16 noiembrie 2018

Daca e marţi, e armistiţiu. Cronica unui conflict amânat

Laurenţiu Sfinteş

Sursă foto: Mediafax

O întâlnire neaşteptată, în sudul Fâşiei Gaza, între o patrulă Hamas şi o unitate israeliană infiltrată era să declanşeze un nou conflict israeliano – palestinian • 470 de rachete Hamas au fost lansate în doar 48 de ore  • premierul Netanyahu a ales continuarea acordului şi a acceptat armistiţiul • ministrul israelian al apărării, Avigdor Lieberman a ales demisia • Hamas a ales să aştepte vremuri mai bune pentru o confruntare.

Pentru că ziua de vineri fusese prea liniştită, cu o prezenţă mult scăzută a protestatarilor din Gaza în apropierea gardului de securitate care o desparte de Israel şi pentru că medierea egipteană şi a coordonatorului special al Naţiunilor Unite pentru Procesul de Pace din  Orientul Mijlociu, bulgarul Nikolai Mladenov părea să dea roade, Israelul şi conducerea Hamas căzând de acord asupra unor măsuri care să scadă o parte din tensiunea acumulată în ultimele luni, trebuia să se întâmple ceva.

Şi s-a întâmplat. Duminica. Zi de lucru atât la palestinieni, cât şi la evrei. O subunitate militară israeliană infiltrată în Gaza, pentru a planta un dispozitiv de supraveghere şi înregistrare, după cum afirmă o serie de surse media , îndeplinind evident un ordin, s-a întâlnit cu o patrulă Hamas. Au rezultat un ofiţer israelian ucis, şapte combatanţi Hamas fiind la rândul lor anihilaţi în schimbul de focuri care a urmat şi în intervenţia aeriană care a asigurat retragerea militarilor israelieni.

A doua zi (operaţia de infiltrare a avut loc noaptea), şeful Statului Major General al Forţelor de Apărare Israeliene, generalul locotenent Gadi Eizenkot, a afirmat că a fost „o operaţie extrem de importantă pentru securitatea Israelului”. Era necesară o justificare pentru pierderea unui ofiţer superior într-o operaţie în afara graniţelor şi un argument că incidentul trebuia tratat ca unul izolat. Între timp, însă, liderii Hamas, atât de convingători în prezentarea noii opţiuni pentru moderaţie şi dialog, aplecaţi mai mult către dividendele economice ale unui acord cu Israelul, au decis că pot să arate şi faptul că în Gaza sunt resurse militare pentru un conflict.

Modul în care s-a desfăşurat duelul rachete palestiniene vs lovituri aeriene israeliene demonstrează o sofisticare a deciziei militare la nivelul Hamas, asupra căreia analiştii israelieni se vor apleca cu siguranţă în perioada următoare:
• deşi este evident că un acord cu Israelul, care permite o oarecare refacere economică a Fâşiei Gaza este necesar şi privit, pe plan intern, ca o victorie pentru Hamas, organizaţia a riscat militar şi nu a pierdut;
• amploarea atacului palestinian a depăşit nivelul înregistrat în conflictul din 2014. Au fost lansate zilnic de două ori mai multe rachete decât în cele mai intense zile ale conflictului precedent . Atunci calculul a fost să extindă cât se poate conflictul, economisind rachetele lansate zilnic (între 50 şi 150), acum s-a decis pentru un mesaj de forţă (470 rachete lansate în două zile), cu o durată limitată în timp. O mare parte din rachetele lansate au fost interceptate de sistemul Iron Dome, alte câteva sute au explodat pe terenuri virane sau în deşert (liderii Hamas afirmă că nu s-a dorit atacarea localităţilor, doar transmiterea mesajului de forţă), dar au fost şi câteva care au lovit locuinţe, instituţii publice, au provocat un exod al populaţiei israeliene din apropeierea graniţei cu Fâşia Gaza;
• apropierea de alegerile generale din Israel, la termen sau anticipate, a creat o oportunitate pentru Hamas, care, înţelegând ce resorturi politice au principalele partide în poziţionarea faţă de un eventual conflict, a concluzionat că premierul Netanyahu nu vrea o confruntare înainte de scrutin. Stă prea bine în sondaje la acest moment, nu are nevoie de ceva care să dezechilibreze şansele Likud de a obţine un scor şi mai bun faţă de alegerile anterioare.

