Cum să interpretăm victoria lui Emmanuel Macron

Cu peste 57 % din voturi, preşedintele Emmanuel Macron a obţinut un nou mandat de cinci ani la Palatul Elysée. O victorie solidă în faţa candidatei dreptei radicale Marine Le Pen, deşi destul de departe de scorul de 66 % realizat în aprilie 2017. Şi de această dată « Frontul Republican » a ţinut. Această expresie desemnează în Franţa coalizarea ad-hoc a tuturor forţelor politice, fără niciun acord, nici condiţii, spre a bloca ascensiunea la putere a candidaţilor dreptei radicale. Victoria lui Emmanuel Macron înseamnă şi o continuitate binevenită, după ce, ultimii săi predecesori Nicolas Sarkozy (2007-2012) şi François Hollande (2012-2017) nu au reuşit să fie realeşi pentru un al doilea mandat. Desigur, ne putem întreba cu toată pertinenţa dacă Emmanuel Macron ar fi fost reales în cazul în care nu Marine Len Pen i-ar fi fost contracandidat în turul al doilea.

Cu toate că preşedintele Republicii Franceze are cele mai întinse puteri din lumea occidentală – nu degeaba Franţa este numită « monarhie electivă” – totuşi lupta politică nu s-a încheiat în seara zilei de 24 aprilie. Încep câteva săptămâni de campanie electorală dură pentru alegerile legislative. Acestea capătă o importanţă sporită în noul context, poate că niciodată în vremea celei de-a V-a Republici (forma de guvernământ hiperpezidential stabilită prin Constituţia din 1958). Emmanuel Macron va avea nevoie şi de o majoritate în parlament şi de o echipa guvernamentală cu care să treacă Franţa prin imensele provocări legate de problemele sociale, de tranziţia ecologică, de schimbarea echilibrelor europene şi de recompozitia spectrului politic. Da, recompozitia spectrului politic este una profundă şi poate cea mai importantă provocare pentru următorii cinci ani. Căci alegerile din această primăvară au reflectat cum nu se poate mai bine intrarea într-o nouă faza ideologică în care clivajul stânga/dreapta cu diferitele sale nuanţe, a fost înlocuit de clivajul dintre centristi şi forţele radicale. Nu spun dintre suveranisti, naţionalişti, pe de o parte şi europeisti, pe de alta, căci ar fi total greşit. Cine îl urmăreşte pe Macron observă că unul dintre cele mai des folosite cuvinte este « suveranitate ». Chiar în discursul de victorie din seara de 24 aprilie a vorbit de o « Franţă independentă ».

Franţa este o ţară a ideilor, o ţară vie, o democraţie autentică – foarte departe de democraţia bizantină românească – iar alegerile din aprilie, cele două tururi, nu vor rămâne fără consecinţe în următorii cinci ani. De altfel, adresându-se celor care au ales-o pe doamna Le Pen, preşedintele Emmanuel Macron le-a spus că vocea lor se va face auzită iar îngrijorările lor vor primi un răspuns. Aceste consecinţe se vor repercuta asupra Uniunii Europene prin ponderea semnificativă a Franţei. Uniunea Europeană îşi va accelera orientarea spre o comunitate de naţiuni cu o formă de integrare economică dar în care geometriile variabile vor fi regula.

În sfârşit, un cuvânt şi despre harta electorală a Franţei în perspectiva alegerilor legislative de luna viitoare. Există patru blocuri de electorat de dimensiuni aproximativ egale : centriştii în care figura principala este Macron (11,4 milioane), dreapta radicală a cărei figura principala este doamna Le Pen (11,2 milioane), stânga populară având drept figura reprezentativă pe Jean-Luc Mélenchon (11 milioane) şi absentionistii (12 milioane). Aceste grupuri nu sunt deloc omogene dar factorii unificatori sunt cei de clasă. Clasa populară, cea a familiilor modeste, a celor de mijloc a căror situaţie materială a fost puternic erodată de crizele din ultimele două decenii, reprezintă unul dintre factorii unificatori cei mai importanţi. Al doilea este reprezentat de elite şi de acele segmente sociale care au reuşit să reziste mai bine la crizele din ultimii douăzeci de ani. Mai trebuie adăugată o nuanţă în acest tablou şi anume tendinţa tot mai accentuată a electoratului pentru măsuri radicale. Aceste realităţi complicate şi complexe în acelaşi timp stau în faţa lui Macron dar şi a doamnei Le Pen şi a lui Mélenchon care consideră legislativele din luna mai drept al treilea tur al alegerilor prezidenţiale.