Cum vor influenţa sistemele HIMARS şi MLRS luptele din Donbas

Pe 6 aprilie secretarul britanic al Apărării a anunţat că ţara sa va trimite sisteme şenilate lansatoare multiple de proiectile reactive M270 MLRS cal. 227mm (iniţial trei exemplare), iar echipajele ucrainene vor fi pregătite în Marea Britanie.

După o serie de succese tactice, în ultima perioadă Rusia a înregistrat progrese limitate în partea de est a Ucrainei în regiunea Donbasului, potrivit cotidianului britanic The Guardian.

Campania din Donbas se concentrează în aceste zile pe cucerirea oraşului Severodoneţk – un oraş de importanţă strategică din regiunea Luhansk (parte a Donbasului), considerat de importanţă crucială pentru strategia rusă.

Conform unui raport de informaţii consultat de independent.co.uk, ruşii sunt pe cale să încercuiască forţele ucrainene concentrate în oraşele Severodoneţk şi Lysychansk, aprovizionarea acestor forţe fiind extrem de dificilă în condiţiile în care ruşii lovesc permanent cu artileria căile de comunicaţii pe care se derulează sprijinul logistic. 

Contraatacuri limitate ucrainene au recucerit mici zone din jurul oraşelor, limitând, cel puţin temporar, posibilitatea încercuirii sau nimicirii forţelor ucrainene din acele zone.

Influenţa masivă a artileriei ruse asupra luptelor din Donbas are efecte demoralizatoare asupra forţelor ucrainene, relatează independent.co.uk, subliniind că numărul dezertărilor creşte de la o săptămână la alta.

Referitor la pierderi, un consilier al preşedintelui ucrainean a declarat pentru BBC că Ucraina pierde între 100 şi 200 de militari zilnic, cifre mai mari decât estimările recente, în timp ce ministrul ucrainean al Apărării a declarat pe 9 iunie, că în fiecare zi trupele sale înregistrează până la 100 de militari morţi, iar alţi 500 sunt răniţi.

Un alt consilier al preşedintelui Ucrainei a afirmat într-un interviu de pe media socială că armata ucraineană a înregistrat aproximativ 10.000 de morţi în primele 100 de zile de conflict, potrivit indianexpress.com.

Nici forţele ruse nu stau prea bine la capitolul efective, Rusia fiind nevoită să transfere 1.200-2.000 de militari din Georgia în Ucraina, iar 135.000 de bărbaţi cu vârste cuprinse între 18-27 de ani vor fi  încorporaţi, ca urmare a semnării unui decret de către preşedintele rus. În privinţa pierderilor în tehnică de luptă şi echipamente, acestea cresc de la zi la zi: peste 2.300 de tancuri şi transportoare blindate pentru trupe, 31 de avioane, 46 de elicoptere şi 82 de drone, potrivit www.oryxspioenkop.com.

La rândul său, Statul Major ucrainean al Apărării a precizat că până la data de 11 iunie că Rusia a pierdut aproape 32.000 de militari morţi, 1.419 tancuri, 3.466 vehicule blindate de diferite tipuri, 712 piese de artilerie, 222 lansatoare multiple de proiectile reactive, 97 lansatoare mobile de rachete antiaeriene, 178 elicoptere, 212 avioane, 579 drone, 125 de rachete de croazieră şi 13 nave de luptă, conform defence-blog.com.

Pierderile în tehnică de luptă şi echipamente forţează Rusia să scoată din depozite armamente depăşite, cum ar fi tancurile T-62 sau rachete. În urma reducerii stocurilor de rachete sau armelor de lovire cu precizie a obiectivelor, Rusia  a lansat rachete grele Kh-22 dezvoltată în anii 1960, în greutate de 5,5tone, pentru lovirea unor ţinte terestre, cu toate că este destinată lovirii portavioanelor americane folosind încărcătură nucleară, conform businessinsider.com. Datorită preciziei reduse, utilizarea rachetei Kh-22 împotriva obiectivelor terestre va cauza pierderi materiale colaterale sau în rândul populaţiei civile.