Un război e întotdeauna cu surprize, mai ales unul care se poartă jumătate pe faţă, jumătate pe dos. Premierul a şi explicat de ce a ales cea de-a doua jumătate: „În timpuri excepţionale, când trebuie să iei deciziei cruciale pentru securitatea ţării, cetăţenii nu pot avea întotdeauna acces la consideraţiile care trebuie ascunse faţă de inamic” . Cuvintele premierului au fost rostite pe timpul unei ceremonii în onoarea fondatorului Statului Israel, David Ben-Gurion, ca o garanţie că şeful executivului israelian a ales pacea din raţiuni deasupra eventualelor critici curente. Apărând armistiţiul încheiat, ne aflăm deja în dimineaţa zilei de miercuri, Netanyahu oferea şi o justificare: „liderii Hamas au cerşit un acord... Şi ei ştiu de ce”.

Opţiunea premierului pentru continuarea negocierilor cu Hamas şi încheierea unui armistiţiu, care permite discuţii despre un eventual acord de pace între Israel şi Hamas, nu a fost împărtăşită însă şi de ministrul apărării, Avigdor Lieberman. După ce armata israeliană  a răspuns bombardând mai mult de 160 de ţinte din Fâşia Gaza, între care şi sediul televiziunii Hamas Al Aqsa, comandamentul forţelor de interne din  capitala Gaza, dar  şi alte patru obiective pe care IDF le-a definit „obiective de interes strategic”, dovedind o acurateţe excepţională a loviturilor, fiind înregistrate doar câteva victime, ministrul Lieberman a apreciat răspunsul ca fiind „prea puţin”. Şi şi-a prezentat demisia. Care intră în vigoare în 48 de ore. Vineri.

Cu o notă de detaşare remarcată de media , Lieberman a anunţat şi faptul că demisia sa va fi urmată de retragerea celor cinci deputaţi ai formaţiunii pe care o conduce, Yisrael Beiteinu / „Israel Casa Noastră”, din coaliţia de guvernare. Ceea ce va aduce majoritatea pe care se poate baza premierul Netanyahu la doar un vot peste limita inferioară a unei majorităţi parlamentare. Declaraţia de presă de miercuri a fost şi un manifest politic, ministrul demisionar amintind dezacordurile avute cu premierul în gestionarea conflictului din Gaza, dar şi solicitând alegeri anticipate şi prognozând că partidul său va obţine 20 de mandate în viitorul Knesset.

Demisia a fost primită cu manifestaţii de bucurie în Gaza. Nu trebuia mai mult pentru liderii Hamas ca să poată declara că armistiţiul este, de fapt, o victorie. Ministrul israelian al turismului, Yariv Levin, a declarat că demisia este un „cadou pentru Hamas”, în timp ce Sami Abu Zahri, un important lider Hamas a afirmat că este o „recunoaştere a înfrângerii”.

Ceea ce s-a întâmplat, de fapt, a fost o încercare de ultim moment a lui Avigdor Lieberman de a recupera o parte din electoratul de dreapta. Iar scena politică israeliană e supraaglomerată pe acest segment. Principalul competitor pe acest palier, Naftali Bennett, liderul partidului „Habait Hayehudi” /„Vatra evreiască”, l-a acuzat că a dovedit slăbiciune în gestionarea relaţiei cu Hamas şi s-a oferit să ocupe postul de ministru al apărării. Altfel...
...se retrage şi el din coaliţia de guvernare. Ceea ce ar face, într-adevăr, lucrurile dificile pentru premierul Netanyahu, pentru că e vorba de şase parlamentari şi ar duce restul coaliţiei parlamentare la un minus cinci în aritmetica din Knesset. Ca lucrurile să fie clare, unul din liderii partidului, doamna Shuli Mualem, a şi postat pe Twitter mesajul „fără portofoliul apărării, Vatra evreiască, nu va mai continua în actualul guvern”.

