De ce sunt atât de vulnerabile tancurile în conflictele recente din Orientul Mijlociu

În ciuda sistemelor sofisticate de protecţie a blindajului şi echipajului oferite de producători (state occidentale sau Rusia), putem afirma că principalele cauze care stau la baza acestor pierderi constau în achiziţia tehnicii fără sau cu o variantă ieftină a sistemelor de protecţie a blindajului, în modul neprofesionist de utilizare a tancurilor în câmpul tactic, în nivelul scăzut de antrenare a echipajelor şi în întreţinerea defectuoasă a tehnicii.

***

Tancurile occidentale, prea complicate pentru echipajele de luptă

Unul din efectele confruntărilor recente din Orientul Mijlociu, destul de puţin mediatizate, a constat în scăderea reputaţiei tancurilor de fabricaţie occidentală, ca urmare a unor greşeli comise de utilizatori.

Un astfel de exemplu este cel al unităţilor blindate irakiene înzestrate cu tancuri M1A1 Abrams care nu numai că nu au reuşit să împiedice capturarea oraşului Mosul în 2014, dar au pierdut şi tehnica de luptă. Astfel, grupările înarmate irakiene au intrat în posesia tancurilor M1A1 Abrams pe care le-au folosit, ulterior, împotriva armatei irakiene. În Yemen, numeroase tancuri M1 Abrams ale armatei saudite au fost lovite de rebelii Houthi. Într-o situaţie asemănătoare se află şi Turcia, care a pierdut în lupta cu ”Statul Islamic din Irak şi Levant” opt tancuri Leopard 2A4 în doar câteva zile.

Deşi nu toate ţările achiziţionează tancurile de fabricaţie occidentală cu sistemele cele mai avansate de protecţie a blindajului şi echipajului, se pare că pierderile armatei saudite sau a celei irakiene au fost cauzate, în principal, de modul de utilizare a acestei arme în câmpul tactic, de gradul de antrenare a echipajelor şi de modul de întreţinere a tehnicii. La urma urmei, chiar şi tancurile cele mai sofisticate tehnologic sunt în mod semnificativ mai puţin protejate de loviturile antitanc în părţile laterale, în spate şi în partea superioară, iar membrii organizaţiilor teroriste sau ai altor grupări rebele înarmate au învăţat rapid modalitatea prin care acestea pot fi scoase din luptă, temporar sau permanent.

În general, militarii din unele ţări care au în înzestrare acest tip de tehnică au o înţelegere limitată cu privire la rolul şi misiunile ce pot fi executate de unităţile de tancuri.

Tancurile sunt ”strălucitoare”, arată ca o fortăreaţă impenetrabilă care se mişcă rapid, pot să se deplaseze aproape pe orice fel de teren şi au un tun de calibru mare, pe lângă alte sisteme de armament. Tocmai aceste caracteristici determină o utilizare vicioasă a acestora în cele mai multe cazuri, deşi istoria recentă este plină de exemple negative care ar putea îndemna la reflecţie înainte de emiterea ordinelor de misiune.

Unităţile de tancuri nu trebuie privite ca nişte ”bestii” menite să năruie clădiri pe care infanteria ar trebui să le cucerească, ci ca unităţi de luptă rapide, care pot executa manevre în flancul inamicului şi care pot produce pierderi şi provoca scăderea moralului efectivelor adverse înainte ca inamicul să aibă timp să reacţioneze.

Dar ce se întâmplă când nu există ”fronturi”, ”linii de apărare”, iar sistemul logistic este foarte vag definit? Dar când luptele se poartă într-un mediu urban dens, cu imobile şi străzi înguste? Majoritatea punctelor forte, pe care toate tancurile le au, dispar. Senzorii de observare, ochire şi protecţie a echipajului sunt concepuţi pentru identificarea ţintelor care se află la kilometri distanţă, acolo unde ochiul uman nu poate distinge detalii, nu în apropiere, la câteva zeci de metri distanţă. În aceste condiţii, există două soluţii. Prima constă în observarea spaţiului de luptă de către comandantul de echipaj, prin ieşirea acestuia din turelă, fapt ce îl vulnerabilizează în faţa focului inamic. Cea de a doua soluţie -  şi care se găseşte în majoritatea manualelor de luptă - este însoţirea tancurilor de către infanterie, mai ales în zonele urbane.

Iar cele ruseşti, la fel de sofisticate

T-90 este principalul tanc al forţelor armate ruse, până când tancul T-14 îi va lua locul.

T-90 este un tanc de generaţia a treia care a intrat în serviciu în 1993. Tancul este o variantă modernă a tancului T-72B şi încorporează multe caracteristici preluate de pe T-80U. Iniţial numit T-72BU, dar mai târziu redenumit la T-90, în prezent se află în dotarea forţelor terestre şi infanteriei marine din armata rusă.