Cursa pentru aprovizionarea cu armament, tehnică de luptă şi muniţie rămâne deci de o importanţă vitală pentru asigurarea succesului ambelor părţi. Pe măsură ce Rusia trimite tot mai mulţi recruţi pentru a participa la campania din Donbas, Ucraina se concentrează pe securizarea căilor de aprovizionare logistică şi dislocarea tehnicii de luptă grea şi a echipamentelor primite spre linia frontului.

Războiul de artilerie din Donbas

Conform locţiitorului şefului serviciului de informaţii militare ucrainean Vadym Skybitsky, citat de The Guardian, luptele din Donbas cu Rusia s-au transformat într-unul de ”război al artileriei”. Pentru fiecare piesă de artilerie ucraineană, Rusia opune 10-15 guri de foc, a mai spus oficialul ucrainean. Armata rusă a pierdut până în prezent peste 280 de piese de artilerie terestră – obuziere tractate, autopropulsate sau lansatoare de proiectile reactive, dar încă dispune de echipamente suficiente, potrivit www.oryxspioenkop.com.

Decizia de a trimite lansatoare de proiectile reactive cu rază de acţiune dublă faţă de obuzierele livrate până în prezent are la bază dorinţa Ucrainei de a dispune de guri de foc cu putere  de foc, bătaie şi mobilitate superioare celor ruseşti, schimbarea cursului acţiunilor militare şi stoparea înaintării ruse pe frontul din Donbas, unde armata rusă a repurtat succese şi datorită sprijinului cu foc masiv asigurat de sistemele de artilerie din dotare.

Pe măsură ce războiul din Ucraina s-a restrâns la luptele din Donbas, capacitatea de a asigura o putere de foc superioară forţelor din prima linie a crescut considerabil, ca şi nevoia de lovire a inamicului de la distanţă. În cadrul livrărilor anterioare, SUA a furnizat 108 obuziere tractate M777 cal. 155 mm (plus 10 canadiene şi australiene) – suficiente pentru echiparea a şase batalioane de artilerie - şi peste 220.000 de proiectile de artilerie, inclusiv unele inteligente cum ar fi Excalibur.

În afară de M777, de la începutul invaziei Ucraina a introdus în luptă cel puţin cinci tipuri noi de guri de foc cal. 155mm şi anume obuziere tractate FH-70 (italiene), obuziere autopropulsate şenilate M-109A3GN (norvegiene) şi Krab (poloneze), precum şi obuziere pe roţi CAESAR (franceze). La acestea se adaugă sistemele calibru 152mm 2S1 Gvozdika şi 20 ShKH vz. 77 DANA din Cehia sau cele peste 20 de exemplare 2S1 Goździk din Polonia.

Se aşteaptă livrarea celor opt obuziere cal. 155mm ShKH Zuzana 2 din Cehia şi, mai ales, cele 12 PzH 2000 din Germania şi Ţările de Jos.

În cadrul unui briefing de presă, citat de thedrive.com, ministrul ucrainean al Apărării a explicat că ţara sa a primit cel puţin 150 de piese de artilerie, iar ultimele 10% din obuzierele solicitate Occidentului vor fi introduse în luptă în următoarele două săptămâni. Ucraina dispune de suficiente proiectile de artilerie cal. 155mm, chiar cu 10% mai mult decât existau înainte de invazie. Ţinând cont că proiectilele furnizate sunt mai precise decât cele ex-sovietice, sunt trase mai puţine lovituri într-o misiune de foc, a explicat oficialul ucrainean.

Totodată, forţele ucrainene au primit şi introdus în luptă circa 250 de vehicule blindate, precum şi mii de rachete antiaeriene portative (Stinger, Starstreak, Mistral, Piorun, Strela sau Grom) sau antitanc dirijate (Javelin, Milan sau NLAW), precum şi mii de lansatoare antitanc (Panzerfaust, Carl Gustaf, AT4, RGW-90 HH / MATADOR), conform ministrului ucrainean.

