Criza politică de la Chişinău

Majoritatea parlamentară s-a făcut în baza unui acord scris între cele două părţi, în care socialiştii acceptă cerinţele ACUM de votare a legilor care să ducă la deoligarhizarea statului. În plus, socialiştii au acceptat un paragraf care prevede „păstrarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a ţării”. În Parlament, s-a votat alegerea Zenaidei Grecianii ca preşedinte al Parlamentului, o cerinţă importantă a socialiştilor. Maia Sandu a fost aleasă prim ministru, de la ACUM, guvernul fiind, în majoritate, format cu persoane alese de către această alianţă politică. Există două excepţii remarcabile: ministrul apărării şi ministrul reintegrării sunt foşti consilieri ai preşedintelui Igor Dodon. 

 

Parlamentul a luat decizii rapide de elaborare a legilor de deoligarhizare şi demitere a şefilor instituţiilor importante ale statului, inclusiv serviciul de securitate SIS, în conformitate cu declaraţia care defineşte RM ca fiind „stat capturat”. De menţionat, la şedinţă au asistat şi ambasadorii Rusiei şi SUA, precum şi reprezentantul UE.

 

Curtea Constituţională, care, anterior, ceruse dizolvarea Parlamentului de către preşedintele Igor Dodon, acesta neconformându-se acestei decizii, a decis că toate deciziile noului Parlament sunt ilegale şi fără efect. 

 

Vladimir Plahotniuc a prezentat un film compromiţător în care Igor Dodon apare punând, în vederea încheierii unei alianţe, condiţii inacceptabile, împotriva intereselor fundamentale ale ţării, precum federalizarea. În film, Igor Dodon afirmă că primeşte sume de bani de la Rusia pentru partidul său. De altfel, acesta cere ca acordul prin care Vladimir Plahotniuc acceptă federalizarea ţării să fie semnat în prezenţa ambasadorului rus la Chişinău. Plahotniuc a anunţat că Dodon a mai pus şi alte condiţii care să îi permită consolidarea la putere şi dominarea politică a socialiştilor în RM. 

 

Ce s-a întâmplat? Cei doi lideri antidemocratici, Plahotniuc şi Dodon, au negociat, pe ascuns, formarea unei coaliţii, Plahotniuc având statul, iar Dodon sprijinul Moscovei, al cărei reprezentant este (probele video sunt edificatoare). Întors de la Moscova, Dodon a executat ordinul primit de a îl şantaja pe Plahotniuc în acceptarea unor condiţii, de la federalizare până la cedare unei părţi din puterea reală, la schimb fiind închiderea dosarelor deschise în Rusia pe numele acestuia. Plahotniuc  a refuzat, considerând că are situaţia sub control şi pregătindu-se pentru alegeri anticipate. 

 

Igor Dodon s-a întors către ACUM, continuând misiunea primită la Moscova: dacă nu se poate, din prima, federalizarea, atunci, mai întâi, cade Plahotniuc şi, mai apoi, se preia puterea treptat, ACUM fiind uşor de învins, de vreme ce sunt o formaţiune democratică, legată de mâini cu principiile sale, nefuncţionale într-un stat mafiotizat. De aceea, Dodon a făcut cedări substanţiale către ACUM. Nu numai că nu a pus condiţia federalizării, acceptând paragraful ACUM privind suveranitatea şi integritatea ţării, dar a cedat în privinţa guvernului: de unde, iniţial, dorea şi ministerul de externe, a sfârşit prin a se mulţumi cu cel al apărării, pentru a stopa cooperarea cu NATO, şi pe cel al reîntregirii, pentru a pregăti federalizarea. 

 

Cu ochii pe obiectivul imediat, îndepărtarea lui Plahotniuc, ACUM a cedat funcţia de preşedinte a Parlamentului socialiştilor şi cele două ministere importante, păstrând externele şi internele, cu scopul de a curăţa instituţiile şi a continua orientarea proeuropeană. Va reuşi, oare, asta, în condiţiile în care socialiştii sunt la fel de antidemocratici ca Plahotniuc, ce să mai vorbim de orientarea externă, ei fiind un instrument al Rusiei, ca şi preşedintele Dodon.    

