Dăncilă: S-au încheiat procedurile privind modernizarea a 20 de avioane IAR 99
Ionel DancuPremierul Viorica Dăncilă a anunţat, luni, la Craiova, că s-au încheiat procedurile privind modernizarea a 20 de avioane IAR 99 aflate în dotarea Forţelor Aeriene Române la standardul „Super Şoim”.
„S-au încheiat procedurile în ceea ce priveşte contractul între Ministerul Apărării şi Avioane Craiova, referitor la modernizarea a 20 de avioane IAR 99 aflate în dotarea Forţelor Aeriene Române la standardul Super Şoim. Este un obiectiv important pentru Avioane Craiova şi vreau să vă anunţ că negocierile încep chiar în această săptămână.”, a declarat, luni, premierul Viorica Dăncilă, aflată într-o vizită la Fabrica de Avioane din Craiova.
Şeful Executivului a adăugat că vor începe şi negocieri privind vânzarea de motoare din Fabrica de Avioane din Craiova.
„Am vorbit cu ministrul Apărării, am vorbit şi despre vânzarea motoarelor de aici, din fabrica de avioane Craiova, şi legat de acest aspect vom avea veşti bune şi anume că vor începe negocierile şi legate de acest punct”, a precizat Dăncilă.