Cum a devenit Ucraina prima ţară din afara Alianţei care a certificat la standardele NATO o capabilitate de Forţe pentru operaţii speciale?

Vă mai amintiţi de catastrofa rezultată în urma doborârii zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines în iulie 2014, în spaţiul aerian al autoproclamatei Republici Donetsk, soldat cu moartea tuturor celor 283 de pasageri şi 15 membri ai echipajului? Se pare că, de curând, FOS ucrainene au capturat, pe timpul unei acţiuni directe executate în adâncimea teritoriului ocupat de separatiştii pro-ruşi în autoproclamata Republică Donetsk, în estul Ucrainei, pe unul dintre foştii comandanţi ai acestora, suspectat a fi implicat în doborârea acelei aeronave cu pasageri la bord. Dacă este adevărat, acest lucru spune multe despre nivelul de profesionalism la care au ajuns aceste capabilităţi militare de elită.

Cum a început modernizarea FOS ucrainene?

Cu una din cele mai numeroase armate din Europa şi în posesia celui de-al treilea arsenal nuclear (ca valoare) la nivel mondial, moştenite după prăbuşirea Uniunii Sovietice în anul 1991, Ucraina a intrat într-o profundă criză economică care a determinat, în cele din urmă, reducerea drastică a forţelor sale armate, începerea unui amplu proces de reforme şi renunţarea, la presiunea comunităţii internaţionale, la arsenaul nuclear.

În aceaşi perioadă Ucraina, proaspăt independentă, începea o relaţie de parteneriat (cooperare şi dialog) cu Alianţa Nord Atlantică (North Atlantic Treaty Organization - NATO) aderând în 1991 la Consiliul de Cooperare Nord-Atlantică, în 1994 la Programul Parteneriat pentru Pace şi semnând, în 1997, Carta pentru Parteneriat Distinct care înfiinţa practic Comisia NATO-Ucraina. În 2014, Ucraina s-a alăturat şi Iniţiativei privind Interoperabilitatea cu Partenerii (Partnership Interoperability Initiative), menită să dezvolte şi menţină interoperabilitatea operaţională a statelor membre NATO şi a ţărilor partenere.

Totuşi, până în anul 2014, anul declanşării agresiunii Federaţiei Ruse prin anexarea Peninsulei Crimeea şi intervenţia militară din estul Ucrainei (Donetsk şi Luhansk Oblasts) datorită subfinanţării cronice, neglijenţei şi secătuirii de resurse, forţele armate ucrainene ajunseseră într-o stare deplorabilă, cu un grad de operativitate foarte scăzut.

Imediat după producerea unui astfel de eveniment, pentru forţele armate ale Ucrainei a devenit evidentă nevoia de reformă profundă, astfel încât aceste capabilităţi să fie în măsură nu doar să desfăşoare operaţii contra teroriste, ci şi de apărare naţională şi restabilire a suveranităţii teritoriale în estul acestei ţări. Procesul fiind unul complex şi foarte costisitor, Ucraina, printre altele, a solicitat în acest sens sprijinul NATO, SUA, dar şi al altor state occidentale.

Ca răspuns, NATO şi-a întărit sprijinul pentru dezvoltarea şi consolidarea acestor capabilităţi militare ucrainene, continuând să condamne anexarea ilegală a Crimeei la Federaţia Rusă, precum şi activităţile destabilizatoare şi agresive ale acesteia în estul Ucrainei şi în regiunea Mării Negre. Mai mult, Alianţa şi-a mărit prezenţa în Marea Neagră şi a intensificat cooperarea maritimă cu Ucraina şi Georgia.

După summitul NATO din 2016 de la Varşovia, sprijinul practic al NATO pentru Ucraina a fost subsumat în Pachetul de asistenţă globală pentru Ucraina. În aprilie anul acesta un pachet de măsuri adiţionale, printre care şi înmulţirea activităţilor de instruire în cooperare cu forţele navale şi garda de coastă ale Ucrainei, a exerciţiilor în comun, a vizitelor portuare, precum şi a schimbului de informaţii, a fost aprobat.