Sprijinul antitanc putea fi mult întărit dacă Israelul nu ar fi blocat, la începutul lunii martie, furnizarea de rachete antitanc dirijate Spike MR/LR din Italia, Spike LR din Polonia, Spike LR din Germania sau Spike LR din SUA, la începutul lunii mai. În plus, nu au putut fi trimise drone de cercetare, iar solicitările de furnizare a sistemului antiaerian/antirachetă Iron Dome au fost respinse de cabinetul israelian înainte şi după începerea conflictului, conform www.oryxspioenkop.com.

Cererile insistente ale Ucrainei de furnizare de armament greu nu sunt o noutate. Din cele 100 de exemplare de sisteme de rachete cu rază lungă de acţiune/rachete tactice solicitate de Ucraina, niciunul nu a fost promis sau furnizat până recent, datorită probabil temerilor Occidentului că vor fi folosite pentru lovirea cu precizie a unor ţinte din adâncimea teritoriului rusesc, inclusiv cele puternic protejate.

Necesarul declarat de Ucraina de 100 bucăţi va fi acoperit de circa 20 de lansatoare RM-70 cal. 122mm (o versiunea modernizată a lansatorului BM-21 Grad) furnizate de Cehia şi un număr necunoscut de BM-21 Grad din Polonia, conform radioului public polonez. Lansatoarele Grad sunt sisteme relativ vechi şi nesofisticate, însă ucrainenii sunt familiarizaţi cu utilizarea acestora şi dispun de facilităţi de pregătire şi mentenanţă. Lansatoarele pot executa misiuni de foc pentru nimicirea/neutralizarea obiectivelor de suprafaţă, fiind echipamente des folosite în arsenalul fostelor state est-europene în prezent membre NATO.

Potenţialul sistemelor MLRS şi HIMARS

Lansatorul multiplu de proiectile reactive M270A1 MLRS cal. 227mm este dispus pe un şasiu derivat din cel utilizat pentru maşina de luptă a infanteriei M2/3 Bradley, iar M142 HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System) este dispus pe un şasiu 6x6 al familiei de vehicule tactice medii – FMTV (Family of Medium Tactical Vehicles) cu o greutate de cinci tone. Vehiculul şenilat M270A1 MLRS/MARS II are o greutate mai mare, o capacitate de manevră superioară în teren accidentat sau prin noroi, dar şi o putere de foc dublă faţă de HIMARS.

Sistemul HIMARS este mai uşor, dispune de mobilitate mai mare în câmpul tactic, poate fi transportat rapid pe calea aerului cu ajutorul avioanelor C130 Hercules, dar are o putere de foc inferioară. Atât HIMARS cât şi MLRS dispun de multe echipamente comune, cum ar fi dispozitivele de încărcare automată sau calculatoarele de conducere a focului – CFCS (Common Fire Control System).

HIMARS dispune de un echipaj format din trei militari, însă gradul de automatizare şi computerizare permite executarea focului şi operaţiile de reîncărcare cu doi sau chiar un singur militar. În cadrul unei misiuni standard, bateria de tragere va primi de la elementul de comandă şi control informaţiile despre ţinte în calculatorul de conducere a focului – UFCS (Universal Fire Control System) de la bordul lansatorului prin intermediul unei legături securizate. Calculatorul de bord îndreaptă lansatorul pe direcţia de tragere şi semnalează echipajului să încarce şi să lanseze numărul necesar de lovituri. Lansatorul poate executa operaţiile de ochire şi tragere asupra unei ţinte în doar 16 secunde. Echipajul poate stoca în memoria calculatorului de tragere o succesiune de misiuni de foc preprogramate. Calculatorul de conducere a focului permite executarea misiunilor de foc în mod automat sau manual.

Dacă ne uităm la caracteristicile tehnico-tactice ale acestor lansatoare de proiectile reactive şi mai ales la muniţia folosită şi raza de acţiune şi precizia acestora, reiese importanţa lor pentru lupta de artilerie din Donbas, în principal pentru lovirea obiectivelor din adâncimea dispozitivului inamic.

