ai preşedintelui vor negocia cu partenerii europeni un nou tip de acord, mai convenabil SUA.
  2. - 2. Anunţă retragerea SUA din Acord şi solicită impunerea de sancţiuni limitate la domeniile nuclear şi rachete balistice. Nu afectează programele comerciale ale europenilor cu Teheranul.
  3. - 3. Anunţă rămânerea temporară în Acord, condiţionând durata rămânerii de îndeplinirea unor cerinţe suplimentare, care ar permite renegocierea acestuia.
  4. - 4. Anunţă retragerea din Acord, concomitent cu angajarea SUA în a sancţiona orice proiect economic cu Iranul, indiferent de cine îl angajează.
  5. - 5. Susţine Acordul – foarte puţin probabil. Costurile la adresa credibilităţii vor fi mari,.
  6. - 6. Anunţă retragerea din Acord şi face public recursul la forţă – aproape imposibilă această variantă.
  7.  

Funcţie de deciziile americane legate de acest dosar şi de urmările acestora se vor contura şi rezultatele posibilelor negocieri Donald Trump – Kim Jong-un. Oricare vor fi aceste rezultate, ele vor fi exploatate de părţile rivale existente în dosarul nuclear iranian.

Deci prima parte a anului politic internaţional poate aduce rezolvarea a doua probleme majore ale securităţii globale, sau poate întoarce scena confruntărilor politico-diplomatice într-o altă logică.