Deşi modelul T-90A este depăşit ca armament de tancurile M1 Abrams şi de cele Leopard, acesta are un sistem de protecţie a blindajului (Shtora-1) deosebit de eficient împotriva rachetelor antitanc dirijate cu rază lungă de acţiune. Sistemul Shtora-1 include un echipament de bruiere a iluminării cu infraroşu, un sistem de avertizare laser cu patru receptoare, un sistem de lansatoare de grenade fumigene şi un sistem de control computerizat care controlează automat senzorii şi iniţierea măsurilor de auto-protecţie.

Când Moscova a intervenit în Siria în 2015, în sprijinul regimului lui Bashar al-Assad, a transferat aproximativ treizeci de tancuri T-90 forţelor armate conduse de liderul de la Damasc, alături de alte câteva tancuri T-62M şi T-72 modernizate. Tancurile T-90 au fost împărţite între Divizia 4 Blindate, Brigada ”Şoimii Deşertului”, compusă din rezervişti ai armatei siriene şi o unitate de nivel batalion (Tiger Force) specializată în acţiuni ofensive.

În februarie 2016, rebelii sirieni au filmat în nord-estul localităţii Alep o rachetă TOW care se îndreaptă spre un tanc T-90. Urmărind filmul, se poate observa că blindajul exploziv-reactiv de protecţie a tancului a detonat racheta fără ca aceasta să penetreze blindajul propriu-zis al tancului. Ulterior se observă cum ochitorul se evacuează pe oblonul superior. În ciuda acestor realităţi, filmul a devenit viral prin titlul său care face referire la distrugerea unui tanc rusesc T-90.

Dar acest sistem este invincibil? Răspunsul este negativ. Un cercetător ceh în domeniul utilizării blindatelor în conflictele moderne, Jakub Janovský a publicat un documentar privind pierderile în tehnică blindată suferite de armata siriană loială regimului Bashar Al-Assad. Conform documentarului, în 2016 şi 2017, şase tancuri T-90 au fost scoase din luptă ca urmare a lovirii acestora cu sistemul de rachete antitanc TOW-2A. Unele din acestea ar fi putut fi repuse în stare de operativitate, dar numai după reparaţii capitale. Pe lângă cele şase, autorul documentarului afirmă că mai sunt alte patru tancuri T-90 care au fost lovite, dar calitatea imaginilor analizate nu permite stabilirea cu certitudine a stării tehnice a acestora post-atac. De asemenea, Jakub Janovský, estimează că este posibil să mai fi fost tancuri T-90 scoase din uz, dar nu există imagini care să probeze această estimare.

La sfârşitul documentarului, autorul acestuia consideră că principalele cauze ale pierderii unui număr mare de blindate de către forţele siriene, printre care şi tancuri pot fi: utilizarea acestora în situaţii care le-au făcut vulnerabile la atacul cu rachete antitanc dirijate, promovările ofiţerilor tineri fără experienţă pe baza mitei sau loialităţii faţă de regimul lui Bashar Al-Assad, incapacitatea de a învăţa din greşelile anterioare, lipsa instruirii militarilor în lupta urbană inter-arme sau inter-categorii şi, nu în ultimul rând, proliferarea armelor antitanc cu o tehnologie avansată.

O singură concluzie: nu tehnica este de vină. Deşi mai e loc şi de îmbunătăţiri

Privind asupra cauzelor care au dus la scoaterea din luptă a tancurilor moderne, fabricate fie de state occidentale, fie de Rusia, putem afirma că nu caracteristicile constructive sau tehnice au fost principala cauză a pierderii acestora pe câmpul de luptă, ci modul de utilizare în spaţiul de confruntare şi gradul de antrenare a echipajelor.

Problema majoră a tancurilor moderne, indiferent că sunt fabricate de state occidentale sau de către Rusia este lipsa unui sistem de protecţie activ, cu o acoperire de minim 270 grade şi care să permită distrugerea rachetelor antitanc pe timpul zborului. Aceste sisteme ar fi utile mai ales în luptele urbane unde lansarea rachetelor antitanc asupra punctelor vulnerabile ale unui tanc este mult mai facilă. Rusia intenţionează să modernizeze tancul T-90 şi să îl doteze cu un astfel de sistem.

În cele din urmă, fie că vorbim de tancurile T-90, de M-1 sau Leopard 2 sistemele de  protecţie activă şi sistemele de avertizare împotriva rachetelor sunt vitale pentru a diminua acest pericol, alături de o utilizare corespunzătoare a acestei tehnici, instruirea echipajelor şi o cooperare strânsă cu infanteria pentru a minimiza expunerea tancurilor la atacuri de la mică distanţă mai ales în lupta urbană.