Un puternic sprijin va fi acordat de NATO şi prin intermediul a 10 fonduri fiduciare (Trust Funds) în valoare totală mai mare de 40 milioane de euro pentru dezvoltarea capabilităţilor ucrainene în domenii precum comandă-control (C2), apărare cibernetică şi reabilitare medicală, dar şi prin oferirea de asistenţă militară în domeniul instruirii trupelor. ”În fiecare zi consilierii noştri sprijină reformele în domeniile securităţii şi apărării”, adăuga Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, pe timpul conferinţei de presă la finalul întâlnirii cu Preşedintele ucrainean, la sediul NATO, din luna iunie a acestui an.

Iar, în aceeaşi conferinţă de presă, noul Preşedinte al Ucrainei, Volodymyr Zelenskiy afirma că unul dintre obiectivele strategice ale politicii externe ucrainene, precizat, de altfel, şi în constituţia ţării, este ca Ucraina să devină membru deplin al NATO (cu îndeplinirea standardelor nu mai târziu de 2020) şi al Uniunii Europene.

Reforma FOS ucrainene

Sumele alocate apărării, de către Guvernul ucrainean, au crescut de la an la an ajungând în 2019 la aproximativ 3,5 miliarde de euro, în creştere cu 8% faţă de anul 2018, sume necesare atât operării şi mentenanţei forţei, cât şi dezvoltării de noi capabilităţi militare şi achiziţii de tehnică şi noi echipamente militare, cu prioritate pentru Forţele întrunite ce acţionează în zona de beligeranţă din Donbas, estul Ucrainei.

Parte a reformei forţelor armate, Ucraina a reuşit cu oarecare succes să-şi creeze şi dezvolte capabilităţi de FOS moderne care echipate corespunzător şi cu un nivel de profesionalism ridicat au fost în măsură să participe la misiuni conduse de NATO precum cele din Afganistan şi Kosovo chiar în timp ce se confuntau cu ameniţări de securitate şi apărare pe teritoriul naţional, în estul ţării.

Ele au fost întrebuinţate în luptă, în prima linie, în confictul cu separatiştii pro-ruşi din Donbas, inclusiv în misiuni de căutare salvare prin luptă a piloţilor de pe avioanele ce executau sprijin aerian apropiat pentru forţele ucrainene şi care erau doborâte de forţele separatiste în regiunea Donetsk. Deşi au suferit pierderi importante în conflictul din estul Ucrainei, FOS ucrainene au dovedit că atâta timp cât sunt întrebuinţate potrivit principiilor doctrinare, pot fi un multiplicator de forţă pentru forţele convenţionale. Exemplu în acest sens a fost utilizarea lor în misiunile de recucerire a aerodromului Kramatorsk şi de apărare a aeroportului civil din Donetsk, între anii 2014 şi 2015.

Ca urmare a experienţei căpătate, lecţiilor învăţate, a contribuţiei aduse, dar şi a inabilităţii lor iniţiale de a contracara acţiunile mai mult, sau mai puţin convenţionale ale Rusiei în estul Ucrainei, FOS au fost printre primele capabilităţi militare din Armata Ucrainei supuse unui proces rapid de reformă, mărindu-li-se de câteva ori bugetul alocat, începând cu anul 2016.

În acelaşi an, Preşedintele de la acea dată al Ucrainei, Petro Poroshenko, semna în luna iulie (2016) legea prin care se înfiinţa în capitala ţării, Kiev, Comandamentul FOS din Armata Ucrainei, materializând astfel una din măsurile necesare în efortul de reformare a forţelor armate început în mod oficial, de  către Ministerul Apărării ucrainean, în anul 2015. FOS ucrainene deveneau astfel a cincea categorie de forţe din compunerea Ministerului ucrainean al Apărării.

La începutul anului 2018, prin decret prezidenţial a fost aprobat şi Regulamentul FOS ucrainene (document clasificat) care defineşte principalele atribuţii şi misiuni, precum şi principiile întrebuinţării în luptă a acestor capabilităţi militare de elită, iar potrivit Programului Anual Naţional pentru Ucraina - 2018, aprobat sub auspiciile Comisiei NATO-Ucraina, a fost stabilit ca obiectiv al reformei acestor forţe, dezvoltarea lor în conformitate cu standardele şi doctrina NATO.