Deşi utilizează aceeaşi familie de muniţii cal. 227mm, spre deosebire de MLRS sau MARS II (un MLRS european), HIMARS poate lansa şase proiectile reactive (faţă de 12), două PrSM faţă de patru în cazul MLRS M270A1 şi doar o rachetă ATACMS (faţă de două). SUA dispun de 225 de lansatoare M270A1 MLRS şi 160 M270 MLRS scoase din serviciul activ. Întregul parc de lansatoare MLRS va fi modernizat la nivelul M270A2 în perioada următoare de firma Lockheed Martin.

Bătaia maximă a acestor sisteme depinde de tipul muniţiei trase. În timp ce proiectilele reactive nedirijate M26, utilizate atât de MLRS cât şi de HIMARS, dispun de o rază de acţiune de circa 32km, versiunile dirijate ating bătăi duble.  

Bătaia cea mai mare cu actualele proiectile reactive se atinge cu loviturile dirijate prin GPS/INS model M30 (echipată cu submuniţii) şi M31 (echipată cu încărcătură explozivă unitară) care pot lovi ţinte situate la 70km. Ambele tipuri de muniţie pot fi utilizate împotriva concentrărilor de trupe, grupărilor de artilerie sau comandamente, şi ţinând cont de precizia acestor lovituri sunt necesare puţine lovituri.

Se află în faza de cercetare-dezvoltare o versiune cu rază de acţiune extinsă – ER GMLRS care poate lovi ţinte situate la peste 150km. ER- GMLRS poate fi utilizată în orice condiţii meteo, încorporează un motor mai mare şi dispune de o manevrabilitate sporită datorită instalării unui ampenaj posterior, conform firmei constructoare.

Totuşi variantele cu bătaie extinsă M26A1/A2 (45km) nu diferă prea mult în privinţa capabilităţilor faţă de proiectilele reactive cal. 220mm (35km) lansate de BM-27 Uragan aflate în dotarea forţelor ucrainene şi ruseşti, şi sunt inferioare faţă de cele standard trase de lansatorul multiplu de BM-30 Smerch cu 12 ţevi cal. 300mm (70km). Datorită sistemelor de dirijare, sistemele americane au o precizie mult mai bună faţă de cele ruseşti, precizează thedrive.com.

Lansatorul de proiectile reactive rusesc BM-30 Smerch, cel mai mare din lume, dispune de o bătaie maximă de 90km cu lovitura 9M528 (cu încărcătură explozivă cu fragmentaţie), dar precizia suferă considerabil la această distanţă (200m abatere), în timp ce loviturile standard ating o bătaie de 70km. În mod normal BM-30 poate fi lovit de loviturile dirijate M30 şi M31 cu bătăile extinse (70km).

Un aspect controversat îl constituie faptul că singurele proiectile reactive nedirijate atât pentru MLRS cât şi pentru HIMARS conţin submuniţii M77 sau M85 DPICM (Dual-Purpose Improved Conventional Munitions) – muniţii cu dublă utilizare îmbunătăţite (antipersonal şi antiblindate), care sunt însă de o eficacitate îndoielnică. Submuniţiile neexplodate reprezintă un risc mare atât pentru inamic cât şi pentru forţele proprii, dar şi pentru populaţia din zona acţiunilor de luptă.

Mai mult ca sigur SUA nu va furniza ultimele versiuni de proiectile reactive dirijate prin GPS/INS (GMLRS) sau sistemul de rachete tactice - MGM-140 ATACMS (Army TACtical Missile System), care are o bătaie maximă de 300km (şi costă 1 milion de dolari), care ar fi putut schimba radical cursul războiului. Rachetele ATACMS se pretează pentru lovirea cu precizie a comandamentelor, grupările de artilerie sau a aeroporturilor inamice care nu pot fi bombardate datorită indisponibilităţii sau vulnerabilităţii aeronavelor proprii.

Foto: MLRS cu diferite tipuri de muniţie. Sursă: Twitter

Familia de rachete tactice ATACMS cuprinde versiunile Block I, Block IA şi Block IA/2. Versiunea Block I are ca încărcătură de luptă 950 de submuniţii antipersonal/antiinfrastructură (AP/AM), iar raza de acţiune atinge 165km.