Într-o conjunctură în care dreapta pare atât de atrăgătoare pentru electoratul israelian, chiar şi liderul unui partid de centru, Yair Lapid, preşedintele partidului Yesh Atid  / „Avem un viitor”, s-a simţit dator să-şi înăsprească mesajul la adresa Hamas: „Ei nu înţeleg decât forţa, iar noi nu o folosim. Dacă aş fi prim ministru, Ismail Haniyeh (liderul politic al formaţiunii), ar fi imediat ucis. Trebuie să ne întoarcem la asasinatele punctuale” .

Stânga israeliană a încercat şi ea să folosească prilejul pentru a marca un punct electoral, dar vizita parlamentarilor Meretz / „Vigoarea”, în frunte cu liderul partidului,  doamna Tamar Zandberg, în localităţile israeliene situate la graniţa cu Fâşia Gaza, s-a finalizat doar cu o întâlnire tensionată cu locuitorii oraşului Sderot, sub protecţia poliţiei.

Să recapitulăm:
• vineri s-a înregistrat o scădere în intensitate a protestelor palestiniene la graniţa cu Israelul;
• sâmbătă, o parte din locuitorii din Gaza, care au primit, prin bunăvoinţa Qatarului , salariile restante din luna iulie, au ieşit la shisha pe malul mării;
• duminică, o patrulă Hamas a salutat cu „Salam!” un grup israelian infiltrat, iar aceştia au răspuns eronat „Shalom!”, ceea ce a declanşat un aprig schimb de focuri şi o retragere forţată sub protecţia aviaţiei;
• începând cu noaptea de duminică până marţi, părţile şi-au atacat cu tenacitate, dar şi cu grijă în evitarea pierderilor umane, obiectivele de pe teritoriul celuilalt;
• marţi, gruparea Hamas anunţă că s-a ajuns la un armistiţiu;
• miercuri, Israelul recunoaşte şi consimte, iar ministrul israelian al apărării îşi dă demisia.

Armistiţiul / "hudna" funcţionează, războiul a fost amânat. Pentru Hamas, urmează perioada denumită "tahadiya" / „de calmare”.  Fostul lider al mişcării, şeicul Ahmed Yassin, asasinat în anul 2004 în cadrul politicii „asasinatelor preventive”, utilizate de forţele israeliene, a promovat această abordare pentru a încheia confruntările din timpul celei de-a doua Intifada. Tot cu mediere egipteană se petreceau negocierile şi la acel moment. În accepţiunea "tahadiya", când inamicul / Israel e prea puternic şi nu poate fi înfrânt, Hamas are nevoie de o perioadă de calm, pentru a-şi reface forţele. Tactica este bine cunoscută liderilor politici şi militari israelieni.

Totuşi, din raţiuni tot conjuncturale, cum sunt perspectiva alegerilor, imaginea media nu foarte favorabilă, armistiţiul a fost preferat şi la Ierusalim. Un alt element de reţinere pentru partea israeliană ar putea fi apropiatul anunţ al SUA pentru un plan de pace israeliano – palestinian care, cu siguranţă, va aborda favorabil solicitările Israelului. Un conflict colateral, cu o desfăşurare imprevizibilă, ar complica situaţia negocierilor şi îndepărta acest anunţ.

 

Raport Anual: Agenda de Securitate a anului 2018, pe scurt

Evenimente care au marcat anul 2018, pe diverse niveluri ale securității

  • National
  • European
  • Internațional