Potrivit ultimei versiuni (2017) a Cartei Albe a Forţelor Armate ale Ucrainei, în structura de C2 a Forţelor Armate ucrainene Comandamentul de FOS se regăseşte la nivelul operativ, împreună cu celelalte categorii de forţe şi deţine atât comanda operaţională, cât şi funcţiile de control, sprijin şi administrativă asupra unităţilor militare de operaţii speciale şi de operaţii psihologice şi informaţionale de la nivelul tactic. În plus, pentru a asigura formarea şi instruirea de calitate a operatorilor, a fost înfiinţat şi Centrul de Instruire FOS. La nivel tactic a continuat dezvoltarea la standardele NATO şi suportul unei capabilităţi de tip Grup Terestru de Forţe pentru Operaţii Speciale (Special Operations Land Task Group) care să poată fi pus la dispoziţia Forţei de Răspuns a NATO.

În prezent Comandamentul Ucrainean de FOS are în subordine două regimente de operaţii speciale (Regimentul 3 şi Regimentul 8), un centru de instruire FOS (Centrul 140 Operaţii Speciale), un centru instruire Forţe navale pentru operaţii speciale - FNOS (Centrul 73), probabil două centre de operaţii psihologice şi informaţionale, precum şi alte unităţi (probabil de sprijin logistic şi sprijin de luptă) în subordine directă.

Recrutarea, formarea şi instruirea personalului se desfăşoară conform standardelor NATO, în cadrul cursurilor şi stagiilor de pregătire conduse, sau asistate de instructori sau consilieri din ţările NATO, precum SUA, Polonia, Canada, Marea Britanie, Letonia, Estonia şi, mai ales, Lituania care, începând cu 2016, a dislocat în Ucraina mai mult de 10 membri ai Componentei de Operaţii Speciale (COS) în calitate de consilieri implicaţi în instruirea şi organizarea FOS ucrainene, împărtăşind din experienţa lor acumulată pe timpul participării la misiuni în diferite teatre de operaţii.

Bineînţeles, un rol cheie în coordonarea acestor eforturi îl are Comandamentul NATO de Operaţii Speciale (NATO Special Operations Headquarters - NSHQ) a cărui misiune este de a instrui, consilia şi asista naţiunile membre şi partenere să-şi construiască forţe speciale competente, robuste şi interoperabile capabile să răspundă la noile provocări de securitate şi apărare. Una dintre capabilităţile de educaţie, formare şi instruire a FOS este Şcoala NATO FOS din Chievres, Belgia prin intermediul căreia NSHQ oferă cursuri de dezvoltare profesională în domenii precum planificare operaţională, intelligence, exploatare tactică, dezvoltare capabilităţi aeriene dedicate FOS, sprijin medical FOS, etc.

Cum au reuşit FOS ucrainene să treacă examenul evaluării şi certificării NATO?

Aşa cum scria Madeleine Moon, Preşedintele Adunării Parlamentare a NATO, în raportul său ”NATO Special Operations Forces in the Modern Security Environment - 2018”, NSHQ are, de asemenea, un rol cheie în cadrul Forţei de Răspuns a NATO (NRF), acela de a coordona, prin diferite programe, dezvoltarea capabilităţilor FOS aliate, astfel încât membri Alianţei să fie cât mai în măsură să completeze deficitele de capabilităţi specifice necesare, cuprinse în Planul Rotaţional pe Termen Lung al NRF (Long-Term Rotation Plan for the NRF). În cazul FOS acestea pot fi componente de comandă operaţii speciale (Special Operations Component Command - SOCC), sau/ şi grupuri/ unităţi terestre, navale, sau aeriene de operaţii speciale (Special Operations Land Task Group/ Unit - SOLTG/ U, Special Operations Maritime Task Group/ Unit - SOMTG/ U, Special Operations Air Task Group/ Unit - SOATG/ U).

Programele de acest gen coordonate de NSHQ, pe lângă educaţie, formare, instruire, exerciţii şi evaluare, pot include, funcţie de necesităţi, furnizarea sprijinului de comunicaţii şi informatică NATO FOS prin punerea la dispoziţia membrilor, sau a partenerilor, pe termen limitat, a unor sisteme de comunicaţii şi informatică necesare exercitării comenzii, controlului şi transferului de date, pe timpul participării la diferite operaţii speciale.