Bătaia versiunii Block I A depăşeşte 300km prin reducerea încărcăturii de luptă la 300 de submuniţii şi adăugarea dirijării prin GPS. Block IA/2 dispune de o singură încărcătură explozivă şi a fost folosită în cadrul Operaţiei Iraqi Freedom din martie/aprilie 2003, conform site-ului companiei producătoare.

Versiunea viitoare Block II va dispune de dirijare prin GPS şi 13 submuniţii antitanc inteligente BAT (Brilliant AntiTank) cu dirijare complet autonomă.

În plus, ambele tipuri de lansatoare vor putea trage noua rachetă destinată pentru lovirea cu precizie a obiectivelor – PrSM (Precision Strike Missile) care poate atinge 500km.

În afară de SUA, HIMARS a fost achiziţionat de Singapore (24 lansatoare), Emiratele Arabe Unite (20), Taiwan (11), Iordania (12) şi România (54). Viitorii utilizatori includ, Australia (20 sisteme) şi Polonia, iar lista se poate lărgi cu potenţiali clienţi ca Ungaria, Qatar (şapte sisteme), Ţările de Jos, Canada, Filipine şi Suedia. Polonia îşi doreşte să achiziţioneze 500 de lansatoare HIMARS (iniţial 160) pentru echiparea a 80 de baterii de tragere.

Factorii de decizie politico-militari americani au concluzionat probabil că furnizarea acestei rachete balistice cu rază scurtă de acţiune ar fi condus la o serie de bombardamente ale unor localităţi ruseşti şi la escaladarea conflictului. Decizia americană apare de neînţeles în condiţiile în care Rusia loveşte constant şi fără menajamente, cu rachete tactice, hipersonice şi de croazieră, diferite zone ale Ucrainei.

Un alt aspect al deciziei americane îl constituie posibilitatea compromiterii unor detalii constructive şi tehnologice sensibile, în special echipamentele de încărcare automată, de conducere a focului sau senzorii de dirijare GPS/INS care echipează loviturile GMLRS. De la începutul invaziei, Ucraina a pierdut aproape 100 de piese de artilerie de diferite tipuri, dintre care 38 capturate de ruşi.

După cum menţionam în materiale anterioare, echipamentele ruseşti capturate sau parţial distruse au oferit serviciilor de informaţii occidentale detalii secrete ale tehnicii sale de tancuri, sisteme AA sau de război electronic sau rachete tactice şi de croazieră.   

Cum vor influenţa luptele din Donbas lansatoarele occidentale

Evident această decizie politică, în mod clar, evită riscul unei escaladări a conflictului şi forţează Ucraina să adopte tactici manevriere şi să disloce lansatoarele cât mai aproape de linia frontului, pentru lovirea obiectivelor din adâncimea dispozitivului rus, cum ar fi  raioanele de concentrare sau centrele logistice ale forţelor ruse. Însă, cu cât lansatoarele HIMARS (MLRS/MARS II nu cred că vor fi trimise prea aproape datorită mobilităţii reduse) se vor apropia mai mult de linia frontului cu atât vor fi expuse atacurilor cu rachete, artilerie sau aviaţia rusă.

Pentru executarea şi coordonarea focului la distanţe mari de tragere, Ucraina beneficiază de sprijinul terminalelor de comunicaţii satelitare Starlink ale companiei Space X (deţinută de Elon Musk), care în afară de conducerea focului artileriei, dirijează dronele pentru executarea bombardamentelor asupra poziţiilor ruseşti, transmit ordinele de la eşaloanele superioare sau permit militarilor ucraineni să ţină legătura cu familiile lor, relatează Politico.

Fără îndoială, sistemele HIMARS sau MLRS/MARS II vor furniza Ucrainei o capabilitate majoră de lovire, în afara bătăii majorităţii sistemelor de artilerie tractate sau autopropulsate inamice, a vehiculelor blindate sau a poziţiilor forţelor ruse. Guvernatorul regiunii Luhansk a declarat că dacă Ucraina ar primi arme cu rază lungă de acţiune, forţele sale ar curăţa Severodoneţk în două sau trei zile.