 

Plahotniuc a replicat, ordonând Curţii Constituţionale să îl oblige pe Dodon să dizolve Parlamentul şi încercând să blocheze şedinţa Parlamentului, pentru ca, mai apoi, aceeaşi Curte Constituţională să declare ilegale toate deciziile Parlamentului. Ca un adevărat lider mafiot, el îşi joacă nu numai un rol politic, ci libertatea, aşa cum s-a jucat cu a altora, nefiind străin de nici o mare ilegalitate care a avut loc în RM, inclusiv furtul miliardului, spălarea de bani ruseşti şi condamnările arbitrare.

 

Trebuie remarcat că o alianţă ACUM – PSRM nu putea avea loc dacă, în prealabil, Rusia şi Vestul (SUA şi UE) nu ar fi ajuns la acceptarea unei asemenea alianţe, în vederea asigurării echilibrului geopolitic. Probabil, ACUM se bazează pe această înţelegere între cei mari ca fiind o garanţie a angajării corecte a socialiştilor, altfel nu se poate explica modul cum ei se dau pe mâna lui Dodon, de fapt, pe mâna Rusiei. 

 

Evenimentele sunt în derulare, duminică (09.09) Parlamentul reunindu-se în şedinţă, în timp ce Vladimir Plahotniuc îşi mobilizează forţele, de la simpatizanţi, care au instalat corturi în faţa principalelor obiective, până la instituţiile pe care le controlează, de la Curtea Constituţională la Poliţie şi Procuratură. Întrebarea este cât de solid este controlul lui Plahotniuc asupra acestor instituţii. Acesta va fi elementul decisiv în bătălia care urmează. 

 

În această etapă, bătălia se va da pentru preluarea în totalitate a puterii, respectiv a instituţiilor statului. Practic, avem două puteri paralele, fiecare afirmând că acţionează legal şi acuzând partea adversă că acţionează ilegal. Acestea se vor mobiliza pentru a prelua puterea reală, pentru ca, mai apoi, să o îndrepte împotriva adversarului. Nu că  ar lipsi argumente: Igor Dodon poate fi acuzat de înaltă trădare în serviciul Rusiei, iar Vladimir Plahotniuc, de acelaşi lucru, prin exercitarea discreţionară şi ilegală a puterii. 

 

Alianţa „împotriva firii”, PSRM – ACUM, ar putea să aibă câştig de cauză, mai ales că are sprijin extern (Rusia, alături de SUA şi UE!), are mai multe argumente legale decât Plahotniuc (Parlamentul nu era dizolvat atunci când a luat deciziile, indiferent de cererea de dizolvare a Curţii Constituţionale către Dodon), precum şi sprijinul societăţii, în majoritatea ei. 

Problema este nu numai cum se va termina această înfruntare, ci şi ce va urma apoi, PSRM şi ACUM neavând în comun decât obiectivul înlăturării lui Plahotniuc, nici măcar interesele fundamentale ale ţării: Igor Dodon şi socialiştii, vânduţi Rusiei, urmează să execute ordinul acesteia de a federaliza ţara, ce să mai vorbim de democratizare şi de urmarea drumului european al RM. Este adevărat, finanţarea trebuie asigurată de Vest şi acesta este un argument pentru ACUM. 

 

Există riscul ca un pericol, mafiot local, să fie înlocuit cu unul mai mare, cel al pierderii suveranităţii RM.  Blocul ACUM trebuie să fie atent ca deoligarhizarea să nu ofere prilejul pentru Dodon să îşi atingă scopul, acela de preluare a controlului asupra instituţiilor de forţă, mai ales a SIS (trădătorii au nevoie să nu fie prinşi, iar dictatorii doresc o poliţie politică) pentru a institui propria sa dictatură, pe care o va consolida prin „transnistrizare”. 

 

Pentru România contează ce se întâmplă la Chişinău? Desigur, fie şi numai prin cei un milion de cetăţeni români din RM. Acest milion care ar putea deveni în final trei milioane, indiferent cât de mult absentăm instituţional, iar viitorul RM este al acestor milioane de cetăţeni români, indiferent de manevrele Rusiei şi a instrumentelor acesteia, Dodon şi „socialiştii”.