NSHQ consideră că extinderea şi finanţarea unor programe de dezvoltare a capabilităţilor de FOS pentru ţări partenere precum Georgia, sau Ucraina reprezintă un beneficiu pentru Alianţă şi acţionează în consecinţă. Evident, de astfel de programe beneficiază şi FOS ucrainene, deşi ele sunt cumva limitate datorită resurselor insuficiente.

Mai mult, pe lângă Programele de asistenţă de securitate acordate de SUA, FOS ucrainene au mai beneficiat şi de sprijinul FOS ale NATO şi SUA în organizarea şi executarea primului curs de calificare forţe speciale (SF Qualification Course - QC) pe teritoriului Ucrainei, la Khmelnitsky. Cursul s-a finalizat în primăvara acestui an cu un aşa numit ”exerciţiu culminant” (culmination exercise) care obligă practic cursanţii să execute şi să combine toate tehnicile, tacticile şi procedurile învăţate pe parcursul cursului. Aceşti primi absolvenţi vor deveni, în cele din urmă, instructori în cadrul Centrului 140 Instruire FOS.

În ultimii ani, FOS ucrainene au participat la o serie de exerciţii întrunite de operaţii speciale organizate şi desfăşurate cu participare multinaţională, pe teritoriul propriu, sau în afara acestuia, precum Sea Breeze 2017 în regiunea Mării Negre, Rapid Trident 2018 în Ucraina (au participat şi FOS din AR), Combined Resolve XI la centrul U.S. Army Europe’s Joint Multinational Readiness Center, Hohenfels, Germania (au participat şi FOS din AR) şi, cel mai recent, Flaming Sword 2019, desfăşurat în Lituania.

Acest ultim exerciţiu, Flaming Sword 2019, găzduit în luna iunie de către Lituania, a constituit, practic, şi evenimentul pe timpul căruia observatorii şi personalul evaluator al NSHQ au putut evalua performanţa şi gradul de operativitate atins de FOS ucrainene care au fost oferite de Ucraina, în aşa numita stare de ”stand-by”, în serviciul NRF în anul 2020.  Misiunea acestor forţe, practic un grup terestru de operaţii speciale (Special Operations Land Task Group - SOLTG), va fi ca pe parcursul anului 2020 să răspundă, în termen foarte scurt, alături de celelalte forţe de operaţii speciale din NATO prevăzute în plan, la o serie de provocări de securitate la adresa NATO, în caz că acestea se vor petrece.

Întrucât nivelul de performanţă şi eficienţă a FOS ucrainene pe timpul exerciţiului de evaluare a atins cerinţele standardelor NATO, cunoscute de specialişti ca ACO FORCE STANDARDS (AFS) Volume X şi XI SOF, sau mai pe scurt SOFEVAL, SOLTG-ul ucrainean a fost certificat, pentru prima dată în istoria NATO, ca prima capabilitate luptătoare de FOS dintr-o ţară nemembră NATO în măsură să participe cu efective şi tehnică militară la Forţa de Răspuns a NATO.

SOFEVAL este instrumentul operaţional al comandantului suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR) necesar evaluării standardelor şi gradului de operativitate al tuturor structurilor de comandament şi luptătoare de FOS din NATO şi identificării deficienţelor care limitează capacitatea acestor forţe de a-şi îndeplini misiunile. Orice capabilitate de FOS pusă la dispoziţia NATO de o ţară membră, sau parteneră este obligatoriu evaluată în vederea certificării potrivit precizărilor SOFEVAL. 

În opinia mea, succesul ucrainenilor se datorează, în mare parte, ambiţiei, determinării, pasiunii, dedicării, sacrificiilor dar şi experienţei pe care operatorii FOS au căpătat-o participând la misiuni reale în diverse teatre de operaţii, mai ales de pe teritoriul ţării lor. Nu în ultimul rând, este vorba şi despre succesul unor programe de asistenţă de securitate derulate de entităţile amintite, FOS ale NATO, FOS ale SUA şi ale altor ţări occidentale, în sprijinul creării şi dezvoltării unor capabilităţi asemănătoare pentru forţele armate ucrainene.

NATO beneficiază în acelaşi timp de contribuţia FOS ucrainene la Forţa de Răspuns şi, mai ales, de sumedenia de lecţii învăţate de care dispun aceste capabilităţi militare în urma implicării lor din ultimii ani în contracararea acţiunilor hibride executate în conflictul din estul Ucrainei.