Însă, numărul de lansatoare anunţat de SUA, Germania şi Marea Britanie este mai mult simbolic. Oficialii ucraineni au declarat că 60 de lansatoare ar putea stopa forţele ruseşti, 40 le-ar încetini ofensiva, iar 20 ar avea un impact minor pe câmpul de luptă, menţionează realcleardefense.com. În plus, administraţia Biden anunţase iniţial că planificase trimiterea a 48 de proiectile reactive în Ucraina, număr extrem de mic dacă ne uităm la ameninţarea cu care se confruntă Ucraina. 

În concluzie, deşi transferurile de MLRS/MARS II şi HIMARS vor întări considerabil puterea de foc a ucrainenilor, precum şi precizia misiunilor de foc, numărul mic de lansatoare şi, mai ales, netrimiterea loviturilor dirijate cu rază mare de acţiune (în primul rând ATACMS) va limita semnificativ importanţa acestui sprijin, netransformându-le în arme cu impact decisiv asupra luptelor din Donbas, aşa cum ar fi dorit ucrainenii.

Ce ne rezervă viitorul?                            

Dacă bătălia din estul Ucrainei se transformă într-una de uzură, Rusia are cele mai mari şanse să câştige în prezent. În afară de faptul că are o populaţie mai numeroasă, de unde şi-ar putea recruta noi contingente de militari, Rusia ştie că Ucraina este dependentă de tancurile, vehiculele blindate şi avioanele de fabricaţie ex-sovietică care pot fi integrate rapid şi pentru care dispune de baze tehnice şi de reparaţii, precum şi de centre de pregătire. Salvarea poate veni de la ţările NATO, dar nici aici lucrurile nu sunt foarte clare, ţinând cont că este necesară pregătirea echipajelor pentru a putea mânui sofisticatele echipamente de fabricaţie occidentală.  

Chiar dacă Polonia a furnizat recent 240 de tancuri T-72 sau Cehia sisteme de artilerie, furnizarea de echipamente vechi din dotarea foştilor membri ai Tratatului de la Varşovia reprezintă doar o soluţie temporară. Pentru a sprijini Ucraina să alunge forţele ruse de pe teritoriul său – şi pentru a se apăra în viitor – SUA şi aliaţii săi trebuie să furnizeze tehnică de luptă grea şi cât mai nouă, precum şi sisteme cu rază lungă de acţiune. Acordarea acestui tip de asistenţă va ţine cont de posibilitatea compromiterii unor secrete tehnologice cu care Vestul îşi menţine supremaţia în diferite domenii ale luptei armate, în primul rând echipamentele electronice.    

Ideal, aliaţii Ucrainei ar trebui să trimită, într-un flux constant, un număr cât mai mare de tancuri, maşini de luptă a infanteriei, obuziere, elicoptere antitanc, muniţie şi piese de schimb sau avioane de vânătoare pentru stoparea actualei ofensive ruseşti şi ulterior trecerea la ofensivă pentru eliberarea teritoriilor pierdute. Regiunile pierdute vor putea fi recucerite cu greu de la ruşi care vor consolida şi fortifica zonele cucerite. Pentru trecerea la ofensivă, Ucraina trebuie să câştige şi să menţină iniţiativa, avantaj pe care nu l-a avut de la începerea conflictului.      

La toate acestea trebuie adăugate, probabil, livrarea de nave de luptă care să poată elimina prezenţa navală rusească din Marea Neagră, recucerirea insulei Şerpilor şi reluarea comerţului cu cereale în diferite zone ale lumii.

În afară de HIMARS, ultimul transport de armament american va mai cuprinde cinci radare pentru executarea focului contrabaterie, două radare de supraveghere aeriană, 1.000 de rachete antitanc dirijate AGM-148 Javelin cu 50 de unităţi de comandă-lansare, 6.000 de aruncătoare antitanc portative, 15.000 de proiectile cal. 155mm, patru elicoptere Mi-17, 15 vehicule de transport tactic, precum şi piese de schimb, a precizat breakingdefence.com.