22 septembrie 2022

Cumpără România tancuri şi obuziere din Coreea de Sud? Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, va semna un acord - cadru, se va întâlni cu reprezentantul pentru achiziţii şi va vizita expoziţia de armament DefExpo Korea 2022

Mediafax

Vasile Dîncu va face o vizită oficială în Republica Coreea. El are programate discuţii bilaterale cu omologul sud-coreean, prilej cu care va fi semnată o scrisoare de intenţie prin care vor fi stabilite reperele încheierii unui acord-cadru de cooperare în domeniul apărării între cele două ţări.

Sursă foto: Wikimedia

Ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu, va efectua, între 22 şi 25 septembrie, o vizită oficială în Republica Coreea, anunţă MApN.

„În program sunt incluse discuţii bilaterale cu omologul sud-coreean, prilej cu care va fi semnată o Scrisoare de intenţie prin care vor fi stabilite reperele încheierii unui Acord-cadru de cooperare în domeniul apărării între cele două ţări. Cei doi miniştri vor aborda tematici referitoare la situaţia internaţională de securitate, la perspectivele consolidării cooperării în cadrul organizaţiilor internaţionale, cadru asigurat de statutul Republicii Coreea de partener al Alianţei Nord-Atlantice, şi la sprijinul acordat Ucrainei”, potrivit comunicatului de presă.

De asemenea, ministrul Dîncu va avea întâlniri cu ministrul Administraţiei Programului de Achiziţii pentru Apărare, cu preşedintele Comisiei pentru Apărare Naţională şi va vizita expoziţia de tehnică şi armament DefExpo Korea 2022.

Pe agenda oficială figurează, de asemenea, o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii de români din Republica Coreea şi vizitarea „War Memorial of Korea”.

Polonia este ţara din Europa care se înarmează din Coreea de Sud cu 1.000 de tancuri K2 Black Panther, 650 obuziere autopropulsate K9 Thunder de 155 mm şi 48 de avioane uşoare de atac FA-50, pe care va cheltui peste 13 miliarde de euro. După Polonia, Slovacia a dat de înţeles că ar putea achiziţiona tehnică militară din Republica Coreea.